Istoria arată cum trebuie descurajat Iranul

Zilele acestea se vorbeşte despre un concept nou în discuţiile privind Iranul - zona de imunitate. Ideea, adesea explicată de ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, este că de îndată ce Iranul va avea suficientă capacitate nucleară, Israelul nu va fi capabil să dea o lovitură devastatoare programului său, scrie editorialistul Fareed Zakaria de la revista Time, într-un articol publicat de Washington Post în ediţia de joi.

Nu este un concept strategic nou. Naţiunile au crezut adesea că se confruntă cu o fereastră ce se închide pentru a acţiona şi aproape întotdeauna o astfel de gândire a dus la dezastru. Cel mai faimos exemplu este decizia Germaniei de a declanşa Primul Război Mondial. Statul Major german credea că Rusia - inamicul său înveterat - se reînarma pe o scară care urma curând să anihileze puterea militară superioară a Germaniei. Germanii credeau că în termen de doi ani - prin 1916 - Rusia va avea un avantaj strategic semnificativ şi probabil de neegalat.

Ca urmare, atunci când au început tulburările în Balcani în iunie 1914, Germania a decis să acţioneze într-un moment în care ea deţinea un astfel de avantaj. Pentru a opri Rusia de la a intra într-o 'zonă de imunitate', Germania a invadat Franţa (principalul aliat al Rusiei) şi Belgia, fapt care a forţat intrarea Marii Britanii în război, punând astfel în mişcare un război european pe două fronturi, care a durat patru ani şi a dus la peste 37 de milioane de victime.

''Nu sugerez că un atac israelian asupra Iranului ar avea ceva de-a face cu aceste consecinţe. Dar sugerez că este o dovadă de profundă miopie să bazezi o decizie majoră - de a merge la război - pe considerente tehnice înguste, cum ar fi ferestrele de vulnerabilitate'', este de părere Zakaria. Mulţi din Washington au insistat în martie 2003 că SUA nu pot aştepta ca inspectorii nucleari să rămână la muncă în Irak pentru că se confruntau cu o fereastră ce se închide - vremea urma să devină prea fierbinte în iunie şi iulie pentru a trimite forţele americane. Drept urmare, SUA au precipitat o invazie militară prost planificată şi o ocupaţie în care soldaţii au fost nevoiţi să îndure lupte în Irak timp de nouă ani lungi şi foarte fierbinţi.

Oficialii israelieni explică faptul că americanii nu pot înţelege temerile lor, că Iranul este o ameninţare existenţială pentru ei. Dar, de fapt, americanii pot înţelege, deoarece au trecut printr-o experienţă foarte asemănătoare. După cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul în care Uniunea Sovietică se apropia de o capacitate nucleară, SUA au fost marcate de o panică ce a durat ani de zile. Tot ce spune Israelul despre Iran acum, au spus SUA despre URSS. America a văzut URSS-ul drept un regim radical, revoluţionar, opus oricărei valori iubite de americani, determinat să răstoarne guvernele lumii occidentale pentru a stabili comunismul global. ''Am văzut Moscova drept iraţională, agresivă şi extrem de nepreocupată de viaţa umană. La urma urmei, Stalin sacrificase un număr uluitor de 26 de milioane de vieţi sovietice în lupta ţării sale împotriva Germaniei naziste'', relevă editorialistul.

Tot aşa cum Israelul ia în considerare în mod deschis declanşarea de lovituri preventive împotriva Iranului, mulţi din Occident au cerut astfel de lovituri împotriva Moscovei la sfârşitul anilor 1940. Apelurile au venit nu doar de la ''ulii'', ci chiar de la pacifişti convinşi, precum intelectualul Bertrand Russell.

Pentru a avea o imagine despre starea de spirit a acelor vremuri, se poate consulta jurnalul lui Harold Nicolson din 29 noiembrie 1948, unul dintre cei mai sobri diplomaţi britanici ai generaţiei sale: 'Este probabil adevărat că Rusia se pregăteşte pentru bătălia finală pentru stăpânirea lumii şi că de îndată ce va avea destule bombe va distruge Europa de Vest, va ocupa Asia şi va avea o luptă finală pe viaţă şi pe moarte cu America. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla şi vom fi nimiciţi, supravieţuitorii din Noua Zeelandă ar putea spune că am fost nebuni că nu am împiedicat acest lucru. Există o şansă ca pericolul să treacă şi pacea să fie asigurată cu pace. Recunosc că este o şansă fragilă, dar nu una la nouazeci'.

Într-un discurs la Boston Yard, în august 1950, ministrul forţelor marinei, Francis Matthews, a susţinut că dacă SUA vor fi 'iniţiatoarele unui război de agresiune', atunci 'vor deveni primele agresoare pentru pace''.

În final, revoluţionarii globali de la Moscova, autocraţii nebuni de la Phenian şi armata care sprijină teroriştii în Pakistan, au fost toţi descurajaţi de temerile reciproce de distrugere. În timp ce regimul iranian este adesea numit nebun, a făcut mult mai puţin pentru a merita acest calificativ decât un regim precum cel al lui Mao Zedong în China, este de părere editorialistul. În ultimul deceniu, au existat mii de atentate sinucigaşe cu bombe organizate de saudiţi, egipteni, libanezi, palestinieni şi pakistanezi, dar niciunul comis de un iranian. Oare este probabil ca regimul iranian - chiar dacă va avea un singur dispozitiv nuclear brut în câţiva ani - să-l lanseze primul?

'Israelul se confruntă în cele din urmă cu genul de alegeri cu care s-au confruntat SUA şi Marea Britanie cu peste şase decenii în urmă', spune Gideon Rose, editor la Foreign Affairs. 'Este de sperat ca şi Israelul să ajungă să recunoască faptul că o securitate absolută este imposibil de realizat în epoca nucleară şi că dacă programele nucleare ale duşmanilor săi nu pot fi amânate sau întrerupte, descurajarea este mai puţin dezastruoasă decât războiul preventiv'', îl citează în final Zakaria.