Liderii evrei şi musulmani din Franţa avertizează asupra expansiunii interne a islamismului radical

Liderii evrei şi musulmani din Franţa au avertizat, luni, privind creşterea antisemitismului în rândul tinerilor musulmani, la două zile după ce poliţia a arestat 11 bărbaţi şi a împuşcat mortal unul în cursul unor razii efectuate într-o serie de oraşe, care au vizat tineri musulmani francezi radicali, relatează cotidianul american The New York Times.
Preşedintele francez, François Hollande. (VINCENZO PINTO / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
09.10.2012

Liderii evrei şi musulmani din Franţa au avertizat, luni, privind creşterea antisemitismului în rândul tinerilor musulmani, la două zile după ce poliţia a arestat 11 bărbaţi şi a împuşcat mortal unul în cursul unor razii efectuate într-o serie de oraşe, care au vizat tineri musulmani francezi radicali, relatează cotidianul american The New York Times.

Preşedintele François Hollande s-a întâlnit cu lideri evrei şi musulmani duminică şi a promis măsuri de siguranţă mai stricte pentru lăcaşele religioase evreieşti. Hollande a precizat că în curând o nouă lege va stipula că deplasarea în tabere de antrenament militante reprezintă un delict. 'Nu se va mai tolera nimic', a afirmat Hollande într-o declaraţie. 'Orice act, orice remarcă va fi urmărită cu cea mai mare fermitate', a precizat el.

Informaţiile despre razii au sporit îngrijorarea comunităţilor evreieşti şi musulmane din Franţa, deja speriate de uciderea în luna martie a trei soldaţi, unui rabin şi trei copii evrei în regiunea Toulouse, de către un musulman francez care s-a antrenat cu militanţi islamici în Pakistan. Purtători de cuvânt musulmani şi evrei s-au declarat îngrijoraţi de expansiunea internă a islamismului radical.

'Trebuie să examinăm acest tip de ideologie', a declarat luni, pentru France Inter radio, Richard Prasquier, şeful CRIF, o organizaţie evreiască majoră din Franţa. 'Eu spun că islamismul radical este o ideologie nazistă', a subliniat el.

Dalil Boubakeur, imamul Marii Moschei din Paris, a avertizat, la rândul său, privind radicalismul, dar a afirmat că persoanele arestate nu reprezintă musulmanii ca întreg.

Raziile au avut loc în apropiere de Paris şi la Nisa, Cannes şi Strasbourg, unde ofiţeri de poliţie l-au ucis pe Jérémie Louis-Sidney, 33 de ani, după ce acesta a tras asupra lor cu un pistol Magnum 357 când au intrat în apartamentul în care se afla. ADN-ul lui a fost găsit pe resturile unei grenade mici, care a fost aruncată luna trecută, în piaţa de produse kosher din Sarcelles, o suburbie a Parisului. Poliţia l-a descris ca pe un traficant de droguri născut în Franţa, care s-a radicalizat în închisoare, unde s-a convertit la islamism. Poliţiştii au mai spus că el a fost supravegheat luni de zile.

Luni, ziarele franceze au descris în mod similar cei 11 suspecţi drept tineri născuţi în Franţa, care au adoptat o formă radicală a islamului, de obicei după ce au avut probleme cu legea. Un editorial publicat de ziarul Libération i-a numit 'copiii pierduţi din teritoriile pierdute ale republicii pentru care evreul este duşmanul'.

În cotidianul Le Figaro, un fost judecător în domeniul antiterorismului, Jean-Louis Bruguiere, a scris: 'În acest caz, primele elemente colectate par a arăta că există un fenomen de auto-radicalizare care s-a extins într-un mod destul de îngrijorător. Mulţi dintre ei nu s-au deplasat în tabere de antrenament din Afganistan'. El a adăugat că a fost frapat de faptul că 'reţelele se schimbă atât de repede'.

Prasquier şi alţi evrei din Franţa spun că ameninţările antisemite au fost escaladate de la atacurile din martie de la Toulouse, comise de Mohammed Merah, 23 de ani. Merah s-a deplasat în Pakistan pentru antrenament şi a declarat, înainte de a muri în schimbul de focuri cu poliţia, că acţionează în numele Al-Qaeda.

'Contrar lucrurilor pe care le-am crezut sau afirmat, violenţa acţiunii lui Merah a provocat emulaţie în rândul unor persoane', a declarat pentru Libération, Alain Jakubowicz, preşedintele Ligii Internaţionale Împotriva Rasismului şi Antisemitismului. 'Pentru unii tineri, acest criminal a creat empatie', a adăugat el.

Cei 11 suspecţi arestaţi sâmbătă au fost descrişi în diferite relatări din mass-media drept admiratori ai lui Merah, iar unii dintre ei au numit acţiunile acestuia chiar 'bătălia de la Toulouse'.

La doar câteva ore după ce Louis-Sidney a fost ucis, au fost trase focuri de armă împotriva unei sinagogi din Argenteuil, o suburbie muncitorească a Parisului. 'Este vorba de încă o acţiune împotriva comunităţii evreieşti', a declarat Moshe Cohen-Sabban, un lider evreu local. 'Aceasta ne îngrijorează foarte mult'', a adăugat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor