Moartea preşedintelui Raisi arată că parteneriatul Rusia-Iran este inevitabil
focus
Oricât de neaşteptată ar fi fost moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter la 19 mai, este puţin probabil ca aceasta să schimbe direcţia politicii iraniene în anii următori, inclusiv relaţia Rusia-Iran. La urma urmei, preşedintele este doar a doua cea mai puternică persoană din sistemul iranian (după liderul suprem al ţării), iar Iranul nu este o dictatură personală. Atât politica internă, cât şi cea externă sunt elaborate de o serie de instituţii şi persoane. Natura relaţiei dintre Rusia şi Iran este astfel încât e foarte dificil chiar şi pentru oficialii de rang înalt să îi modifice direcţia, potrivit unui articol publicat de Carnegie Russia Eurasia Center.
Este adevărat că Raisi şi ministrul de Externe Hossein Amirabdollahian, care a murit şi el în accident, au fost susţinători fermi ai îmbunătăţirii legăturilor Iranului cu Rusia. Aceasta a fost una dintre priorităţile lui Raisi încă de la începutul preşedinţiei sale, iar acesta a ales Moscova pentru una dintre primele sale călătorii externe în 2022. Deşi acea vizită nu a avut ca rezultat niciun acord dramatic, în cele din urmă, a existat un progres istoric în relaţia celor două state în timpul cât Raisi a fost la conducere. Aceasta a inclus un acord de 40 de miliarde de dolari pentru ca gigantul de stat Gazprom să investească în sectorul iranian al petrolului şi gazelor, un alt acord pentru ca Rusia să construiască calea ferată Rasht-Astara, care va completa coridorul de transport nord-sud care leagă Rusia de Golful Persic, şi un altul pentru a crea o zonă de liber schimb cu drepturi depline între Iran şi Uniunea Economică Eurasiatică condusă de Rusia.
Cea mai mare inovaţie, însă, a fost cooperarea militară dintre cele două ţări. În urma invaziei la scară largă a Ucrainei, Iranul a început să exporte pentru prima dată arme în Rusia, în timp ce instructori iranieni au instruit soldaţii ruşi în domeniul războiului modern. În schimb, Iranul a primit avioane de antrenament militar şi se pare că va primi în curând o seamă de avioane de luptă Su-35.
Toate acestea, însă, nu sunt rezultatul interesului preşedintelui iranian faţă de Rusia. Atacul Rusiei asupra Ucrainei şi izolarea ulterioară a Moscovei faţă de Occident sunt cele care au alimentat apropierea dintre Iran şi Rusia. Cu alte cuvinte, legăturile lor mai strânse reflectă noua realitate geopolitică, care va rămâne neschimbată indiferent cine va deveni noul preşedinte al Iranului.
Desigur, nu există nicio garanţie că relaţia va continua să se consolideze sub conducerea unui nou preşedinte. În pofida titlurilor despre cooperarea înfloritoare ruso-iraniană, realitatea este mai puţin impresionantă.
Citiți și Elicopterul care îl transporta pe preşedintele Iranului, prăbuşit
Principala problemă rămâne cea economică. În 2022 - primul an al războiului din Ucraina - cifra de afaceri comercială dintre Iran şi Rusia a crescut cu 20%, ajungând la un nivel record de 4,9 miliarde USD. S-ar fi putut aştepta ca în anul următor să se înregistreze o continuare a acestei dinamici pozitive (în special după afirmaţiile potrivit cărora cele două ţări aveau acum un sistem de plăţi unificat). Dar rezultatul a fost invers: în 2023, volumul schimburilor comerciale a scăzut cu aproape 20 la sută, ajungând la 4 miliarde USD.
Nu este nimic deosebit de surprinzător în legătură cu astfel de fluctuaţii dacă ne uităm la structura exporturilor ruseşti către Iran, care sunt dominate de cereale (80% din total). Scăderea din 2023 a reflectat cantitatea redusă de cereale ruseşti pe care Iranul o cumpăra.
Chiar şi în ciuda legăturilor strânse dintre cele două ţări, noi bunuri şi servicii ruseşti abia dacă intră pe piaţa iraniană. Problemele care frânează afacerile ruseşti sunt cele cunoscute: lipsa unui mecanism eficient de decontare a plăţilor şi logistica. Sistemele bancare iranian şi rusesc pot fi integrate pe hârtie, dar încă nu există un sistem de plată utilizabil în mod corespunzător, iar opţiunile care există percep comisioane exorbitante. Problemele legate de logistică sunt în curs de rezolvare, deşi foarte lent.
În ceea ce priveşte exporturile iraniene către Rusia, situaţia este puţin mai bună: în 2023, valoarea exporturilor a crescut cu 16%, ajungând la 1,29 miliarde USD. Structura exporturilor iraniene este, de asemenea, în schimbare: proporţia de bunuri agricole este în scădere, în timp ce aproape jumătate sunt acum bunuri industriale (produse chimice, materiale de construcţii şi piese de schimb). Cu alte cuvinte, noi bunuri iraniene ajung pe piaţa rusă, iar balanţa comercială devine mai echitabilă pe măsură ce Iranul îşi intensifică exporturile.
În timp ce acordurile interguvernamentale majore dintre Rusia şi Iran sunt adesea însoţite de multă publicitate, ele sunt, în general, mult mai puţin semnificative în practică. Investiţia de mai multe miliarde de dolari a Gazprom în Iran, de exemplu, nu a înregistrat încă niciun progres semnificativ pe teren. În mod similar, lucrările de construcţie la calea ferată Rasht-Astara nu au început încă.
Excepţie face sectorul apărării. Iranul furnizează Rusiei un număr uriaş de drone şi alte echipamente, inclusiv obuze, gloanţe, veste antiglonţ şi arme antitanc. Rusia şi-a înfiinţat chiar propria instalaţie pentru a localiza producţia de drone iraniene. Este adevărat că volumul exact de arme şi echipamente cumpărate de Moscova este necunoscut, deoarece informaţiile comerciale publicate de ambele ţări nu includ bunuri militare. Ar putea fi vorba de orice, de la câteva milioane de dolari la câteva miliarde.
Iranul joacă şi un alt rol important pentru Moscova: acela de ţară care conferă legitimitate şi statut. Înainte de război, la conferinţele internaţionale şi evenimentele similare din Rusia participau invitaţi din întreaga lume. Cu o listă de participanţi acum mult mai scurtă, iranienii au devenit oaspeţi de onoare. Universităţile ruseşti semnează acorduri cu omologii lor iranieni, în timp ce delegaţii de oficiali şi oameni de afaceri ruşi se îndreaptă în mod regulat spre Teheran. Alături de China, Iranul este folosit de oficialii ruşi ca dovadă că Rusia nu este izolată pe scena mondială.
Oricine l-ar înlocui pe Raisi, este puţin probabil ca politica anti-occidentală a Teheranului să se schimbe prea curând, iar acest lucru înseamnă că Rusia şi Iranul vor continua să fie aruncate împreună. În acelaşi timp, nenumăratele probleme şi surse de fricţiune în proiectele lor comune trâmbiţate cu mare tam-tam vor rămâne în mod inevitabil, deoarece ceea ce contează în această privinţă nu este personalitatea liderului, ci cultura birocratică a celor două ţări, limitările economice obiective şi o mulţime de mici detalii. Chiar dacă următorul preşedinte iranian este un rusofil convins, acest lucru nu va schimba nimic.
Încălzirea relaţiilor dintre Rusia şi Iran se bazează pe realitatea obiectivă. Cele două ţări au fost atrase împreună de trauma dezamăgirii Occidentului şi de identificarea ca state revizioniste care se bazează pe fundamente civilizaţionale. Cooperarea lor este inevitabilă. Chiar şi moartea neaşteptată a preşedintelui iranian este un eveniment de prea mică anvergură pentru a scăpa de acest destin.
