Şefa diplomaţiei UE: Ar fi o greşeală ca SUA să recunoască Crimeea drept teritoriu rusesc

Şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat marţi pentru AFP că Statele Unite nu şi-au epuizat „instrumentele” de presiune asupra Rusiei, şi a acuzat Moscova că a tras de timp cu armistiţiul de Paşte din Ucraina, potrivit Barron's.
„Ei nu au respectat armistiţiul. Adică, este clar că Rusia face toate aceste jocuri şi trage de timp şi nu doreşte cu adevărat pacea. Ei cred că timpul este de partea lor, aşa că nu arată cu adevărat niciun semnal pozitiv sau vreo dovadă de bunăvoinţă”, a declarat Kallas într-un interviu.
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat săptămâna trecută că se va retrage din eforturile de a opri războiul din Ucraina dacă nu vor exista progrese rapide din partea Moscovei şi Kievului.
Trump a afirmat ulterior că speră la un acord de pace Rusia-Ucraina „în această săptămână”, promiţând „mari afaceri cu Statele Unite” pentru ambele părţi dacă se semnează o încetare a focului.
Kallas a declarat că anunţul Rusiei privind un armistiţiu de 30 de ore în weekend a fost o manevră pentru a-l împiedica pe Trump să îşi „piardă răbdarea” faţă de Kremlin.
Şefa diplomaţiei europene a menţionat că Kievul şi susţinătorii săi europeni sperau că Washingtonul va adopta o poziţie mai dură faţă de Moscova înainte de a renunţa la eforturile sale de pace.
„Ei au în mâini instrumente pe care le pot folosi pentru a exercita cu adevărat presiuni asupra Rusiei. Nu le-au folosit. Dacă acum ei se retrag fără să folosească instrumentele pe care le au, atunci marele semn de întrebare este de ce? De ce nu folosesc instrumentele pentru a pune capăt cu adevărat acestui război?”, a întrebat Kallas.
Ea a spus că se teme că Trump s-ar putea spăla pe mâini în privinţa războiului din Ucraina - dar să caute în continuare să facă „înţelegeri şi afaceri ca de obicei” cu Moscova.
Aliaţii Ucrainei urmează să se întâlnească miercuri la Londra pentru a discuta propunerile SUA pentru încheierea războiului.
Kallas a avertizat că ar fi o greşeală ca SUA să ia în considerare recunoaşterea regiunii ucrainene ocupate Crimeea ca fiind teritoriu rusesc ca parte a vreunui eventual acord.
„Atunci Rusia ar obţine în mod clar ceea ce doreşte”, a spus ea, menţionând că blocul comunitar nu va recunoaşte niciodată peninsula - anexată ilegal de Moscova în 2014 - ca fiind rusească.
„Crimeea este Ucraina”, a adăugat şefa diplomaţiei europene.
Până în prezent, UE a fost exclusă din eforturile de pace conduse de SUA, însă Washingtonul recunoaşte că blocul comunitar va trebui să se implice la un moment dat, având în vedere sancţiunile vaste pe care le-a impus Rusiei.
Kremlinul este disperat să obţină ridicarea sancţiunilor economice ca parte a oricăror negocieri.
Însă Kallas a avertizat că UE nu ar trebui să relaxeze sancţiunile împotriva Moscovei înainte ca Rusia să demonstreze că respectă orice acord final de pace.
„Trebuie să vedem şi dovezi credibile din partea Rusiei, că respectă acest acord înainte de a face paşi. Cred că trebuie să mergem până la capăt, cu siguranţă”, a declarat Kaja Kallas.