Marian Lupu: Rezultatul era unul previzibil. Urmează să negociem o nouă majoritate parlamentară
alte articole
Potrivit liderului PD, rezultatul era unul previzibil încă din momentul desemnării lui Sturza la funcţia de premier, cu două săptămâni în urmă. Chiar dacă ar fi avut parte de cvorum în Parlament, Guvernul Sturza tot n-ar fi fost votat, este de părere Marian Lupu, conform Privesc.eu.
În context, Lupu a mai declarat că fracţiunile parlamentare aşa-zise pro-europene vor relua negocierile privind formarea majorităţii parlamentare pe care s-ar putea s-o avem până la începutul săptămânii viitoare, lucru despre care va fi informat şi şeful statului.
„Până la finele zilei de azi sau mâine cel târziu îl vom informa pe preşedintele ţării privind munca noastră pe care o reluăm împreună cu colegii din alte fracţiuni parlamentare, deputaţi pro-europeni. Ziceam de negocieri privind formarea majorităţii parlamentare, ca şi termen de timp, astăzi pot să vă spun că anticipez anumite lucruri mai concrete. Ne angajăm într-un proces de negocieri privind formarea acestei majorităţi parlamentare şi prezentarea rezultatului acestor negocieri şefului statului până luni în ziua de 11 ianuarie”, a declarat Lupu.
În cazul în care se va reuşi formarea unei majorităţi, aceasta îi va prezenta preşedintelui Nicolae Timofti şi candidatul pentru funcţia de premier „care urmează să fie decis ca urmare a negocierilor”.
Fiind rugat să comenteze declaraţiile fostului preşedinte român, Traian Băsescu referitor la expulzarea controversatului om de afaceri, Vlad Plahotniuc, în cazul în care guvernul tehnocrat propus de Ion Sturza nu va fi votat în Parlament, Marian Lupu a subliniat că le consideră o ingerinţă în afacerile altui stat.
„Eu n-o să comentez ideea propiu-zisă, dacă pot să o numesc idee, dar o să comentez contextul în care se face declaraţia şi autorul care o face. Eu gândesc că asemenea declaraţii pot fi calificate în mod direct ca ingerinţă în afacerile interne ale altui stat, iar pentru domnia sa, ex preşedinte al României, cred că i-ar sta mult mai bine dacă s-ar ocupa de afacerile interne ale statului pe care îl reprezintă”, a afirmat democratul.
Precizăm că duminică, fostul preşedinte Traian Băsescu a opinat că Vladimir Plahotniuc ar merita să fie expulzat din Republica Moldova dacă luni Guvernul Sturza nu va obţine votul Parlamentului moldovean din cauza oligarhului.
Şedinţa parlamentului în care premierul desemnat Ion Sturza trebuia să prezinte programul de guvernare şi cabinetul de miniştri a fost boicotată de unii parlamentari moldoveni. Din lipsă de cvorum, mandatul premierului desemnat s-a încheiat urmând ca preşedintele Timofti să propună, conform Curţii Constituţionale, un nou candidat.