Kremlinul suspendă importurile de bovine şi de carne de vită din România, dar noi nici măcar nu exportăm aşa ceva
alte articole
Rusia a decis miercuri suspendarea importurilor de bovine şi de carne de vită din România, una din recentele acţiuni agresive adoptate de regimul de la Kremlin în replică la noile sancţiuni europene şi americane impuse ca urmare a escaladării crizei din Ucraina. Autoritatea sanitar-veterinară rusă a transmis că decizia este temporară şi a fost determinată de descoperirea mai multor cazuri de îmbolnăvire cu boala vacii nebune, relatează hotnews.ro.
„Din cauza declanşării unei epidemii de encefalopatie spongiformă bovină (boala vacii nebune) la bovinele din regiunea Clujului în România, începând cu 6 august 2014 sunt impuse restricţii temporare asupra exporturilor către Rusia” de vaci vii, carne de vită şi alte produse asociate, potrivit unui comunicat al Rosselkhoznadzor (autoritatea sanitară din Rusia).
Potrivit Mediafax, autorităţile române au negat acuzaţia, susţinând că epidemia la care fac ruşii referire era doar un caz izolat, care nu punea în pericol sănătatea publică. Mai mult decât atât, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a subliniat că aceste importuri de carne de vită şi bovine vii de care vorbesc ruşii nici măcar nu există. Ţara noastră nu exportă bovine, carne de bovine şi produse din carne de bovine în Federaţia Rusă.
Oficialii ANSVSA au afirmat că începând cu anul 1995, în România nu a fost înregistrat nici un caz de formă clasică sau atipică de Encefalopatie Spongiformă Bovină (ESB), până la recenta depistare a unui caz izolat.
În luna iunie, România, după şapte ani de analize, a primit un certificat din partea Organizaţiei Internaţionale de Epizootii prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru boala vacii nebune.
Decizia Rusiei vine după ce preşedintele Vladimir Putin a cerut guvernului să elaboreze măsuri de ripostă la sancţiunile impuse de Occident pentru implicarea Kremlinului în criza din Ucraina. Astfel, putem observa o serie de interdicţii în domeniul alimentar impuse de Rusia, sub umbrela motivelor sanitare.
De exemplu, autoritatea sanitară rusă a anunţat limitarea importurilor de animale vii dintr-o serie de regiuni din Italia, Bulgaria şi Grecia pe motiv că ar fi fost înregistrate cazuri de febră catarală, o boală virală specifică în general oilor şi vacilor.
Kremlinul a impus vineri un embargo asupra importurilor de fructe şi legume care provin din Polonia, argumentând ca s-a încălcat valabilitatea certificatelor. În replică, polonezii au publicat pe site-urile de socializare poze în care mâncau mere. Pagina poloneză de Facebook „Mâncaţi mere să-l enervaţi pe Putin” a adunat peste 40.000 de „like-uri”.
Totodată, ruşii au interzis produsele ucrainene din soia, după care au urmat tentative de a interzice câteva produse ale McDonald's. Parlamentarii ruşi au solicitat inspecţii surpriză la alte restaurante americane mari care operează în Rusia, inclusiv KFC şi Burger King. Carnea de pasăre şi carnea de porc ar putea să cadă victime interdicţiilor în următoarea rundă, a anunţat luni instituţia veterinară şi fitosanitară rusă.
După anexarea militară a peninsulei ucrainene Crimeea în luna martie, Rusia a interzis importurile de carne de vită australiană, carne de porc lituaniană şi letoniană şi de fructe moldoveneşti.
Departe de a ilustra un nou trend, aceste exemple sporesc semnificativ lista de produse alimentare străine deja interzise în Rusia la primul semn de neînţelegeri cu ţările străine. Două exemple majore includ vinul georgian şi moldovenesc şi produsele lactate din Belarus.
Analiştii din Moscova au explicat, în luna iunie, că Rusia se foloseşte de Protecţia Federală a Consumatorului pentru a transforma economia în armă geopolitică, trecând peste legislaţia în vigoare.
Luni, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a afirmat că Rusia ar trebui să riposteze în mod adecvat la sancţiunile impuse de Occident şi să renunţe complet la importurile din Uniunea Europeană şi Statele Unite.