"A accepta vânzarea de organe, înseamnă a te întoarce înapoi la legea junglei"

La Madrid, acum două decenii, mass-media a început să publice reportaje despre o realitate teribilă, care depăşise parcă orice film de groază. ''Omul negru'' de atunci îţi scotea rinichii, după care te arunca într-o groapă de gunoi. Deşi mai apăruseră astfel de cazuri în Europa, fenomenul începuse să ia amploare în ţări cu regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, sau unde statul însuşi se implica direct în afacerea profitabilă generată de această atrocitate.

Rafael Matesanz, directorul al Organizaţiei Naţionale pentru Transplant (ONT), descrie în detalii necosmetizate lupta dificilă împotriva traficului cu organe şi a turismului pentru transplant pe plan mondial.

Matesanz a afirmat că nu există vânzător fără să existe cumpărător. Iar majoritatea clienţilor provin exact din ţări unde traficul cu organe se monitorizează mai strict, conducând la ceea ce se numeşte turismul pentru transplant. Această expresie a început să fie larg folosită cu mai puţin de un deceniu în urmă. La acea vreme, numeroase spitale din China ofereau pe site-urile lor web în limba engleză posibilitatea de a obţine un organ vital în mai puţin de o săptămână. Preţurile porneau de la 50.000 de dolari şi ajungeau la 150.000 de dolari, iar fluxul de turişti în căutare de organe creştea exponenţial în China.

Totuşi, de-abia în ultimii ani a început să se atragă serios atenţia în forurile internaţionale pentru drepturile omului despre existenţa acestei crime împotriva umanităţii. În cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care s-a reunit recent la Geneva, diferite ONG-uri au atras atenţia asupra problemei prelevării forţate a organelor de la practicanţii Falun Gong în China, o practică meditativă străveche care suferă o persecuţie brutală condusă de dictatura de la Beijing, din anul 1999. În mod cert, delegaţii Chinei au încercat să submineze declaraţiile acestor ONG-uri pe parcursul diferitelor sesiuni din cadrul Consiliului, obţinând în final efectul opus celui căutat. Această temă a devenit cea mai discutată în rândul delegaţilor diverselor state.

Niciun spaniol nu pare surprins să audă că Spania este considerată an de an liderul mondial în domeniul donărilor de organe. Mulţi ştiu deja că soluţia succesului stă într-un sistem de donare bine organizat, înfiinţat de ONT, de la care tot mai multe ţări de pe mapamond încearcă să tragă învăţăminte. Cu toate acestea, poate că mulţi nu ştiu că Spania este totodată un lider mondial în combaterea turismului pentru transplanturi şi a traficului cu organe.

Din 2010, Spania este unica ţară din lume care îi pedepseşte, prin condamnări de la 3 la 12 ani de închisoare, pe toţi cei care obţin organe conştienţi de originea lor ilicită, dar şi pe cei care promovează sau fac reclamă în orice fel procurării acestui tip de organe. ONT, prin directorul său, Rafael Matesanz, a promovat în mod activ această reformă a Codului Penal spaniol, o realizare fără precedent în sensul prevenirii turismului pentru transplanturi.

Va prezentăm în continuare interviul integral acordat publicaţiei Epoch Times.

Domnule Matesanz, aţi putea explica cum a luat naştere reforma Codului Penal privind traficul de organe în 2010?

Rafael Matesanz: În privinţa acestei chestiuni, trebuie să spun că este o idee pe care o avusesem timp de 20 de ani. Problema traficului cu organe în jurul lumii este una care nu a îngrijorat nicio organizaţie internaţională şi nicio ţară dezvoltată. Însă, Statele Unite, Israel, Japonia sau UE, care sunt în realitate cumpărătorii acestor organe, nu au făcut realmente nimic pentru a combate această practică.

Venisem cu această propunere în Spania anilor 1990, aducând-o în discuţie chiar şi la Consiliul European, însă ea nu a produs niciun impact important în realitate. Iar adevăratul declanşator al acestei reforme a fost chiar apariţia în mass-media a unui reportaj despre procurarea unui ficat în China. Printre altele, el a avut un impact imens fiindcă, în opinia mea, a fost reportajul care a descris cel mai bine cum un cetăţean a călătorit până în China pentru a cumpăra un organ.

La acea vreme, am discutat cu ministrul Sănătăţii, pe atunci Trinidad Jimenez, şi am folosit această ocazie pentru a implementa o lege unică în lume, prin care orice spaniol care plecă din ţară pentru a-şi cumpăra un organ va fi tras la răspundere. Această situaţie nu mai există în nicio altă ţară din lume şi a stârnit mult interes de curând din partea forurilor internaţionale, pentru că există mulţi medici care consideră că aceasta este maniera corectă de a acţiona. Aici scopul nu este de a pedepsi pe cineva, ci de a preveni.

Aţi participat în mod activ la schiţarea unei directive europene privind transplantul de organe în 2010. Care erau şansele implementării reformei spaniole în întreaga Uniune Europeană?

Rafael Matesanz: Nu era posibil, pentru că UE nu prea avea competenţe în acest domeniu. Nu s-ar fi putut nici dacă am fi încercat. Această măsură trebuie luată de către fiecare ţară, în cadrul nivelului său de competenţă. Există o serie de instrumente pe plan internaţional care ar avea un efect realmente pozitiv în privinţa adoptării acestei iniţiative spaniole. De exemplu, există o Convenţie a Consiliului European pe tema traficului de organe, pe cale de finalizare, care sperăm că va fi semnată anul curent sau cel viitor. În funcţie de ceea ce rămâne în textul final şi de ţările care o semnează, da, ar constitui un instrument foarte important.

Aşadar, dvs consideraţi că Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau UE ar promova aceste schimbări la fel cum s-a făcut în cazul Codului Penal spaniol?

Rafael Matesanz: Când dai explicaţii despre această problemă şi despre poziţia adoptată de Spania, oamenii înţeleg. Dar, când vine vorba să şi aplice măsurile, chirurgii, echipele de transplanturi, indivizii răspunzători... Mă surprinde uneori că ei nu au nimic împotriva călătoriilor pe care le fac unii oameni în căutarea unui organ. Faptul că îi dai dreptate ''bietului'' pacient care cumpără un organ din afară este ceva ce nu pot înţelege. Însă, purtând discuţii în forurile internaţionale pe această temă, am aflat că, în final, cauza lentorii schimbărilor în acest sens în diferite ţări este acceptarea acestei stări de fapt de către medicii lor.

Consider că, în cadrul turismului pentru transplanturi, pe plan internaţional există o limbă dublă sau chiar triplă, şi găsesc acest fapt deprimant. Am speranţa că Occidentul chiar se va ocupa de această problemă şi că va pune interdicţii.

Poate ar trebui să existe cel puţin o oarecare coordonare la nivel european pentru a împiedica cetăţeanul spaniol să eludeze sistemul din Spania şi să fie tratat într-o altă ţară.

Rafael Matesanz: Eu cred că, în această privinţă, nu se poate adopta nicio măsură peste noapte. Problema traficului cu organe sau a turismului pentru transplant, cum vreţi să o numiţi, este că acest fenomen s-a născut practic dintr-o disproporţie. Conform celor mai recente informaţii primite de la Societatea de Transplant (TTS), în 2011, aveau loc 112.000 de transplanturi pe plan mondial. Extrapolând lista de aşteptare din Spania, care este foarte mică, la nivel mondial s-a putut estima că anual peste un milion de oameni au nevoie de câte un organ. Probabil aceasta este o apreciere brută. Există şi unii care programează un milion de oameni să se ducă doar în China. Atunci am descoperit că, cel mult, doar unul din zece oameni ca aceştia primesc un organ.

Păi, dacă aşa stau lucrurile, şi există o parte din lume care este bogată şi o alta, săracă, atunci acest teren este unul perfect pentru propagarea traficului cu organe. Şi acesta este un proces necontrolabil, mai puţin în cazul ţărilor care se angajează serios să îl combată. De ce? Pentru că a accepta vânzarea de organe, înseamnă a te întoarce înapoi la legea junglei. Deşi există oameni, sau chiar o mişcare în Statele Unite care urmăreşte serios să apere vânzarea regulamentară de organe, eu am susţinut întotdeauna, din perspectiva mea: „zero toleranţă faţă de traficul cu organe”. Consider că aceasta este o formă de depravare a fiinţei umane la un nivel absolut insuportabil.

Vorbind despre China, care este impresia dvs despre situaţia traficului cu organe de acolo?

Rafael Matesanz: Eu cred că aici, cuvântul potrivit este chiar acesta: impresie. Este cu adevărat dificil să ştii ce se întâmplă acolo. Printre altele, ultimele date pe care le avem din partea Chinei sunt din 2010. În 2011, China nu a mai oferit date, lucru valabil şi pentru 2012. Dar adevărul este că nu sunt sigur care este motivul. Deoarece noi pur si simplu îi întrebăm despre activitatea lor, nu le cerem sursele organelor. Însă este (un sistem - n.trad.) foarte opac, şi eu cred că asta nu aduce niciun bine guvernului chinez.

În ultimii ani, China a făcut două lucruri: unul - s-a angajat să reducă fluxul de organe transplantate de la prizonieri executaţi, iar al doilea - a pus multe constrângeri străinilor care vor să meargă acolo pentru transplant. Apoi, a mai făcut încă două lucruri: unul - a creat un registru pentru oamenii care vor să îşi doneze organele, ceea ce este mai mult de faţadă, consider eu, dar cel puţin este mai bine decât deloc. Doi - a stabilit un sistem de distribuire a organelor, din moment ce înainte nu existase un astfel de sistem de stat.

Aşadar, impresia internaţională, impresia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este că se fac progrese în această privinţă, însă aceste progrese sunt lente. Iar impresia mea este că guvernul chinez poate să se îndrepte şi pare că se îndreaptă în direcţia diminuării acestei probleme. Însă, ceea ce se întâmplă în realitate în spitalele din regiunea Chinei ne este necunoscut, nu este ceva ce poate fi cu adevărat controlat.

Ce măsuri ia ONT împotriva turismului pentru transplanturi?

Rafael Matesanz: Am purtat tot felul de negocieri cu instituţii internaţionale pe această chestiune timp de mulţi ani. De fapt, în 2010 am emis un raport al Consiliului Europei adresat Naţiunilor Unite, care a fost în realitate schiţat de noi în proporţie de 90%, şi tot noi am condus toată munca de cercetare în cadrul Consiliului Europei.

Alte iniţiative, mai mult de natură juridică, la care am participat la nivel tehnic au fost realizate alături de OMS, Consiliul European, OPS din America Latină, şi apoi de Societatea pentru Transplant. De fapt, premiul ''Prinţul Asturiei'' pe care l-am primit ne-a fost acordat din acest motiv: cooperarea noastră mondială pentru lupta împotriva traficului cu organe. Am investit mult timp şi efort în asta.

În lupta cu traficul de organe, eu consider că există două aspecte. Primul aspect este încercarea de a compensa această disproporţie. Dacă se dovedeşte că ea se produce din cauza raportului de 1 la 10 între cerere şi ofertă, atunci vom încerca să sporim oferta aşa încât inegalitatea să se reducă. Al doilea aspect este să determinăm ţările să acţioneze. Aceasta se întâmplă întotdeauna în ţările „slabe”.

Uneori mi-ar plăcea ca totul să meargă mult mai repede, dar mă gândesc că am realizat anumite lucruri în ultimii 10 până la 15 ani. Cel puţin există conştientizarea globală că această problemă trebuie cumva stopată. Guvernul chinez însuşi se simte puţin constrâns de opinia publică mondială despre modul în care continuă să facă asemenea lucruri.

Chiar în China, conform "Raportului cu privire la afirmaţiile despre recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong în China" (http://opfg.ro/pdf/raport_ro.pdf , n.trad.), redactat de David Kilgour şi David Matas în 2006, între anii 2000 şi 2006 au existat mai mult de 44.000 de transplanturi de organe de la surse necunoscute...

Rafael Matesanz: Problema se poate controla prin cunoaşterea originii şi a destinaţiei tuturor acestor organe. Această informaţie, în cazul unui produs farmaceutic - cine l-a produs, ce traseu a avut şi unde ajunge, este crucială în cazul organelor. Însă, dacă o ţară nu realizează asta, se poate spune că nu a controlat problema. În China, încă de la început noi nu cunoaştem numărul de organe folosite pentru transplant. Există ţări unde este limpede că problema este ţinută sub control, precum şi ţări în care nu există niciun control. Însă, eu consider că drumul către o stare normală este transparenţa. Fără transparenţă este imposibil.