Martin Schulz, din nou preşedinte al Parlamentului European
alte articole
Socialist-democratul german Martin Schulz a fost ales marţi, pentru a doua oară consecutiv, în funcţia de preşedinte al Parlamentului European, la doar câteva săptămâni de când susţinea că este determinat să pună capăt culturii înţelegerilor făcute în spatele uşilor închise din UE, relatează euronews.com
Alegerea sa pentru mandatul de doi ani jumătate a fost umbrită de înţelegerile care au avut loc înaintea votului. Funcţia de preşedinte al PE era în mod tradiţional ocupată prin rotaţie de cele mai mari grupuri parlamentare europene – cel de centru-dreapta şi centru-stânga.
Martin Schulz a fost ales în primul tur de scrutin, obţinând 409 din cele 621 de voturi valabil exprimate, ca urmare a unui acord de coaliţie cu PPE (centru-dreapta) şi S&D, urmând ca din ianuarie 2017 preşedintele PE să fie un reprezentant al Popularilor Europeni (PPE).
Contracandidaţii lui Schulz la preşedinţia PE sunt conservatorul britanic Sajjad Karim, spaniolul Pablo Iglesias, membru al grupului GUE, şi ecologista austriacă Ulrike Lunacek.
Socialiştii au renunţat la candidatura lui Schulz pentru preşedinţia Comisiei Europene şi au fost de acord să susţină candidatul PPE, pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker. La rândul lor aceştia l-au susţinut pe Schulz pentru şefia PE. Junker şi Schulz ar fi căzut de acord ca taberele lor să lucreze într-o "mare coaliţie" în următorul Parlament European, lucru care a stârnit îngrijorarea mai multor lideri europeni care se tem de o potenţială acaparare a puterii parlamentare de către cei doi.