Istoric britanic: Putin vrea să fie temut precum Stalin şi Hitler

Istoricul britanic Antony Beevor a declarat, într-un interviu acordat ziarului german Der Spiegel, că vede Rusia ca pe un “prizonier al trecutului său”, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să fie temut precum Hitler şi Stalin.

În plus, istoricul consideră că liderul de la Kremlin este determinat ca moştenirea să să fie reconstruirea Imperiului Rus aşa cum a fost el în vremurile sovietice.

În continuare, redăm interviul acordat de Beevor:

Der Spiegel: Vedeţi asemănări între Armata Roşie sovietică din Al Doilea Război Mondial şi “operaţiunea militară specială” a lui Putin în Ucraina?

Antony Beevor: În primul rând, trebuie să ne amintim că Rusia lui Putin nu este o extensie a Uniunii Sovietice, iar armata rusă de astăzi nu mai este Armata Roşie, ceea ce face comparaţia cu atât mai interesantă. Pentru că ambele sunt profund influenţate de trecut. Aş spune că nicio ţară nu este atât de mult prizonieră a trecutului său ca Rusia, aşa cum arată viziunea distorsionată a lui Putin asupra istoriei. Obsesia sa pentru “Marele Război Patriotic” împotriva Germaniei lui Hitler a contribuit, într-adevăr, la gafe extraordinare în invadarea Ucrainei şi la o ciudată repetare a greşelilor din trecut.

Der Spiegel: De exemplu?

Beevor: Obsesia lui Putin nu numai că i-a distorsionat retorica politică cu contradicţii bizare, ci i-a influenţat şi abordarea militară. În mod evident, el încă mai vedea tancul ca pe marele simbol şi o armă de forţă din zilele victoriei sovietice, chiar dacă acesta se dovedise deja extrem de vulnerabil în faţa dronelor şi a armelor antitanc de astăzi, în Libia şi chiar în conflictul din Nagorno-Karabah din 1988.

În mod uimitor, lecţiile-cheie din bătăliile de la Stalingrad şi Berlin au fost, de asemenea, uitate. În aprilie 1945, mareşalul Georgy Zhukov, sub presiunea intensă din partea lui Stalin, şi-a trimis armatele de tancuri în Berlin fără sprijin de infanterie.

Forţele lui Putin nu numai că au făcut aceeaşi greşeală, dar au copiat chiar şi modul în care armatele de tancuri ale Gărzii au ataşat bucăţi ciudate de fier, inclusiv paturi, la tunurile lor, în speranţa că astfel vor detona prematur armele antitanc. Acest lucru nu a salvat echipajele tancurilor ruseşti în înaintarea lor spre Kiev. Pur şi simplu le-a sporit profilul şi a atras unităţi ucrainene de vânători de tancuri, la fel ca grupurile Tineretului Hitlerist şi SS cu arme antitanc Panzerfaust din Berlin.

Der Spiegel: Aţi descris Armata Roşie care a luptat împotriva Germaniei acum 80 de ani ca fiind “modernă şi medievală”. Prin ce se deosebea la acea vreme de armatele occidentale şi de Wehrmacht-ul german?

Beevor: Profesionalismul unităţilor de front ale Wehrmacht-ului provenea de la subofiţeri bine pregătiţi, gata să preia conducerea în cazul în care un ofiţer era ucis. Armata britanică se baza foarte mult pe sergenţii săi pentru organizare şi conducerea oamenilor, dar aceştia erau puţin pregătiţi să preia conducerea pe câmpul de luptă. Pe de altă parte, Armata Roşie, aflată într-o stare de criză constantă din iunie 1941, a compensat pur şi simplu lipsa de pregătire prin numărul mare de soldaţi şi prin nepăsarea totală faţă de viaţa oamenilor săi. Înrolarea în masă, adesea efectuată în timpul marşului, prinzând civili la întâmplare, era mai aproape de înrolările forţate în armată din secolul al XVIII-lea. Pierderile de tineri ofiţeri erau atât de mari încât orice subofiţer bun era promovat imediat, lăsând un gol periculos în lanţul inferior de comandă. Acest lucru a dus la o disciplină care oscila între laxism sau haos la un moment dat şi execuţii sumare în momentul următor.

Der Spiegel: Aţi scris în The Atlantic despre alţi factori care fac ca atacul lui Putin asupra Ucrainei să pară primitiv şi retrograd, cum ar fi devastarea masivă a oraşelor.

Beevor: Un alt tipar care apare în Ucraina este dependenţa armatei ruse de armele grele. În cel de-al Doilea Război Mondial, Armata Roşie s-a lăudat cu puterea artileriei sale, pe care o numea “Zeul războiului”. În operaţiunea Berlin, artileria lui Jukov a tras peste trei milioane de obuze, distrugând mai mult din oraş decât ofensiva aeriană strategică a aliaţilor. Distrugerea oraşului Groznîi şi a oraşului Alep din Siria a dezvăluit, de asemenea, cât de puţin a evoluat doctrina rusă privind conflictele urbane de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, spre deosebire de forţele armate occidentale. Recucerirea oraşelor Mosul şi Raqqa în 2016 şi 2017 a demonstrat o abordare mult mai ştiinţifică, izolând fiecare oraş, apoi curăţându-l sector cu sector.

Der Spiegel: Este posibil ca violenţa rusă să îşi aibă originea în tratamentul aplicat propriilor sale trupe, care au îndurat în mod tradiţional dispreţul şi umilinţa?

Beevor: Da. Şi aici, de asemenea, gafele care au fost comise în actuala invazie a Ucrainei nu sunt doar repetări din cel de-al Doilea Război Mondial. Felul în care li s-a spus trupelor lui Putin că vor fi întâmpinate ca eliberatori în Ucraina aminteşte de invazia din 1968 a Cehoslovaciei, când trupele Pactului de la Varşovia au descoperit că au fost minţite. Apoi au rămas fără mâncare şi combustibil, iar moralul s-a prăbuşit. Controlul lui Putin asupra mass-mediei interne poate ascunde adevărul pentru aproape 80% din populaţia rusă, dar recruţii săi, forţaţi acum să semneze noi contracte pentru a-i transforma în voluntari, sunt conştienţi de realitate - aşa cum sunt acum şi mamele lor.

Der Spiegel: Este brutalitatea lui Putin similară, în această privinţă, cu cea a lui Stalin?

Beevor: Tratamentul lui Putin faţă de propriul popor este la fel de nemilos ca şi faţă de duşmanii săi, ceea ce ne aminteşte de Stalin. Armata a adus chiar şi un crematoriu mobil pentru a scăpa de victime, pentru a reduce numărul de saci cu cadavre care pleacă acasă. În 1945, Armata Roşie s-a confruntat cu o serie de revolte provocate de un dispreţ similar al conducerii de la Moscova faţă de sentimentele trupelor şi ale familiilor acestora. Soldaţilor li s-a ordonat să se aventureze noaptea în “teritoriul nimănui” noaptea [no man's land] - nu pentru a recupera trupurile camarazilor căzuţi la datorie, ci pentru a-i dezbrăca de uniforme pentru a fi refolosite de trupele de înlocuire. Astfel de umilinţe suferite de soldaţii Armatei Roşii din partea ofiţerilor şi comisarilor lor au contribuit la furia şi frustrarea acestora. Această frustrare s-a revărsat asupra civililor din Germania, Polonia, Ungaria şi din alte părţi, deşi explicaţia oficială a fost că era vorba de răzbunare pentru violarea patriei de către nazişti.

Der Spiegel: Începând cu 1941, trupele germane au invadat Uniunea Sovietică, au devastat o mare parte din Europa de Est şi au comis masacre îngrozitoare. Este sarcina autoimpusă de a lupta împotriva naţional-socialismului - atât manifestarea reală din trecut, cât şi cea fictivă din Ucraina - o altă paralelă între Stalin şi Putin? În cartea dumneavoastră “Berlin”, aţi concluzionat că, datorită acestei misiuni, Armata Roşie “se putea comporta în întregime aşa cum dorea, atât din punct de vedere personal, cât şi politic”.

Beevor: Mentalitatea distorsionată a lui Putin, obsedat de războiul triumfător împotriva nazismului, a întors totul pe dos. Nu este o mare sarcină de propagandă să eliberezi inamicul de nazism? Putin şi ideologii săi îi descriu în mod grotesc pe ucraineni ca pe nişte nazişti renăscuţi care trebuie eliminaţi şi reeducaţi, aşa cum susţine articolul din RIA Novosti al lui Timofei Sergheitsev. Rolul de eliberator de nazism a dat într-adevăr Armatei Roşii ideea că poate să se comporte aşa cum doreşte atât în plan personal, cât şi politic. Era o noţiune de superioritate. Drepturile de cucerire nu însemnau doar impunerea unui regim sovietic asupra statelor vecine. Implicau, de asemenea, jefuirea cuprinzătoare a ţării ca formă de despăgubire şi ideea că ceea ce Ilia Ehrenburg numea “vrăjitoarea blondă” - femeile şi fetele germane - ar trebui să plătească pentru crimele comise de bărbaţii lor în patria rusă.

Der Spiegel: Faceţi aluzie la violurile în masă din 1945 şi mai departe.

Beevor: Chiar dacă este mult prea devreme pentru a trage concluzii, există din ce în ce mai multe dovezi privind atacuri similare în Ucraina. Deşi va mai trece ceva timp până când se va putea evalua o imagine mai fiabilă, astfel de incidente par să aibă loc ca răzbunare pentru eşecul abject al trupelor lui Putin de a zdrobi patriotismul ucrainean.

Der Spiegel: În 1945, mareşalul Konstantin Rokossovski a ordonat soldaţilor să “direcţioneze sentimentele de ură spre lupta cu inamicul pe câmpul de luptă” şi să pedepsească “jafurile, violenţa, incendiile şi distrugerile inutile”. Există astăzi vreun semn al unui astfel de mesaj clar către trupe?

Beevor: Din câte am auzit eu, nu.

Der Spiegel: Oare Putin a ajuns la concluzia, din istoria Armatei Roşii, că o armată inumană este o forţă de luptă mai bună? Există multe indicii care sugerează că atrocităţile pe care le-am văzut la Bucea şi în alte părţi fac parte din plan.

Beevor: Putin vrea să fie temut - ca Stalin şi Hitler. El este hotărât ca moştenirea sa să fie reconstruirea Imperiului rus aşa cum a fost în perioada sovietică. Convins că Occidentul liberal este decadent şi slab, el crede că şocul şi uimirea vor duce la atingerea obiectivelor. Este exact ceea ce a gândit Hitler în 1941, înainte de a invada Uniunea Sovietică, când a spus: “Loveşte uşa şi întreaga structură putredă se va prăbuşi”. Aceasta este mentalitatea greşită a dictatorului mai mult decât cea a generalului profesionist. În ambele cazuri, atrocităţile au stârnit o rezistenţă mult mai aprigă, nu o capitulare.

Der Spiegel: Kremlinul a insistat că “îi pasă de civili”. Cum se poate, atunci, ca jafurile, tortura şi violurile să fie atât de răspândite?

Beevor: Bineînţeles că toate aceste practici sunt interzise în mod oficial, dar acest lucru este ca şi cum Constituţia sovietică ar enumera libertăţi care nu au fost niciodată disponibile. Fiecare aspect al legii este la cheremul autorităţilor şi al titularilor lor, aşa cum este cazul în orice dictatură.