Mărturii din veacurile trecute despre poluarea aerului

Câteva mărturii scrise rămase din veacurile trecute arată că poluarea atmosferică este un fenomen foarte vechi, însă pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate a crescut enorm în ultimul timp, ca urmare a inventării de noi poluanţi eliminaţi în aer pe scară largă.

Celebrul medic englez William Harvey (1578-1657), fondatorul fiziologiei moderne, în opera sa, Anatomical Examination of the body of Thomas Parr, s-a referit la poluarea atmosferei din Londra timpului său. După ce a făcut autopsia unui bărbat de 100 de ani, numit Bătrânul Parr, care murise de o parapneumonie în urma unei călătorii la Londra, Harvey scria: "Cea mai mare parte a răului s-a produs prin schimbarea aerului; aerul respirat de Parr pe parcursul vieţii sale fusese cu desăvârşire curat, în timp ce aerul pe care l-a inspirat la Londra era poluat".

În 1661, John Evelyn, în Fumigation or the Smoke of London, a descris norul infernal şi respingător de cărbune care stagnează deasupra Londrei, astfel: "Acest nor este amestecat complet cu aerul, care, el singur, este curat şi sănătos, încât locuitorii nu respiră decât o ceaţă densă şi murdară însoţită de vapori cu aspectul funinginii şi încărcaţi cu emanaţii rău mirositoare, care-i predispune la o mie de boli, distrugându-le plămânii şi dereglându-le întreaga fiziologie. Răcelile, tuberculoza, tusea şi epuizarea fizică bântuie mai intens în acest oraş decât în tot restul planetei".

Când într-o dimineaţă de octombrie din anul 1524, exploratorul Juan Rodriguez Cabrillo arunca ancora în micul golf San Pedro de pe coasta Californiei, a putut vedea la orizont culmile munţilor dar nu şi poalele lor. El a povestit că fumul focurilor aprinse de către indieni se ridica la o înălţime de câteva sute de metri, apoi se întindea pe toată valea. De aceea Cabrillo a denumit locul pe care-l descoperise "Golful fumului", fără a bănui că fenomenul la care asistase prevestea un viitor îngrijorător. Acest spectacol ilustra, sub o formă primitivă şi rustică, nu numai poluarea datorată omului, dar şi fenomenul numit astăzi inversie termică.

Inversia termică la care asistase Cabrillo a rămas un detaliu pitoresc pus pe seama anumitor particularităţi topografice, până în septembrie 1943, când Los Angeles a fost pentru prima dată lipsit brusc de lumina zilei. O iritare puternică a ochilor şi a mucoaselor respiratorii a fost simptomul care a arătat populaţiei că smogul devenise acum un pericol pentru sănătate.

Vorbindu-se despre poluarea atmosferică se foloseşte adesea termenul de smog. La origine, acest cuvânt se referea la prezenţa simultană a fumului (smoke) şi a ceţei (fog), situaţie frecventă la Londra, unde se întrebuinţează mult cărbune, atât în industrie cât şi pentru încălzirea clădirilor. Cu timpul, noţiunea de smog s-a lărgit. La Los Angeles, de exemplu, smogul nu provine nici din ceaţă, nici din fum, ci se datorează reacţiilor chimice produse în atmosferă sub acţiunea energiei solare cu rol catalitic, rezultând aşa numitul smog fotochimic.

Poluanţii atmosferici se acumulează sub formă de smog atunci când inversia termică se opune mişcării în sens vertical, pe care aerul o execută în mod normal. Se ştie că aerul este mai cald la sol şi mai rece odată cu creşterea altitudinii, prin această diferenţă de temperatură explicându-se formarea curenţilor ascendenţi, esenţiali pentru purificarea aerului. În caz de inversie termică, dimpotrivă, un strat de aer cald se formează la o anumită altitudine iar la sol se menţine un strat de aer rece. Îndată ce fenomenul de inversie termică apare într-o regiune industrializată sau mai intens poluată, poluanţii atmosferici locali nu mai pot circula, acumulându-se în sol.

Smogul de tip londonez (smog acid) - se formează ziua sau noaptea, pe timp rece sau cu brumă. Inversia are loc la un nivel de 100-120 m de la sol şi durează mai multe zile. Smogul fixează şi menţine în suspensie în aer, o mare cantitate de poluanţi, în special funingine şi oxizi de sulf, care suprimă vizibilitatea şi nu se dizolvă cum ar face o ceaţă adevărată ci pătrunde în case.

Smogul de tip californian (smogul fotochimic) -se formează, din contră, în miezul zilelor însorite şi foarte calde. Vălul gros care întunecă cerul albastru al Californiei de Sud rezultă din acţiunea luminii solare asupra anumitor hidrocarburi nesaturate şi a oxizilor de azot. Inversia are loc la o altitudine cu mult peste 800-1200 m de la sol dar este persistentă, putând dura o mare parte a sezonului estival. Acest gen de smog a fost observat nu numai la Los Angeles, San Diego şi San Francisco, ci şi în Arizona, New Mexico, Detroit, Philadelphia şi New York.