Lhasa - cum a fost transformat cel mai sacru templu tibetan într-o cocină de către ocupaţia comunistă

Piata Palatului Potala din Lhasa, Tibet.
Piata Palatului Potala din Lhasa, Tibet. (China Photos / Getty Images)

Comentariu

General vorbind, oamenii pot înţelege brutalitatea Revoluţiei Culturale din China, însă, dintr-o cauză sau alta, lumea cunoaşte prea puţin despre Revoluţia Culturală implementată în Tibet.

Am citit recent o carte intitulată Forbidden Memory: Tibet During the Cultural Revolution (O amintire interzisă: Tibetul în vremea Revoluţiei Culturale, n.trad.) aparţinând scriitoarei tibetane Woeser şi tatălui său Tsering Dorje. În carte apare imaginea Tibetului pe timpul Revoluţiei Culturale, redată prin cuvinte şi fotografii.

Ceea ce m-a şocat cel mai profund a fost fenomenul de distrugere a culturii tibetane, care a fost de un tragism pe atât de sfâşietor pe cât a fost şi devastarea culturii tradiţionale chineze.

Spre exemplu, un mare număr de lama tibetani au fost constrânşi să reia un mod de viaţă profan, şi numeroase scripturi nepreţuite au fost arse. În 1976, numai opt mânăstiri din cele 2.700 rezistaseră distrugerii.

Ceea ce a suferit Templul Jokhang, supranumit “sufletul Tibetului”, în vremea Revoluţiei Culturale, conţine în sine, dincolo de orice îndoială, întreaga dramă a celor 2.700 de mânăstiri.

Templul Jokhang

Templul Jokhang este situat în centrul vechiului oraş Lhasa şi considerat drept cel mai sacru dintre templele budiste ale Tibetului. Iniţial, construirea sa a avut loc în anul 647, pe vremea Dinastiei Tang din China şi a Dinastiei Tubo din Tibet. Regele Songsten Gampo a comandat ridicarea edificiului pentru a comemora sosirea prinţesei nepaleze Bhrikuti în ţinutul Tibetului.

Prin adaosuri şi reconstituiri, complexul Templului Jokhang s-a întins pe o arie de 25.000 mp. Stilul arhitectonic al construcţiei îmbină elementele Dinastiei Tubo cu cele specifice dinastiei chineze Tang, Nepalului şi Indiei, devenind un model pentru arhitectura religioasă tibetană de-a lungul secolelor.

Templul Jokhang a găzduit numeroase statui de Buddha, relicve şi instrumente ritualice. De asemenea, edificiul a deţinut picturi murale impresionante, datând din perioada Tubo, până în recenta perioadă Gesang Phodrang. Ca centru religios, Templul Jokhang a atras venerarea feluritelor secte budiste, Festivalul de Rugăciuni Monlam fiind un exemplu de eveniment extrem de faimos, ţinut în mod tradiţional aici.

În timpul desfăşurării festivalului, zeci de mii de călugări aparţinând celor trei mânăstiri principale Drepung, Sera şi Ganden din Lhasa, precum şi altor temple, se adună cu toţii la Templul Jokhang. Aceştia iau parte la activităţi cum ar fi practicarea Dharmei, dezbaterea sutrelor, exorcizări şi lansarea de urări pentru întâmpinarea lui Buddha Jampa al viitorului.

Instanţele încarnate ale lui Dalai Lama (liderul spiritual al budismului tibetan) şi ale lui Ganden Tripa (titlul conducătorului spiritual al Şcolii Gelug din budismul tibetan) din dinastiile trecutului au predat cu toţii Dharma acolo.

Importanţa Templului Jokhang nu se limitează, însă la domeniul religiei. Acest amplasament a servit şi ca sediu al Kashag-ului tibetan (consiliul guvernator al Tibetului, întemeiat încă din perioada dinastiei chineze Qing, între anii 1644 şi 1911).

Cel de-al cincilea Dalai Lama a pus bazele unui regim ce a integrat atât religia, cât şi politica. Departamentele de finanţe, impozite, alimentare, justiţie şi afaceri externe au fost toate amplasate la cel de-al doilea nivel al Templului Jokhang. Ulterior, Urna de Aur a guvernului Qing, activitatea de consacrare a călugărilot tibetani a avut loc tot acolo.

Revoluţia Culturală

Din moment ce Mânăstirea Jokhang deţinea importante roluri spirituale şi laice, ea a ajuns să fie o ţintă principală a „distrugerii celor patru lucruri vechi” în timpul Revoluţiei Culturale.

În august 1968, Gărzile Roşii organizate de comunişti în Lhasa s-au înarmat cu lănci cu ciucuri roşii şi au pornit să jefuiască mânăstirea. Potrivit evenimentelor istorisite în Forbidden Memory (O amintire interzisă, n.trad.), mânăstirea Jokhang a suferit un dezastru fără precedent.

O cantitate uriaşă de veşminte, cărţi, statui de Buddha, şi plăci în formă de disc cu rugăciuni au fost zdrobite, distruse şi aruncate în foc.

O căciulă stupidă cu cuvinte jignitoare scrise pe ea a fost pusă pe capul statuii lui Sakyamuni. Veşmintele valoroase ce acoperiseră statuia au fost luate, aurul cu care fusese poleit corpul sculptat a fost scos prin scrijelire, iar nestemata de valoare inestimabilă dintre sprâncenele lui Buddha, împreună cu cerceii din aur au fost, la rândul lor, furate.

Armata poposită la Mânăstirea Jokhang a folosit etajul superior pe post de dormitor şi pe cel inferior pe post de cocină. Soldaţii au scos din templu instrumentele şi statuile budiste rămase, doar pentru ca ulterior să fie şi ele distruse. Se spune că numai statuile lui Buddha Sakyamuni au scăpat nezdrobite.

Un călugăr a declarat: „Au transformat unul dintre colţurile mânăstirii Jokhang în toaletă. Îi putem vedea cum urinează pe jos. Cealaltă latură a mânăstirii a ajuns să fie o măcelărie.”

În anii 1970, în urma retragerii armatei, mânăstirea Jokhang a devenit al doilea mare cămin al Comitetului Orăşenesc Lhasa, unde puteau veni funcţionarii oficiali, precum şi oamenii de rând din judeţele învecinate. Din cauza valului de vizitatori, picturile murale au fost puternic deteriorate de flăcările şi umezeala provenite din prepararea ceaiurilor tibetane cu unt de iac.

În 1972, odată cu schimbările survenite în relaţiile politice internaţionale, mai ales cele dintre China şi ţări ca Japonia sau Statele Unite, dictatura chineză a decis să restaureze mânăstirea Jokhang, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea pe plan internaţional.

Din nefericire, restauratorii nu au ştiut ce fel de statui de Buddha trebuiau aşezate în templu. În cele din urmă, un călugăr trădător, apropiat puterii comuniste, i-a ajutat să reconstituie primul nivel al acestui palat al lui Buddha.

În ansamblul său, proiectul de restaurare s-a încheiat în 1980, iar mânăstirea Jokhang şi-a reluat viaţa plină de ceremoniile zilnice de ardere a tămâiei.

Totuşi, statuile de Buddha nu sunt cele originare, după cum nici picturile murale nu sunt cele originare, iar administratorii templului nu mai sunt cei de odinioară. În realitate, mulţi dintre călugării care trăiesc în templu sunt chiar cei care au adus dezastru mânăstirii Jokhang pe vremea Revoluţiei Culturale.

Încă o reîncarnare, încă un lung suspin, atâta vreme cât Partidul funest nu este adus în faţa justiţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură