Iohannis ridică tonul "Astea nu sunt afirmaţii politice, astea sunt cretinisme" - despre acuzaţiile lui Ponta

Klaus Iohannis a calificat drept "cretinisme" ideea acreditată de premierul Ponta, cum că ar vrea să rupă Ardealul de România. Comentând declaraţiile lui Victor Ponta care l-a acuzat că s-a aliat cu Zsolt Szilagyi, care, în viziunea premierului, ar „vrea să rupă Transilvania”, Iohannis şi-a exprimat joi regretul că "un tânăr politician vine cu vechile metehne ale FSN
Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România, Klaus Iohannis. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
07.11.2014

Klaus Iohannis a calificat drept "cretinisme" ideea acreditată de premierul Ponta, cum că ar vrea să rupă Ardealul de România. Comentând declaraţiile lui Victor Ponta care l-a acuzat că s-a aliat cu Zsolt Szilagyi, care, în viziunea premierului, ar „vrea să rupă Transilvania”, Iohannis şi-a exprimat joi regretul că "un tânăr politician vine cu vechile metehne ale FSN".

"Cum poate cineva să vină în 2014 să afirme în faţa electoratului că cineva vrea să rupă Ardealul? Astea nu sunt afirmaţii politice, astea sunt cretinisme", a spus Iohannis, adăugând că "un tânăr politician vine cu vechile metehne ale FSN" care "repune pe tapet nişte lucruri peste care cu greu a trecut România".

Declaraţiile prezidenţiabilului ACL fac referire la conflictului între români şi maghiari izbucnit în martie 1990, la Târgu-Mureş, Alimentaţi cu zvonuri şi discursuri xenofobe, atât de o parte cât şi de alta, aţâţaţi şi împinşi la ură interetnică, românii şi ungurii au ajuns să iasă cu zecile de mii în stradă, să se lovească şi războiască între ei cu furie oarbă.

După ce a preluat puterea în mod ilegal, FSN-ul lui Ion Iliescu a păstorit un conflict interetnic la Târgu Mureş, pentru a elimina eventualele întrebări din partea societăşii civile.

Ura între români şi maghiari a început să fie aţâtată încă din ianuarie 1990 de FSN, care a decis o separare a instituţiilor de îvătământ din oraş pe criterii etnice. FSN-ul a dispus ca liceul “Alexandru Papiu Ilarian” să funcţioneze strict cu limba de predare română, iar Liceul “Bolyai Farkas” cu limba de predare maghiară”. Din acel moment nemulţumirea a început să crească în români şi maghiari şi, cu stimulentele potrivite, în martie 1990 a a just la apogeu.

Oraşul Târgu Mureş s-a umplut de ţărani înarmaţi cu topoare, bâte şi lanţuri din satele Hodâc, Ibăneşti, Ruşii Munţi şi Deda Bistra. Prin oraş se anunţa că sătenii fuseseră alertaţi că în Târgu-Mureş ungurii îi omoară pe români. Maghiarii nu au stat nici ei cu mâinile în sân şi au venit cu miile în stradă.

În toată nebunia şi ura amplificate de zvonuri, au fost atacate şi sediile partidelor de dreapta din oraş şi a izbucnit zvonul că în sediul PNT s-au găsit valută. Mai mult, având în vedere specificul "scenei" şi scopul urmărit de regizorii acestor evenimente a apărut şi informaţia că la ţărănişti s-ar fi găsit steaguri, broşuri şi manifeste maghiare. Secretarul organizaţiei PNT a fost bătut cu sălbăticie, până când i-a fost ruptă coloana vertebrală.

Momentul culminant al conflictelor interetnice din Târgu-Mureş a fost scena de bestialitate în care Mihai Cofar (prezentat de posturile străine de televiziune străină drept ungur) era bătut sălbatic, în stradă de etnici maghiari, incitaţi la ură. Bilanţul final al conflictului între românii şi maghiarii care convieţuiseră paşnic până atunci a fost de 5 morţi şi 278 de răniţi.

La ani de zile după acest "incident", Cseresznyes Pal, unul din maghiarii care l-au lovit pe Cofar, înfundând apoi puşcăria, declara pentru reporterii evz. că ceea ce s-a întâmplat în anul 90 în oraşul lui a fost de montat de politic, care a indus, prin manipulare, ură în români şi maghiari:

"Eu cred că nici atunci când ne-am bătut nu s-au urât ungurii cu românii. Sub nicio formă. Toate astea au venit de la Iliescu şi Petre Roman. În decembrie, ei s-au întâlnit cu ambasadorul Moscovei şi au făcut o înţelegere: că trebuie frânate partidele de dreapta. Ca să nu mergem spre Europa”, a declarat maghiarul.

Scenariul de la Târgu Mureş s-a repetat câteva luni mai târziu, în Bucureşti, când minerii aveau să umple piaţa Universităţii, asmuţiţi de Iliescu împotriva studenţilor "golani". Sediile partidelor de dreapta au fost atacate iar la PNT "s-a găsit valută", la fel ca la Târgu Mureş. Nu şi manifesta maghiare (având în vedere specificul Capitalei acest zvon nu ar fi fost relevant) ci droguri şi alte lucruri oribile şi ... "capitaliste".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor