Judecătoarea Dinu se simte ”umilită”: România nu este pregătită să încarcereze oameni cu studii superioare

Judecătoarea Viorica Dinu, care este arestată într-un dosar în care este acuzată că a luat mită, a declarat joi, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că se simte "umilită" de condiţiile din închisoare, motivul fiind că „persoanele cu studii superioare nu trebuie să stea în acelaşi loc cu analfabeţii”. Închisorile din România nu sunt pregătite să încarcereze oameni cu studii superioare, a afirmat acesta indignată.
(photos.com)
Epoch Times România
11.10.2013

Judecătoarea Viorica Dinu, care este arestată într-un dosar în care este acuzată că a luat mită, a declarat joi, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că se simte "umilită" de condiţiile din închisoare, motivul fiind că „persoanele cu studii superioare nu trebuie să stea în acelaşi loc cu analfabeţii”. Închisorile din România nu sunt pregătite să încarcereze oameni cu studii superioare, a afirmat acesta indignată, potrivit Realitatea.

"Faptul că sunt închisă mă umileşte şi nu îmi oferă nicio altă formă de educare. În prezent, în România, penitenciarele nu sunt pregătite să încarcereze persoane cu studii superioare. Acestea sunt amestecate cu analfabeţi, cu care nu ai ce să discuţi şi care nu te înţeleg. Indiferent ce se întâmplă în viaţă cu un magistrat, el trebuie să îşi păstreze demnitatea. Eu mi-am pierdut această demnitate dintr-o greşeală sau din prea multă milă faţă de oameni", şi-a susţinut cauza Viorica Dinu.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vot lua în curând o decizie referitor la menţinerea stării de arest în cazul inculpaţilor Viorica Dinu, Antonela Costache şi alte trei persoane, printre care şi fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu. Următorul termen fixat de judecători este 17 octombrie.

Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a decis la 5 iulie trimiterea în judecată a inculpatelor Viorica Dinu şi Antonela Costache împreună cu alte 21 de persoane.

Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, care a fost suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată fiind acuzată de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice.

Viorica Dinu a fost judecător la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, dar şi-a dat demisia din funcţie după ce a fost începută urmărirea penală în cazul acesteia. Este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu, avocatul Costel Daniel Petre, soţia acestuia, Daniela Petre, avocata lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducanu, şi soţul acesteia, Bogdan Marian Bobocel.

Împreună cu aceştia vor fi judecaţi Sorin Vasilescu şi Iulia Neamţu, grefieri la Tribunalul Bucureşti, Angela Cîrlan, Leon Marius Neagu, Marian Vasile Tudor, Marian Catrin, Carmen Ionela Dăncuţă, Nicolae Petrişor, fost Duduianu, zis "Cristofor", Ştefan Mincă, zis "Rosovelt", Laurenţiu George Dinu, zis "Gore", Cornel Lucian Enculescu, Tony Viorel Iaparnicu, Dragoş Pandele şi Silviu Constantin Amza, Bogdan Petrică Bagoli şi Dragoş Dumitrescu.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Viorica Dinu şi Antonela Costache utilizau calitatea de magistrat pentru a promite pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti "dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă", în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.

Marian Staicu este acuzat că, în perioada august 2012 - februarie 2013, a încercat în repetate rânduri să corupă magistraţii pentru a da o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, care era judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei. La 14 ianuarie 2013, dosarul acestuia a fost repartizat la Secţia II-a penală a Tribunalului Bucureşti, la completul din care făceau parte judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache.

Procurorii afirma că această repartizare a fost efectuată într-o manieră frauduloasă de Antonela Costache, care ocupa la acea vreme funcţia de preşedinte al Secţiei Secţiei a II-a penale, prin introducerea şi modificarea de date informatice în sistemul ECRIS "fără drept (cu depăşirea limitelor autorizării), astfel încât caracterul aleatoriu al distribuirii a fost eludat, iar dosarul a fost repartizat la singurul complet care devenea în acest fel eligibil".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor