“Elitele” Rusiei îngrijorate de lista de sancţiuni a SUA
alte articole
Oficiali şi proeminenţi oameni de afaceri ruşi apelează la agenţii federale şi centre americane de experţi pentru a fi ajutaţi să nu ajungă în “raportul Kremlin” – o nouă listă de sancţiuni pe care Departamentul Trezoreriei SUA urmăreşte să o depună la sfârşitul acestei luni, au declarat ziarului Nezavisimaia Gazeta membri ai Consiliului Atlantic al SUA. Organizaţia cu sediul în Washington şi-a prezentat anterior criteriile pentru aplicarea noilor sancţiuni.
Daniel Fried, membru al Consiliului Atlantic, a precizat ziarului că Washingtonul este în general copleşit de cereri pentru informaţii şi cereri de ajutor în legătură cu raportul privind Kremlinul. El a adăugat că are motive să creadă că cei care au făcut respectivele cereri reprezintă cele mai înalte eşaloane ale guvernului rus.
Conform lui John Herbst, director al Centrului Eurasiatic Dinu Patriciu de la Consiliul Atlantic, în ultimele săptămâni a existat un aflux imens de oligarhi ruşi şi intermediari ai lor în New York şi Washington.
Herbst a afirmat că temerile legate de noua listă cu sancţiuni care este pregătită pentru publicare pot juca un rol aici. El a declarat ziarului Nezavisimaia Gazeta că recunoaşte faptul că Rusia a avut potenţialul de a influenţa procesul decizional din SUA, ceea ce ar putea include şi companii americane cu interese în Rusia precum şi lobby-işti plătiţi care reprezintă conducerea rusă şi cele mai mari companii ruse. Totuşi, în cazul raportului privind Kremlinul, astfel de încercări vor eşua, a adăugat el.
Ander Aslund, membru senior în Consiliul Atlantic, a susţinut pentru Nezavisimaia Gazeta că administraţia SUA încă nu a căzut de acord asupra persoanelor care vor fi incluse pe listă. Conform declaraţiei sale, au fost pregătite proiecte alternative la lista de sancţiuni, care în prezent sunt evaluate de instituţii relevante americane.