Iranul, interesat de piaţa energetică din Republica Moldova şi Ucraina

Liberalizarea pieţei energetice din Republica Moldova în perspectiva asocierii la UE şi demararea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni fac spaţiul moldav cel puţin interesant în momentul de faţă pentru investitorii din domeniu. Printre aceştia s-ar putea număra şi Teheranul, care doreşte să pătrundă pe piaţa europeană, iar într-o astfel de logică Ucraina şi Republica Moldova ar putea fi adevărate capete de pod pentru gazul iranian. Iranul ar putea profita de eşecul proiectului Nabucco şi le-ar putea, eventual, oferi europenilor o alternativă la dictatura energetică a Gazpromului. Acest scenariu este însă obstrucţionat de dosarul său nuclear.

În faţa presiunii pe care Kremlinul o exercită cu succes prin Gazprom, în ultimii ani, pentru pedepsirea foştilor membri ai CSI, soluţia iraniană ar putea fi, teoretic, o supapă pe termen mediu şi scurt. Practic însă, lucrurile depind tot de Moscova. Din punct de vedere tehnic, gazul iranian ar putea ajunge în Ucraina şi Moldova doar în baza unei înţelegeri cu Gazpromul. Compania rusească şi-a reconfirmat în momentul de faţă poziţia de lider după ce proiectul Nabucco a eşuat lamentabil, devenind inutil pentru UE.

În virtutea acestor realităţi – nevoia unui acord al ruşilor şi statutul dominant al acestor pe piaţa gazelor - este greu de crezut că Moscova ar permite Teheranului să-i devină competitor în cele două state ex-sovietice, în ciuda strânselor relaţii politico-militare dintre cele două capitale.

Ambasadorul iranian pentru Ucraina şi Republica Moldova, Akbar Qasemi Aliabadi, a confirmat la Kiev că furnizorii de gaz din republica islamică sunt pregătiţi să intre pe cele două noi posibile pieţe.

„Atât Ucraina, cât şi Republica Moldova au nevoie de gaz natural. Iranul deţine rezerve vaste şi este pregătit ca în viitor să livreze gaz acestor două ţări”, a spus Aliabadi.

Potrivit presei internaţionale, Teheranul încearcă să-şi valorifice bogatele resurse gazeifere de la South Pars din Golful Persic, care s-ar ridica la 14 trilioane de metri cubi de gaz. Piaţa energetică moldavă, dorită de iranieni, arată astfel: Gazprom deţine 50% din acţiunile companiei Moldova Gaz, care are monopol la importul de gaz din Rusia, iar restul acţiunilor sunt împărţite de Chişinău şi Tiraspol.

La o primă vedere pare dificil că acest monopol să fie spart de iranieni în contextul în care au nevoie de Gazprom din postura de intermediar ca să pătrundă în acesta piaţă. La o analiză mai atentă, se vede că o asemenea variantă ar putea fi pe placul Kremlinului. Ruşii şi-ar putea masca mai bine controlul asupra gazului furnizat consumatorilor moldavi până când gazoductul Iaşi – Ungheni va intra în funcţiune şi va aduce gaz din alte surse decât din cele controlate direct sau indirect de Gazprom.

Accesul limitat al Iranului pe pieţe externe, problematic şi în trecut, şi în prezent

În 2007, Moscova şi Teheranul concepeau planul unei alianţe energetice împotriva Uniunii Europene, alianţă ce ar fi urmat să se materializeze printr-o companie mixtă în domeniul gazelor naturale. La momentul respectiv, jurnaliştii publicaţiei ruse Gazeta considerau că apropierea dintre Kremlin şi Teheran era un gest de mulţumire al celui din urmă, pentru ca Rusia nu abandonase Iranul în dezvoltarea programului său nuclear. Miza reală şi ascunsă a acestor negocieri era determinată însă de dorinţa expresă a Gazpromului de a scoate din joc un potenţial concurent care, la momentul respectiv, ar fi putut dobândi acces la pieţele europene în mod independent de Rusia.

“Iranul nu are ieşire pe pieţele externe de gaze naturale. Este un paradox, dar o ţară care posedă asemenea rezerve este importatoare de gaze naturale”, afirma acum 6 ani Konstantin Simonov, directorul Fondului naţional pentru securitate energetică. El făcea trimitere la situaţia de atunci, în care gazul produs în Iran, peste 150 miliarde de metri cubi anual, era consumat în interiorul ţării iar regiunile de graniţă cumpărau gaze din Turkmenistan, mai ieftine.

Dincolo de relaţia strânsă pe care o au cu Federaţia Rusă, oficialii de la Teheran sunt obligaţi să-şi reglementeze problema spinoasă a dosarului nuclear iranian dacă într-adevăr doresc să aibă acces pe bătrânul continent.

Anul trecut, în octombrie, oficialii UE au interzis importurile de gaze iraniene, după ce anterior au luat o măsură similară în privinţa petrolului iranian, ca parte a unui set de măsuri pentru a tăia resursele financiare şi a creşte presiunea asupra republicii islamice.

Dacă noul preşedinte iranian Hassan Rouhami nu va da asigurări ferme UE şi SUA în privinţa programului nuclear pe care ţara sa îl dezvoltă, perspectiva exporturilor de gaze naturale iraniene în piaţa comunitară va dispărea. La fel, şi perspectiva intrării pe pieţele statelor asociate la Uniunea Europeană.