"Niciodată nu am văzut o avalanşă atât de mare cu creşteri de taxe" - Lista prezentată de un cunoscut economist

"În România nu este o avalanşă cu creşteri de taxe, este o operaţiune specială a Guvernului", a apreciat, ironic, economistul Radu Georgescu, adăugând că de 25 de ani de când este contabil nu a văzut o avalanşă atât de mare cu majorări.
Mai jos, expertul a arătat ce taxe şi impozite au crescut de la 1 august 2025:
1. TVA a crescut la 21%
2. Impozitul pe clădire a crescut cu mai mult de 100%
3. Impozitul pe maşină a crescut în funcţie de norma de poluare
4. Pentru maşinile hibrid impozitul a crescut cu minim 20%
5. S-a introdus un impozit de 40 lei pentru maşinile electrice
6. Impozitul pe dividende a crescut la 16%
7. Impozitul pentru câştigul din vânzarea acţiunilor a crescut la 16% dacă foloseşti o aplicaţie din străinătate
8. Impozitul pentru câştigul din vânzarea acţiunilor a crescut la 3% dacă foloseşti o aplicaţie din România
9. Impozitul pentru câştigul din vânzarea criptomonede a crescut la 16%
10. S-a introdus o taxă de 25 lei pentru bunuri cumpărate dintr-o ţară non UE şi care are valoarea sub 150 euro
11. A crescut impozitul din chirii pentru locuinţele închiriate pe termen scurt (Airbnb, Booking etc)
12. Prima zi de concediu medical nu se mai plăteşte!!
13. Pentru 90.000 de companii a crescut impozitul deoarece au trecut la impozit pe profit de 16% după reducerea plafonului pentru cifra de afaceri la 100.000 euro
14. A crescut contribuţia CASS pentru profesiile liberale (contabili, medici, avocaţi, psihologi, arhitecţi) prin creşterea plafonului la 72 salarii minime pe economie
15. A crescut contribuţia CASS pentru PFA-uri prin creşterea plafonului la 72 salarii minime pe economie
16. A crescut capitalul social la 5.000 lei pentru companiile care au cifra de afaceri peste 400.000 lei
17. Accizele au crescut cel puţin 10%