Guvernul Bolojan va trece măsurile de austeritate prin asumarea răspunderii guvernamentale

Premierul Ilie Bolojan a anunţat înainte de şedinţa de guvern de vineri, că Guvernul va depune în aceeaşi zi la Parlament proiectul pentru asumarea răspunderii în cazul controversatelor măsuri fiscale.
Totodată Bolojan a confirmat că pe 8 iulie va avea loc ECOFIN, şedinţa miniştrilor de Economie şi Finanţe din UE.
De asemenea, premierul a anunţat asumarea răspunderii guvernului după consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
„Bună ziua tuturor! Avem astăzi, pe ordinea de zi, în afara proiectelor care ţin de activitatea normală, un proiect de lege foarte important, cel care reglementează pachetul de măsuri fiscal-bugetare, în aşa fel încât, în această după-amiază, după adoptarea lui, să declanşăm procedura de adoptare a acestui proiect prin asumarea răspunderii.
În acest sens, ne propunem ca, după şedinţa de guvern să depunem acest proiect la parlament, iar cel mai târziu marţi, data şedinţei ECOFIN, să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii după preluarea amendamentelor şi analizarea acestora în şedinţa de guvern care se va organiza la începutul săptămânii viitoare", a declarat Bolojan.