Liviu Dragnea a modificat legea după scandalul Horea Uioreanu
alte articole
Ca urmare a scandalului Uioreanu, fostul şef al CJ Mehedinţi arestat pentru luare de mită, Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea a modificat pentru a treia oară normele de aplicare ale ordonanţei de urgenţă prin care se asigură cadrul legal de acordare a banilor publici pentru lucrări efectuate la oraşe şi sate, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Modificarea, efectuată prin ordin de ministru, a fost operată după ce Evenimentul Zilei arătase că ministerul în subordinea lui Dragnea este, conform OUG 28/2013, responsabil de eligibilitatea proiectelor, înainte ca banii publici să fie viraţi în teritoriu.
La scurt timp după ce evz a atras atenţia asupra faptului că fondurile publice au ajuns la afacerişti ce i-au dat mită lui Horea Uioreanu prin ordin al ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea, vicepremierul a modificat normele de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, astfel încât în viitor, fapte precum cele comise de Uioreanu să nu poată fi imputabile legal ministerului său.
Astfel, evz atrăgea atenţia că alineatul 8 al ordonanţei antemenţionate precizează că MDRAP „centralizează lista cu propunerile de finanţare, iar în baza datelor deţinute şi a analizelor proprii de specialitate întocmeşte lista finală de obiective propuse spre finanţare”, în traducere, ministerul este responsabil de proiectele alese.
În consecinţă Liviu Dragnea a modificat OUG-ul introducând un aliniat care permite beneficiarilor de lucrări publice să se adreseze direct ministerului condus de Dragnea „prin excepţie de la prevederile alin. (7)”. Până acum, consiliile judeţene erau cele care solicitau banii.
O altă noutate, conform evz, este modificarea art.3., prin care sunt considerate eligibile şi „unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară”. Asociaţiile au în componenţă comune, oraşe, judeţe precum şi regii autonome.
Între timp, în urmă cu trei zile, aleşii ţării au modificat şi legea administraţiei publice, astfel încât încât şefii de consilii judeţene şi primarii să poată face parte (fără să mai fie declaraţi incompatibili de ANI) din aşa numitele asociaţii de dezvoltare regională, care gestionează proiecte în valoare de sute de milioane de euro.
Reamintim că Horea Uioreanu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
Din dosarul instrumentat de procurorii DNA reiese că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu a pretins şi primit mită pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritoriale din judeţul Cluj, în vederea finanţării unor contracte cu firme ale căror patroni îl mituiau.