Lumea se îneacă într-un ocean de datorii

Deseori, cercetările academice sunt folosite în sprijinul unei politici, iar lucrurile decurg la fel şi în finanţe şi economie. Majoritatea rapoartelor provin din partea Rezervei Federale, Fondului Monetar Internaţional şi a think tank-urilor, precum Consiliul de Relaţii Externe, Brookings, etc şi sunt folosite pentru a sprijini noua modalitate de operare cu ratele cu dobânzi scăzute, cu deficitele bugetare şi cu tranzacţiile prin carduri de credit.

Dar la cel de-al 16-lea Raport anual de la Geneva, publicat de Centrul Internaţional pentru Studii Monetare şi Bancare şi redactat de mai mulţi bancheri şi foşti bancheri centrali, nu s-a întâmplat aşa.

Bancherii iubesc datoriile, iar bancherii centrali nu se pot opri din printarea bancnotelor. Şinnd cont de aceste adevăruri, raportul este cel puţin surprinzător. Aduce o critică raţională a nivelului excesiv de îndatorare şi a costurilor asociate cu tehnicile economice precum printarea banilor şi stabilirea unor rate cu dobândă scăzută. De asemenea, raportul mai arată mecanismul care a permis înglodarea în datorii la scară mondială.

Datoriile sunt răscumpărate

Cea mai importantă descoperire este că nivelul datoriei totale din lume (publice, corporative şi familiale) este în creştere, situându-se acum la 215% din PIB-ul mondial.

Lumea continuă să mărească datoria în loc să o plătească - să plătească datoriile existente. Având un nume potrivit, raportul este numit ”Plata datoriilor? Ce plată?”.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, pentru a plăti datoria, întreaga lume ar trebuie să producă la nivelul actual şi să nu consume nimic timp de doi ani. Iar asta este imposibil.

Autorii au mai notat că rata de creştere a datoriei a fost alimentată în principal de sectorul privat al ţărilor dezvoltate până în punctul când s-a declanşat criza financiară – oamenii care nu-şi puteau achita datoriile au primit inconştient împrumuturi mari. Apoi guvernele din emisfera Occidentală au preluat o mare parte din creditele neperformante, reducând datoria sectorului privat.

În plus, ţările în curs de dezvoltare în general şi China în particular au accelerat foarte mult rata la care se îndatorau imediat cum s-a văzut clar că economiile occidentale nu-şi pot susţine creşterea economică viguroasă. China avea nevoie şi încă are nevoie de această creştere pentru a-şi păstra cetăţenii angajaţi.

Totuşi, rapoartele precizează că Republica Populară Chineză va intra într-o criză financiară (aceste cuvinte sunt menţionate de 256 de ori în raport) pe viitor, dar se mai precizează şi că naţiunile dezvoltate vor trebui să suporte costurile exceselor din trecut, în anii care vor urma.

Aceste costuri pot implica intrarea în incapacitate de plată, inflaţie, taxe mai mari şi creştere mai mică, dar nu vor implica neapărat şi o criză. Un astfel de exemplu este Japonia din ultimii 24 de ani.

De ce?

Autorii oferă o poziţie interesantă privind motivele din cauza cărora creşterea alimentează bula datoriilor. Când inovaţia alimentează productivitatea şi în consecinţă creşterea, aceasta îi face pe participanţii la piaţă mai optimişti. Acest lucru duce la condiţii de credit mai relaxate cât şi la mai multe împrumuturi.

De vreme ce împrumuturile sunt în general legate de un proiect (o casă nouă, o fabrică nouă etc.), ele implică o creştere mai mare. Iar o creştere mai mare înseamnă chiar mai mult optimism şi mai multe împrumuturi, chiar dacă creşterea de bază a productivităţii şi-a păstrat cursul; ca exemplu puteţi analiza ascensiunea Chinei după înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Soluţia

Când vine vorba despre soluţii, nu există vreuna rapidă.

Intrarea în incapacitate de plată a creditelor neperformante reduce povara bilanţului contabil pe de o parte, dar aceasta înseamnă de asemenea că investitorii îşi pierd roadele muncii - asta sunt într-adevăr economiile. Acelaşi principiu se poate aplica şi ratelor cu dobândă scăzută.

Taxele mai mari şi cheltuielile mai mici din partea guvernului au ca efect reducerea datoriei publice şi îngreunarea creşterii. În afară de situaţiile când se intră incapacitate de plată reală, printarea banilor este singura modalitate alternativă de a plăti datoria.

Asta fac multe ţări în momentul de faţă. Totuşi, printarea banilor provoacă folosirea eronată a capitalului cât şi o inflaţie sporită.

Pentru o astfel de situaţie, nu există nicio cale uşoară de ieşire.