Ministrul Economiei a anunţat că a deblocat Programul Startup Nation 2, în valoare totală de 444 milioane euro

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat vineri că a semnat ordinul de ministru care deblochează şi dă drumul la Startup Nation 4, programul cu finanţare europeană în valoare totală de 444 milioane de euro.
Potrivit ministrului, iniţial proiectul era blocat pentru că nu se atinsese pragul minim de 25.000 de aplicanţi sub 30 de ani.
„Am păstrat această condiţie, dar am găsit o soluţie corectă: l-am spart şi împărţit lansarea în două etape, ca să nu mai ţinem pe loc pe nimeni”, transmite el.
Redăm integral postarea lui Miruţă:
„Vin cu o veste bună pentru antreprenori! Astăzi am semnat ordinul de ministru care deblochează şi dă drumul la Startup Nation 4, programul cu finanţare europeană în valoare totală de 444 milioane de euro.
Iniţial, tot proiectul de 444 milioane de euro era blocat, pentru că nu se atinsese pragul minim de 25.000 de aplicanţi sub 30 de ani. Am păstrat această condiţie, dar am găsit o soluţie corectă: l-am spart şi împărţit lansarea în două etape, ca să nu mai ţinem pe loc pe nimeni.
Cei 22.000 de oameni care au aplicat deja pot merge mai departe către finanţarea europeană, până la 50.000 euro/proiect.
Pentru diferenţa de aproximativ 7.600 de locuri finanţabile pentru prima etapă, vom deschide o nouă etapă de înscrieri, astfel încât să ajungem la ţinta totală. Îi mulţumesc domnului ministru Dragoş Pîslaru pentru aprobarea acestei soluţii, diferită faţă de forma iniţială a proiectului.
Cu alte cuvinte: nu era corect să ţinem pe loc 22.000 de oameni, care îşi doresc să performeze, să se dezvolte şi să-i ajute şi pe ceilalţi să crească, doar pentru că încă nu s-au înscris ultimii 7.600.
Din 1 august încep cursurile de antreprenoriat, primul pas obligatoriu înainte de obţinerea finanţării. Estimăm că în septembrie să poată depune deja proiectele pentru finanţare.
Şi un lucru important: lucrăm în paralel. Cei care termină cursurile mai repede vor putea aplica imediat, nu vor aştepta după ceilalţi. Selecţia finală a câştigătorilor va fi făcută după ce toată lumea a parcurs paşii obligatorii.
Orice antreprenor are nevoie de sprijin la început de drum. Rolul meu şi al echipei mele este să-i ajutăm să reuşească, nu să-i blocăm în birocraţie.”