Reconcilierea europenilor cu Europa
Disfuncţionalităţile democraţiilor naţionale sunt în mare măsură cauza actualei dezordini: în virtutea Tratatului de la Maastricht, guvernele din zona euro trebuie să se ocupe de politicile economice şi sociale şi să se supravegheze unele pe altele şi s-a văzut rezultatul. Pentru că nu au respectat promisiunile de austeritate bugetară sau au amânat reforme indispensabile, mai mulţi responsabili naţionali nu numai că şi-au înşelat partenerii, dar şi-au prejudiciat şi propria populaţie, mai ales pe tineri. Tirania termenului scurt, îndatorarea în exces, publică sau privată, clientelismul au dus la un dezastru pe care populaţia îl plăteşte scump. Nimeni nu mai poate pretinde că democraţia naţională ar merge bine în timp ce 'Europa' ar merge prost. Sunt câteva idei exprimate de Mario Monti, preşedintele Consiliului de Miniştri italian, şi de Sylvie Goulard, deputat european (MoDem, ALDE) publicate de Le Monde în ediţia de marţi.
În acelaşi timp, criza a accentuat nevoia de legitimare a deciziilor europene. Şomajul face ravagii, precaritatea şi inegalităţile se accentuează. Mult prea mulţi europeni au sentimentul că se află într-un tunel. Ei sunt gata să facă eforturi dacă acestea sunt echitabil repartizate. Vor mai ales să înţeleagă cine hotărăşte şi să cântărească alegerile ca să-şi regăsească demnitatea şi speranţa.
Credem că pentru a ieşi din criză, în mod durabil, trebuie să regândim democraţia la toate nivelurile, european şi naţional, fără a le opune. Este vremea să abandonăm certurile instituţionale şi reproşurile încrucişate care dăunează binelui comun. Se impune o dezarmare generală pentru a-i reconcilia pe europeni cu Europa, potrivit semnatarilor articolului.
În prima linie se află şefii de stat şi de guvern. În timp ce fiecare membru al Consiliului European beneficiază de legitimitatea pe care i-o conferă procedurile democratice naţionale, legitimitatea colectivă este afectată de o anumită lipsă de transparenţă şi responsabilitate.
Datorită faptului că ia decizii cu uşile închise, decizii care nu sunt discutate public, şi deci nu sunt susceptibile de a fi contestate, Consiliul European lasă impresia unei Europe distante, de nepătruns. Chiar dacă preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy prezintă regulat rezultatele Consiliilor Europene în faţa Parlamentului European, până acum nu s-a exercitat niciun control parlamentar.
Lipsa unei discuţii deschise alimentează, de asemenea, impresia unui 'dictat' al celor mai puternice ţări, ceea ce este periculos. Una din virtuţile construcţiei europene este uniunea pe o bază voluntară, în spiritul respectului reciproc. Stabilitatea nu poate fi impusă cu forţa.
Deciziile luate în astfel de condiţii riscă să nu aibă efect. Nimic nu garantează că 'Pactul euro plus', adoptat în 2011 de şefii de stat şi de guvern în scopul consolidării competitivităţii europene, este mai eficient decât altele anterioare. Ar fi utilă mai multă evaluare şi monitorizare publică.
Competenţele legislative ale Parlamentului European au fost mărite odată cu revizuirea tratatelor. Textele negociate, cu contribuţia sa, arată că ştie să-şi asume răspunderea. Astfel, în reformarea Pactului de stabilitate (pachetul de guvernanţă economică, aşa-numitul'six pack'), a inclus o concepţie riguroasă privind disciplina şi un nou mod de supraveghere a dezechilibrelor macroeconomice.
Cerinţa cu privire la democraţie, participare, transparenţă este irezistibilă. Vor fi necesare reforme de mare amploare pentru a consolida dimensiunea parlamentară a UE. La fel ca la nivel naţional, provocarea este delicată deoarece constă în inventarea unei democraţii mai exigente care evită demagogia. Procesul va fi lent, dar un dialog strâns şi încrezător între instituţii, dincolo de frontiere, poate deja să contribuie la acest lucru.
