Natalia Gavriliţa: Anularea „legii miliardului” va avea consecinţe grave pentru economie şi finanţarea externă a R. Moldova
alte articole
Povara miliardului furat poate fi luată de pe umerii cetăţenilor doar prin confiscarea averilor celor care au participat la furt. Anularea „legii miliardului” votată miercuri de PSRM-Şor nu este altceva decât mutarea datoriei de la o instituţie a statului (Ministerul Finanţelor) la alta (Bancă Naţională a Moldovei), constată Natalia Gavriliţa, fostul ministru al Finanţelor în Cabinetul Sandu.
În opinia acesteia, jocul iresponsabil al PSRM-Şor va avea consecinţe grave pentru economie şi va lăsa moştenire o gaură bugetară de proporţii.
Mai mult, chiar dacă Premierul Chicu se arată deranjat de menţionarea ”găurii bugetare”, şi un nespecialist înţelege că Moldova nu poate spera la suport bugetar în condiţiile în care justiţia nu face niciun progres în pedepsirea hoţilor de miliarde şi confiscarea averilor furate, iar Parlamentul anulează angajamentele adoptate anterior.
Astfel, în bugetul din 2021 nu vor mai veni granturi în sumă de 457 milioane de lei şi împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar în sumă de 5,9 miliarde (din partea FMI şi a Băncii Mondiale).
„Deci, chiar dacă statul va economisi 600 milioane de lei din cheltuieli, va rata suport bugetar de cel puţin 6,4 miliarde! Şi aici vorbim doar despre buget, nici nu spun despre consecinţele economice pe termen lung şi necesitatea de recapitalizare a BNM”, a adăugat fostul ministru al Finanţelor, precizând că Guvernul oricum va trebui să acopere gaura bugetară fie prin tăieri majore de cheltuieli, fie prin decizii care vor permite relansarea finanţării externe.
Parlamentul Moldovei a anulat pe 16 decembrie aşa-numita „lege a miliardului”, care a transferat pe umerii cetăţenilor datoria formată din cauza fraudei bancare de proporţii.
În context, Octavian Armaşu a declarat pentru Radio Europa Liberă că prin revocarea „legii miliardului”, Banca Naţională este „decapitalizată”, ceea ce-i va limita capacitatea de a asigura preţuri stabile şi a lupta cu inflaţia.
O Bancă Naţională decapitalizată, rămasă fără o sumă importantă de bani, pentru că statul nu mai vrea să-şi achite angajamentul, este un semnal negativ pentru parteneri financiari externi ai R. Moldova, a conchis guvernatorul BNM.