Jurnalistă: Se spune că Georgescu n-are partid. Are. S-ar putea să ne trezim cu un pol de partide "suveraniste" pe la 35%-40%

Călin Georgescu (YouTube Screenshot)
Andrei Pricopie
26.11.2024

Jurnalista Ioana Constantin, realizatoarea emisiunii "Politica zilei", a avertizat, marţi, că este un risc real ca polul partidelor aşa-zis suveraniste să ia 35-40 la sută din voturile de la alegerile parlamentare.

"Se spune că Georgescu n-are partid. Are. Să vorbim despre parlamentare, deci: Pentru că sunt printre puţinii care a văzut valul Georgescu şi sâmbătă am spus că se apropie de turul II, dar toată lumea spunea că nu există, atrag atenţia că în jurul lui Georgescu gravitează nişte partide. Unul dintre ele are o amploare similară cu a lui Georgescu, e al unei doamne fugite din AUR. S-ar putea ca POT să ia multe din voturile lui. S-ar putea să ne trezim cu un pol de partide 'suveraniste' pe la 35%-40%. Şoşoacă şi Simion îl susţin pe Georgescu, se trece de 3,5 milioane voturi. Asta dacă nu se trezesc ceilalţi şi înţeleg România reală", a declarat Ioana Constantin.

Jurnalista a urmărit ore în şir reţeaua acesta a lui Călin Georgescu de zile bune.

"Am urmărit ore în şir ce spun oamenii simplii pe internet, indiferent de simpatiile lor politice. Am văzut şi boţii, şi interlopii, ştiu cine sunt şi oamenii de afaceri din spatele conturilor false care donează sute de mii de euro, DAR am văzut şi românii simpli care real nu mai suportă ce face guvernul, care se luptă să-şi hrănească copiii, am văzut mame epuizate să lupte pentru a-şi salva copiii de droguri, am văzut pensionarii speriaţi că nu au bani după o viaţă de muncă, am văzut micii antreprenori care se simt jefuiţi. Şi am văzut durerea românilor din diaspora. Astea sunt lucruri la fel de reale", a precizat Ioana Constantin.

Câteva zile până la parlamentare

"Mai sunt câteva zile, românii au alte probleme: sărăcie, spitale, şcoli, pensii, salarii, justiţia care nu mai e pentru cei mulţi, drogurile care fac ravagii, violenţa, firme în faliment, concedieri, familii rupte cu părinţi şi copii plecaţi la muncă grea în Diaspora. Multor români le-a mai rămas doar credinţa ca refugiu, vor politicieni care îi înţeleg, empatizează, politicieni care vorbesc despre România şi români.

Nu e timpul pierdut. Toate partidele, aşa răvăşite cum par azi, au oameni care pot vorbi credibil cu românii despre ce contează. Asta e lecţia istorică de la primul tur. Şi, da, peste valul anti-guvern, anti-Iohannis, anti-PSD, s-a suprapus o Operaţiune securistică şi cu influenţe ruseşti. Dar valul mare exista, nemulţumirea mare a oamenilor există!

E un mix aici, altfel nu ieşea valul ăsta care e clar a dat pe afară. Când reţeaua Georgescu se organiza în Weekend pe Tik Tok, Telegram, la finalul săptămânii trecute, în văzul tuturor, ceilalţi unde erau?! Toţi Spun că n-au văzut. A fost în văzul tuturor, îmi pare rău. Ba, mai mult, sunt 2 partide care au dat voturi până lor nu le-a mai rămas nimic. Georgescu a fost un experiment care le-a scăpat de sub control.

România nu are voie să se întoarcă în braţele comunismului, estului geros. Dar Vom reuşi să trecem examenul ăsta doar dacă înţelegem cauza."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor