Nou acord între Turcia şi UE pentru reducerea fluxului de imigranţi în Europa

Turcia şi Uniunea Europeană au căzut de acord asupra unui plan pentru a reduce fluxul de imigranţi care ajung în Europa. Blocul a promis Turciei 3 miliarde de euro şi reluarea discuţiilor pentru aderarea ţării la UE.
Premierul turc Ahmet Davutoglu (st) şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk se felicită după finalizarea summitului UE-Turcia din Bruxelles, 29 noiembrie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
30.11.2015

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a confirmat acordul după un summit de 4 ore cu Turcia şi liderii UE, ce a avut loc duminică în Bruxelles.

În cadrul unei conferinţe comune de presă cu premierul turc Ahmet Davutoglu, Tusk a declarat că discuţiile au marcat un nou punct de început în relaţiile cu Ankara.

“Ne aşteptăm la un pas major către schimbarea regulilor jocului când vine vorba de controlarea fluxului de imigranţi care vin în UE prin Turcia”, a precizat Tusk.

Elementul cheie al planului este un pachet financiar de 3 miliarde de euro, acordat Turciei pe parcursul a doi ani, cu scopul îmbunătăţirii standardelor de viaţă pentru cei peste 2 milioane de refugiaţi sirieni care locuiesc în prezent în Turcia. UE a promis, de asemenea, călătorii fără vize pentru cetăţenii turci în zona Schengen până în octombrie 2016 şi o relansare a discuţiilor privind procesul de aderare al Turciei la blocul european.

În schimb, Turcia va urmări să intensifice securitatea frontierelor sale, să primească înapoi imigranţii care nu îndeplinesc condiţiile pentru azil şi să suprime activitatea traficanţilor de persoane.

În plus, liderii prezenţi la întâlnire au mai stabilit ca anual să se ţină două summituri UE-Turcia, arată Deutsche Welle.

Sarcină fără precedent

Europa este lovită de cea mai mare criză a refugiaţilor de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform Internaţional Organization for Migration (IOM), aproximativ un milion de imigranţi şi solicitanţi de azil a pătruns în UE până acum în acest an. Turcia este principala poartă de intrare pentru refugiaţii care doresc să meargă în Europa, mulţi dintre ei urmărind să ajungă, în cele din urmă, în ţări bogate precum Germania şi Suedia.

“Pot garanta că Turcia ... va implementa şi îşi va respecta toate promisiunile menţionate în planul de acţiune comună”, a declarat Davutoglu.

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat că banii promişi de UE vor fi daţi doar treptat şi că progresul Turciei în privinţa reducerii numărului de imigranţi va fi monitorizat îndeaproape.

Noi discuţii pentru aderarea la UE

Un alt aspect important al acordului este promisiunea de relansare a procesului de aderare a Turciei la UE, care a înregistrat puţine progrese de la blocarea discuţiilor în urmă cu 10 ani. Miniştrii de externe ai UE vor aproba în mod oficial deschiderea următorului capitol de discuţii cu Ankara în 14 decembrie.

Davutoglu a susţinut că acceptarea Turciei în blocul european va fi benefică atât pentru ţara sa şi Uniunea Europeană, cât şi pentru pacea globală.

În ciuda unor relaţii mai apropiate, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a avertizat că nu se vor schimba criteriile pentru aderarea la blocul european.

El a precizat că UE nu va “uita neînţelegerile cu Turcia în privinţa drepturilor omului şi a libertăţii presei, şi le vom aborda în continuare.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor