Iurie Leancă s-a întâlnit cu omologul său belarus Mihail Miasnikovici
alte articole

Cu prilejul participării la reuniunea şefilor de Guvern din CSI, Prim-ministrul Iurie Leancă a avut, în această dimineaţă, o întrevedere cu omologul său belarus Mihail Miasnikovici, informează Moldpres citând Biroul comunicare şi relaţii cu presă al Executivului. Cei doi premieri au abordat subiectele actuale de pe agenda bilaterală, şi în special, intensificarea relaţiilor comercial-economice.
Belarus este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, ocupând locul opt printre partenerii externi ai Moldovei.
Miasnikovici a subliniat că sarcina celor două Guverne este să creeze condiţii prielnice şi atractive de dezvoltare a relaţiilor economice bilaterale. În context, Iurie Leancă a salutat intenţia părţii belaruse de a lansa mai multe proiecte investiţionale în Republica Moldova în domenii reciproc avantajoase. În opinia sa, este necesar de a menţine contacte permanente la toate nivelurile între autorităţilor belaruse şi moldoveneşti, inclusiv la nivel regional.
În alt context, interlocutorii au estimat rolul activ al comunităţii moldovenilor stabiliţi în Republica Belarus şi comunităţii belaruse din Moldova.
La finele întrevederii, Iurie Leancă şi Mihail Miasnikovici şi-au manifestat deschiderea şi disponibilitatea reciprocă în vederea menţinerii dinamicii pozitive de cooperare bilaterală în diverse domenii de interes comun.