Muzica şi limbajul au aceeaşi origine

Ultimele cercetări asupra persoanelor ce prezintă amuzie (incapacitatea de a distinge notele muzicale, de a reproduce ritmul sau melodia unei bucăţi muzicale auzite) confirmă teoria emisă iniţial de Charles Darwin şi anume că muzica şi limbajul ar fi evoluat din aceeaşi sursă - un protolimbaj muzical emoţional.

Potrivit profesorului Bill Thompson, de la Universitatea Macquarie din Sydney, Australia, dacă ideea este corectă, atunci muzicii şi limbajului ar trebui să le corespundă aceleaşi circuite la nivelul creierului, informează site-ul descoperă.ro. Legătura puternică dintre muzică şi limbaj rezidă, în opinia prof. Thompson, în faptul că ambele implică o comunicare emoţională prin intermediul schimbărilor în înălţimea sunetelor.

Dacă în muzică, importanţa înălţimii sunetelor este evidentă, aceasta este implicată şi în comunicarea emoţiilor prin vorbire, cu ajutorul schimbărilor de intonaţie din cursul vorbirii. Acest aspect este cunoscut sub numele de „prozodia discursului”.

„Cu toţii cunoaştem oameni care au dificultăţi în perceperea tonului vocii altora. Pur si simplu aceşti oameni nu-şi dau seama când cineva este ironic, nu-şi dau seama când este iritat. Le depăşeşte, pur si simplu, puterea de înţelegere”, spune Bill Thompson.

Despre aceşti oameni, profesorul spune că au, în esenţă, o problemă legată de perceperea muzicii.

Pentru a cerceta această legătură dintre muzică şi limbaj, Thompson şi colegii săi au studiat mai mulţi oameni diagnosticaţi cu amuzie congenitală, care au din naştere dificultăţi în a distinge schimbările în înălţimea sunetelor şi, de aceea, nici nu pot reproduce o melodie. Cercetătorii au vrut să afle dacă pentru oamenii născuţi cu această incapacitate este dificil şi să distingă nuanţele emoţionale ale comunicării prin vorbire.

Cercetătorii au alcătuit un grup de 12 oameni cu amuzie şi un alt grup, de control, format tot din 12 persoane şi au desfăşurat o serie de teste pentru a le evalua sensibilitatea la prozodia emoţională a vorbirii. Pentru aceasta, participanţii au ascultat 96 de propoziţii rostite şi au trebuit să identifice dacă tonul vocii exprima fericire, tandreţe, teamă, iritare, tristeţe sau niciun fel de emoţie.

Rezultatele cercetării au arătat că, în cazul participanţilor cu amuzie congenitală, era mai puţin probabil (cu 20%, în unele cazuri) ca aceştia să identifice corect emoţiile exprimate prin tonul vocii, comparativ cu participanţii din grupul de control.

Descoperirea susţine teoria darwiniană conform căreia muzica şi limbajul ar fi evoluat dintr-un „protolimbaj” comun care implică toate aceste părţi şi funcţii ale creierului. Studiul a fost publicat în Proceedings of the Naţional Academy of Sciences.

Cercetări anterioare arătaseră că un an de pregătire muzicală măreşte sensibilitatea copiilor la prozodia discursului, comparativ cu copiii care fac pregătire în alte domenii.

Aceasta nu înseamnă, însă, că oamenii care disting bine sunetele ar avea o inteligenţă emoţională mai ridicată. Inteligenţa emoţională implică mult mai mult decât abilitatea de a descifra înţelesurile tonului vocii, iar persoanele cu amuzie pot dezvolta strategii de compensare a incapacităţii lor de a percepe diferenţele în înălţimea sunetelor. De exemplu, în opinia profesorului Thompson, acestea par să recurgă la alte indicii, non-auditive, pentru a descifra sensurile unei comunicări verbale şi ar putea chiar avea o sensibilitate mai mare în perceperea altor aspecte, cum ar fi o capacitate mai bună de a descifra limbajul corporal, non-verbal.