MAEur vrea să impună un set de reguli mai riguroase, de eligibilitate a cheltuielilor rambursate
alte articole
MAEur vrea să impună un set de reguli mai riguroase, de eligibilitate a cheltuielilor rambursate, întrucât „POSDRU a fost considerat unul dintre cele mai prietenoase cu beneficiarii, cu prevederi extrem de permisive ceea ce a generat, în unele situaţii anumite excese", a declarat Cătălin Vătafu.
Regulile vor fi impuse atât în ceea ce priveşte salariile experţilor în cadrul acestor proiecte cât şi în cazul ajutorului financiar acordat acelor persoane care beneficiază de cursuri de instruire, a spus secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Europene, în cadrul la conferinţa naţionale "POSDRU – principalul furnizor de formare, ocupare şi incluziune socială în România 2012" .
"Un obiectiv important vizează simplificarea procedurilor de verificare şi de plată. Masurile pe care ministerul vrea să le adopte au ca obiectiv, pe de o parte, scurtarea duratei procesului de verificare de la momentul depunerii cererilor de rambursare de către beneficiari şi până la momentul efectuării plăţii, iar pe de altă parte, o reducere substanţială a poverii administrative atât la nivelul beneficiarilor, cât şi la nivelul structurilor care gestionează instrumenetele structurale", a spus Vătafu.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Europene, în acest scop, urmează să fie propuse câteva măsuri, cu un impact imediat.
"Ne propunem să eliminăm verificarea administrativă a elementelor de cost valoare mică. Acest lucru înseamnă că facturile, bonurile sau alte documente contabile, cu o valoare mai mica de 1.000 de lei să nu mai fie verificate administrativ, ci doar prin eşantion în cadrul vizitelor la faţa locului.(...) În al doilea rand, vorbim de simplificarea şi transparentizarea solicitarilor de documente la depunderea cererilor de rambursare", a adăugat Vătafu.
El a reamintit că programul dedicat dezvoltării resurselor umane are o rată efectivă de absorbţie "extrem de nesatisfăcătoare".
"Plăţile rambursate sunt undeva sub 200 de milioane de euro. În acelaşi timp, plăţile interne către beneficiari sunt de câteva ori mai mari. Asta înseamnă că într-un demers de susţinere a beneficiarilor, autorităţile române au acordat sume consistente de prefinanţare în condiţii poate prea generoase. Dar acum ne aflăm într-un deficit de cash flow la nivelul Guvernului din cauza că, aceste sume platite ca prefinaţare zac undeva în conturile beneficiarilor", a adăugat Cătălin Vătafu.