India, marele prieten al Teheranului

Cu tobele de război răsunând pe fundal, asasinarea unor oameni de ştiinţă iranieni şi atentate asupra diplomaţilor israelieni, Iranul şi-a găsit un mare prieten în India.
Epoch Times România
15.02.2012

Cu tobele de război răsunând pe fundal, asasinarea unor oameni de ştiinţă iranieni şi atentate asupra diplomaţilor israelieni, Iranul şi-a găsit un mare prieten în India. Gigantul asiatic s-a pliat intereselor economice, energetice şi geostrategice pentru a respinge ultimele sancţiuni impuse Iranului de SUA şi UE pentru presupusa dezvoltare de arme nucleare. În timp ce SUA privesc cu resentimente relaţia dintre ambele ţări, iar UE cere Indiei să medieze pentru a stopa programul nuclear, India a anunţat trimiterea unei delegaţii comerciale la Teheran, la sfârşitul lunii. Până la urmă India s-a dovedit a fi un prieten dar nu un aliat, cum au constatat americanii şi europenii, notează miercuri ziarul ABC.

India a devenit în ianuarie principalul cumpărator al petrolului iranian: 12% din petrolul importat provine din Iran, reprezentând circa 9 miliarde de euro. Iranul, în schimb, nu importă decât în valoare de 2 miliarde de euro mărfuri indiene. Prin urmare India nu cedează la presiunile de a renunţa la importurile de ţiţei din Iran. Pe de altă parte, speră să profite de spaţiul economic lăsat de ţările occidentale pentru a-şi echilibra balanţa de plăţi cu Teheranul.

'Dacă Europa şi SUA decid să nu mai exporte în Iran, de ce ar face India acelaşi lucru? Şi de ce să nu profite de această oportunitate', s-a întrebat ministrul indian al comerţului, Rahul Khullar. India crede că există mari oportunităţi în sectorul alimentar, farmaceutic şi în proiecte de infrastructuri. Ţara asiatică ar eschiva sancţiunile impuse Băncii Centrale iraniene cu plăţi în rupii prin Banca de stat indiană, sau prin troc, opţiune încă în studiu.

'Sfidarea' indiană ameninţă prin urmare să debiliteze relaţiile cu SUA. Totuşi, viitorul ambasador al SUA în India, Nancy Powell, a declarat în faţa Senatului că 'una din priorităţi' este ca India să respecte sancţiunile internaţionale împotriva Iranului. Un punct de vedere pe care îl respinge subcontinentul indian. 'Acceptăm sancţiunile ONU. Alte tipuri de sancţiuni nu sunt coercitive', a declarat secretarul indian pentru reaţii externe, Ranjan Mathai.

Interesele indiene nu sunt însă doar financiare. Şi geostrategia joacă un rol. În urmă cu un deceniu, Iranul şi India au sprijinit Alianţa împotriva talibanilor din Afganistan. India a participat şi la construcţia portului din Chabahar, loc prin care intră ajutorul indian în valoare de 1,5 miliarde de euro acordat Afganistanului. India construieşte, de asemenea, drumuri în Iran şi Afganistan. După plecarea, în 2014, a trupelor aliate din Afganistan, India se pregăteşte de un nou scenariu în care să aibă interese comune cu Iranul împotriva talibanilor din Pakistan.

Totuşi, relaţiile dintre India şi Iran ar putea fi afectate de atentatul de luni asupra autoturismului unui diplomat israelian la New Delhi, soldat cu patru răniţi. Israelul s-a grăbit să dea vina pe Iran, însă deocamdată autorităţile indiene nu au găsit indicii care să susţină această teorie. Iar exportatorii indieni, care deja cereau despăgubiri ca urmare a imposibilităţii Iranului de a efectua plăţile din cauza sancţiunilor, ar putea avea în vedere comerţul cu Iranul ţinând cont de actuala instabilitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor