Incultură sau nostalgie? Sau amândouă? Despre ridicarea unei statui liderului chinez Deng Xiaoping la Bistriţa

În urmă cu mai bine de două săptămâni am citit pe o reţea de socializare o ştire potrivit căreia liderului chinez Deng Xiaoping ar urma să i se ridice o statuie la Bistriţa. Am crezut, pentru început, că este o glumă. Însă nu eram pe 1 aprilie, iar cele două surse (Gândul.info şi citynews.ro) m-au făcut repede să îmi schimb părerea.

Faptul că în România în funcţii de conducere (la nivel local şi central) ajung adesea persoane a căror cultură generală lasă de dorit nu mai este nici un secret pentru nimeni, însă în era internetului, când oricine poate avea acces la informaţii, un efort minimalist ar fi putut să facă lumină în mintea domnilor consilieri locali de la Bistriţa, care, cu „o largă majoritate” şi-au dat acordul pentru amplasarea statuii.

Nu am văzut argumentaţia care a stat la baza acestei decizii. Ar putea fi aceea conform căreia China este o mare putere economică şi trebuie să avem relaţii bune cu ea. Dacă e aşa, în mod cert ridicarea acestei statuii va ridica relaţiile româno-chineze „pe noi culmi de progres şi civilizaţie”. Şi, de asemenea, cred că majoritatea chinezilor care şi-au părăsit locurile natale (din multiple motive, cele politice şi economice fiind preponderente) şi au ales să locuiască în România, unii chiar la Bistriţa, vor aprecia şansa care li se oferă de a-l vedea din nou pe „măritul conducător”, care le-a marcat unora dintre ei viaţa, şi nu neapărat în bine.

În condiţiile în care, la peste două decenii de la căderea comunismului, în România nostalgia după vechiul regim atinge cote îngrijorătoare (18% dintre români cred că a fost o idee bună, bine aplicată, şi peste 40% o idee bună dar prost aplicată[1]) ne putem aştepta în curând la „iniţiative” care să vină în întâmpinarea dorinţei unei importante părţi a populaţiei, şi să i se ridice o statuie şi lui Nicolae Ceauşescu. Şi ne referim aici la iniţiative ale unor aleşi locali, nu la iniţiative particulare, care deja au apărut.

Lăsând ironia la o parte, ceea ce m-a frapat cel mai mult, însă, este faptul că solicitarea de aprobare pentru amplasarea statuii a venit din partea prefectului. Care este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Că prefectul are dreptul la iniţiative proprii sau că poate să susţină diferite proiecte, pe care le apreciază ca fiind de interes public, este o altă discuţie (în cazul acesta iniţiativa a venit din partea unei asociaţii culturale).

Suntem, totuşi, o ţară în care comunismul a fost condamnat, iar valorile democratice sunt clamate de politicieni de câte ori se iveşte ocazia.

Este posibil ca problemele majore prin care a trecut ţara în ultima perioadă să nu le fi permis celor doi premieri (cel fost şi cel actual) să ia la cunoştinţă ceea ce s-a întâmplat la Bistriţa. Suntem, totuşi, o ţară în care comunismul a fost condamnat, iar valorile democratice sunt clamate de politicieni de câte ori se iveşte ocazia. În aceste condiţii, cred şi sper că lucrurile nu vor rămâne aşa, altfel, există posibilitatea să revedem în curând ridicate din nou pe socluri statuile lui Lenin şi Stalin, cei ale căror „idei luminoase” ne-au călăuzit paşii timp de aproape o jumătate de secol, şi care idei se pare că reverberează încă în mintea domnilor consilieri locali de la Bistriţa.

Cosmin Budeancă este doctor în istorie şi specialist în istoria comunismului românesc. A publicat, ca autor, editor sau coordonator, mai multe studii şi volume despre represiunea comunistă în România.