Inchisoarea comunista — Tristele amintiri ale unui fost detinut politic

Interviu cu dnul doctor Traian Neamtu

Reporter: Buna ziua dnule doctor si bine v-am gasit. Am sa intru direct in subiect. Prima intrebare: Cum ati ajuns dumneavoastra in inchisoare sub regimul comunist?

Dr. Neamtu: Buna ziua si ma bucur ca va reintalnesc. Pentru a discuta despre motivele intrarii mele in inchisoare as dori sa fac mai intai o precizare. Regimul comunist s-a instalat la noi dupa terminarea razboiului, adica incepand cu ’45-’46. Cand au venit comunistii, toti oamenii gospodari si harnici ai Romaniei au fost etichetati drept chiaburi. Eu sunt fiu de chiabur. Desi eram copil la acea vreme, acest lucru nu conta deoarece comunistii doreau exterminarea a tot ceea ce este, ca sa spun asa, de linie burgheza. Astfel de la varsta de 12 ani am vazut cum a fost introdus comunismul in Romania. As dori sa amintesc cum, fiind copil, am fost luat de pe strada si dus la Securitate, amenintat si batut. De asemenea, datorita alegerilor din acea vreme la noi in casa au fost ascunsi Ghita Pop, Casiu Pop si alti membri ai Partidului Taranesc, acestia fiind cautati de Securitatea comunista care nu dorea ca asa zisele alegeri libere sa aiba loc. Ei nu doreau aceste persoane sa faca propaganda la alte partide candidate la conducerea tarii. Fiind elev, ascultam posturile straine de radio care ne indemnau sa rezistam si sa ne opunem comunismului. Datorita acestor activitati ale mele am intrat in vizorul Securitatii. Inainte sa termin liceul am fost dat afara din scoala. A trebuit sa fac tot felul de acrobatii si, dupa ce am repetat ultimul an, am terminat in cele din urma liceul. Pe urma am candidat la facultate si foarte putina lume stie ca intrarea la facultate se facea procentual si nu valoric. Se intra in functie de recomandarile facute de societatile comuniste, de primarii, de CAP-uri, etc. Aproximativ 75% dintre muncitori trebuiau sa intre la facultate iar restul de 25% erau tarani saraci, colectivisti, intelectuali; burghezii si fii de chiaburi nu aveau voie sa intre la facultate.

Reporterul: De ce anume aveau retineri si de ce le era frica comunistilor ca fii de chiaburi si chiaburii sa intre la facultate?

Dr. Neamtu: Comunistii doreau sa schimbe, si asta au si facut, intreaga structura a intelectualitatii din Romania si din celelalte tari unde regimul comunist a preluat conducerea. Ei au inclus in randul intelectualitatii oameni “sanatosi,” adica tarani, muncitori, si au eliminat elementele burgheze sau chiaburii, despre care spuneau ca au mentalitati invechite. Aceasta a fost structura intelectualitatii romanesti. Acest lucru se manifesta si pana in ziua de astazi. Nu conta cat stii sau ca ai luat nota maxima la examenele de admitere, ci conta ce origine aveai. Daca nu aveai origine “sanatoasa” nu intrai. Ca sa poti intra la facultate se admitea sa dai declaratie pe raspundere personala. Eu am spus ca nu am nimic si ca sunt om sarac, fara sa tin cont ca ei se refereau la parinti — in ceea ce privea originea — si le-am spus ca sunt major si ca nu am nici o avere personala. Astfel am intrat la facultate. Dupa trei luni m-au dat afara din facultate, acuzandu-ma ca am vrut sa induc in eroare vigilenta clasei muncitoare. Aceste lucruri m-au facut si mai indarjit in lupta impotriva comunistilor.

Ca sa revin putin la perioada copilariei, in ’45 — ’46 erau alegeri dusmanoase. Impreuna cu alti colegi organizam tot felul de manifestatii si actiuni. Comunistii scriau tot felul de lozinci de genul “Votati Soarele” “Votati Frontul Democrat Popular” si alte lucruri de acest gen. Si acum se mai vad acest lozonci pe unele cladiri si garduri care nu au mai fost vopsite si ingrijite. Iar si eu si alti copii scriam un NU in fata acelor lozinci, adica “Nu votati Soarele.” Apoi am scris niste scrisori Partidului Comunist si la Gheorghiu Dej personal prin care aratam situatia grea a tarii si distrugerile pe care le cauzeaza comunismul. Aceste activitati erau complexe. Eram un grup de tineri si in cele din urma am fost prinsi, anchetati si ni s-a intocmit dosar. Acest grup a jurat sa nu spuna nimic. Toata stima pentru acesti tineri, deoarece la acea vreme aveam si arme si daca ne prindeau ne acuzau ca suntem organizatie paramilitara si ne impuscau. Insa intreg grupul a rezistat la bataile si teroarea la care a fost supus .

Reporterul: La tribunal v-au acuzat de tradare de tara? Cum s-a derulat procesul? V-au lasat sa spuneti ceva sau ati stat pur si simplu in boxa fara sa puteti spune ceva?

Dr. Neamtu: Este o intrebare destul de interesanta. In primul rand, membrii grupului au fost etichetati ca anticomunisti, ca organizatie care lupta pentru daramarea regimului de democratie populara. Am fost incadrati la articolul 209 si 273 in Codul Penal, punctul 2, litera a. Plus ca am fost acuzati ca fiind criminali si luptatori impotriva regimului comunist. Avocatii au fost dati din oficiu si nu te lasa atunci sa iti angajezi avocat. Acesti avocati luau banii de la familia acuzatului, deoarece trebuiau sa fie platiti de cineva, dar putini au fost acei avocati care chiar au incercat sa te apere. In general ei cereau circumstante atenuante, sustineau ca tineretea i-a impins pe acesti tineri sa faca lucruri pripite. In mare parte spuneau tot felul de baliverne ca sa nu zica lumea ca nu exista deloc aparare. Practic nu era aparare. Cei dintre noi care aveau curajul ne aparam singuri si ne adresam completului de judecata, descriind cum ai fost batut, obligat sa semnezi toate declaratiile si ca acestea nu prezinta in intregime o realitate. Bineinteles, facand acest lucru iti atrageai ura procurorilor care cereau condamnari suplimentare sau a gardienilor care iti spuneau in timp ce te aflai in boxa de aparare “Ajungi inapoi la puscarie si ai sa vezi tu!” Apoi erai batut si terorizat. Teroarea comunista nu a avut limita. As dori sa subliniez ca nu toti au avut acelasi traseu. Acest lucru depindea de atitudinea ta, decat de inversunat erai impotriva comunismului si de modul in care te comportai.

Reporterul: Care a fost regimul din inchisoare?

Dr. Neamtu: Regimul din inchisoare era un regim de exterminare. Dar din pacate putini isi pot imagina cum a fost si putini dintre cei de astazi mai sunt interesati de aceste lucruri. As dori sa va felicit ca dumneavoastra intrebart aceste lucruri, ca le veti publica pentru a fi stiute. In primul rand, in orice inchisoare la care erai dus iti luau aerul. Si anume, camerele erau blocate cu obloane. Sa nu va inchipuiti ca erau despartite obloanele de geamuri. Nu. Erau lipite peste geamuri. Asta era deja o masura de pedeapsa generalizata pentru toti. Nu aveai aer, nu aveai soare si nu aveai lumina.

Reporterul: Cam cate persoane erau intr-o celula?

Dr. Neamtu: Am sa va spun. Ceea ce tocmai am spus era despre exterior. Nu era lumina si aer. In camere inghesuiau cate persoane puteau sa bage. La Gherla am stat in celulele de jos in camerele 15 si 17 cam 70-80 de oameni intr-o camera. Un detinut avea patru placi de mozaic pe care sa stea. Placile de mozaic de acolo erau de 20 pe 20. Practic stateam ca si pinguinii pe cuib. In acel loc mic iti puneai si saculetul cu putinele bunuri personale — un amarat de prosop, o batista, un chilot un maieu etc. — bineinteles, cei care le aveau. Teroarea era mai mare in special vara cand era o caldura infernala. Transpirai intens si pe langa caldura de afara era caldura animalica. Bineinteles ca nu puteai sta tot timpul pe cele 4 bucati de mozaic si trebuia sa te misti. Aceasta era o teroare de distrugere. Cand venea masa, baga hardaul cu amarata de supa fierbinte, pe care o impartea in toata camera in gamele. Inca o sursa de caldura. Gamelele erau nespalate si infecte. In plus nu aveai nici lingura. Trebuia sa sorbi si daca aveai coji de cartofi le luai cu degetul. Cea mai mare teroare, ca sa spun asa, venea cu programul de la baie. Toti acesti oameni isi faceau necesitatile intr-un wc care nu avea apa. Dupa ce se umplea pana la un anumit nivel, era mestecat cu un bat pentru a se putea scurge. Nefiind apa, ne opream o gamela doua de apa pe care o turnam peste nevoi pentru a se putea scurge. Mirosul era cu atat mai puternic daca tinem cont ca wc-ul se afla in celula. In unele celule detinutii aveau o rogojina in fata pentru protectie impotriva mirosului. Astfel ca am fost nevoiti sa traim cu aceasta caldura si acest miros pentru ca nu aveai cum sa faci aerisire.

Criza de apa era mare. Iti aducea doua hardaie de apa pe zi si aveai dreptul la o cana de apa dimineata si una dupa masa. Acea apa era atat pentru baut cat si pentru a-ti umezi putin fata, sau prosopul. Este greu sa redai in cuvinte acele momente traite nu o zi, nu o saptamana, ci luni sau ani de zile. In acest fel se imbolnaveau foarte multi si era, astfel, un regim de exterminare.

Reporterul: Ati fost supus dumneavoastra sau colegii de celula la sesiuni de spalare pe creier, batai sau umilinte pentru a fi fortat sa va schimbati ideea despre comunism?

Dr. Neamtu: Perioada din ‘58 pe care am prins-o eu a fost mai diferita decat cea pe care au prins-o ceilalti cu Pitestiul. Faptul ca te aflai in aceasta mizerie era fara doar si poate o teroare fizica si psihica. Caldura, mancarea proasta, oboseala chinuitoare care te sleia de puteri te faceau sa devii ca o momaie care doar sta si asteapta sa vada ce va fi si ce va putea face. Nu am fost supus la astfel de sesiuni de spalare pe creier pentru a mi se schimba parerea despre comunism. Din contra, mizeria si conditiile in care traiam ne faceau sa fim si mai inversunati impotriva comunismului. Bineinteles ca stiam tot ce se intampla in puscarie. Comunicam cu camerele vecine prin cana, prin codul morse prin tevile de calorifer.

Afara nu prea puteai iesi zilnic. Era rar asa ceva. Te scotea o data la doua sau trei saptamani. Insa te scotea iarna cand era frig si nu te scotea pentru 5 minute ci pentru 20, pentru a te lua frigurile si a te imbolnavi. Cand am fost la Gherla bataia era organizata. Comandantul inchisorii si alti caralei, fii inraiti de fiare - asa ii numeam pe gardieni, ne bateau cand vroiau ei. Veneau la celular si luau camerele la rand. Studiau cine era in celula, apoi lua detinutul si il bateau toti trei pe rand. Il bateau pana cand se plictiseau. Apoi vazand ca e lesinat si ca au terminat cu el, aruncau apa pe el ca sa se trezeasca si il tarau inapoi in celula pentru a aplica o teroare morala. Aceste batai nu erau zilnice dar erau destul de dese. Dupa sesiunile de batai luam legatura cu celelalte camere si aflam care a fost batut si cat de tare. Bataile erau mai sangeroase in apropiere de sarbatori ca gardienii sa aiba liniste.

Reporterul: Au fost gardieni care au manifestat putina omenie?

Dr. Neamtu: Da. Erau gardieni teribili de criminali dar erau si unii mai omenosi. Pot aminti pe unul Petrica, sau Campeanu care erau mult mai omenosi decat altii. Cand erau ei pe tura atmosfera era mai relaxata; puteai sa stai pe pat, nu intins dar pe pat. Erau 3 schimburi. Doua erau foarte criminale si al treilea mai plin de omenie. Parca era planificat asa incat sa nu fii mereu in tensiune ca nu rezistai. Astfel de gardieni mai omenosi erau intrebati “Domnule, Somesul e la cativa zeci de metri si nu ne dati deloc apa!” Si in inchisoare era instalatie de apa care functiona si totusi nu primeam apa. Si ni se raspundea: “Apa este. Apa nu e oprita de noi ci e oprita de la Bucuresti!” Iti dadeau de inteles ca teroarea vine de sus. In ceea ce priveste baia pe timpul verii, a fost o perioada cand nu am fost dusi la baie sa ne spalam timp de 6 luni de zile.

Reporterul: Cati ani ati stat in inchisoare? Ati fost la Gherla, Dunare, Canal. Si acolo a fost regim de inchisoare ca la Gherla sau a fost mai diferit?

Dr. Neamtu: Am facut 6 ani de inchisoare. Totusi la Gherla erau conditii diferite. Cand ajungeai la camerele de la etaj puteai dormi in pat. Erai schimbat mereu din celula in celula. In acest fel ei isi puteau infiltra si scoate turnatorii. Deci, in acele camere de la etajele superioare erau 3 sau 4 randuri de paturi si eram cate doi la pat. Dar aveai un pat. Erai foarte norocos daca erai 3 persoane la 2 paturi. Erai cineva. As face o mica paranteza pentru a va spune cum se dormea in camerele de la parter, pe acele 4 placi de mozaic care ne erau repartizate pe detinut. Se dormea unul in brate la celalalt pe 5 sau 6 randuri. Cand se intorcea unul se intorceau toti. Era groaznic si la aceste conditii se adauga caldura insuportabila.

Cand am fost scosi la lucru pentru prima data la Balta Brailei eram niste epave. Era numai pielea si osul pe noi. Acolo erau alte pericole. Trebuia in primul rand sa avem grija la soare. Albi cum eram ne expuneam razelor puternice de soare si multi au facut insolatie. Era groaznic. Nu stiu cine stie cum e sa stai in acel soare de delta de dimineata pana seara. Numai expunerea la acea caldura te tampea. Unii s-au bucurat cand am fost scosi din Gherla. Eu stiam ce ne asteapta si nu am fost bucuros. In primul rand, mancarea era foarte proasta. Referitor la munca, trebuia sa caram 3 metri cubi de pamant pe o distanta de 150 de metri. Digul avea o baza de 40 de metri si inalt de 7 metri. Aceste diguri se pare ca au rezistat la ultimele inundatii din Romania. Pamantul era carat de la o distanta de 20 de metri de la baza digului. Eu nu am putut sa lucrez niciodata mai mult de 50% din norma dar, sincer, nici nu vroiam. O diferenta fata de celular era painea, care consta in 300 de grame fata de cele 100 de la Gherla. Toamna au venit ploile. Era infernal sa lucrezi in acele conditii.

Am fost la Gherla. Apoi am fost dus la Galati, care mi s-a parut mult mai dur si mai sinistru decat Gherla. La Galati, in celule, aveai geamuri doar sus la inaltime si acestea erau inchise. Am fost dus si prin Delta Dunarii, prin coloniile enorme ca: Stoenesti, Salcia, Stramba, Giurgeni, Gradina si altele. La Stoenesti se lucra la saivane. Detinutii dormeau in locurile amenajate pentru oi. Erau niste conditii deosebit de grele. Frig, curent, ploaie, mizerie, soareci. Acest conditii au adus pana la urma multe boli. Unii dintre detinuti mancau, cand prindeau, serpi. Foamea era groaznica si carnea de sarpe era un deliciu. Se mancau de asemenea bulbi de papura, frunza de salcie, lucerna, porumb, etc. Multi au facut dezinterie si au murit. Nu se poate descrie ce a fost acolo. Apoi, in Balta Brailei, a lovit febra tifoida si am fost dusi la spitalul din Constanta.

Reporterul: Cat timp v-ati aflat in inchisoare ati crezut ca va veni un moment cand regimul comunist va cadea, ca veti scapa de acel calvar si ca Romania va fi o tara libera?

Dr. Neamtu: Am crezut acest lucru de cand am inceput sa lupt impotriva comunismului. Am stiut ca nu este ceva bun si ca comunismul nu se potriveste Romaniei si unei societati umane. Stiam ca intr-o zi va dispare. Nu stiam cand dar aceasta convingere ne-a sustinut moralul, ne-a facut sa rezistam. Stiam ca intr-o zi Romania va fi libera de comunism. Acest lucru nu s-a intamplat in totalitate. Comunismul nu a pierit si inca reprezinta un mare pericol in lume. Sa luam de exemplu China unde este un comunism teribil. Mai este Cuba, Coreea de Nord care ridica mari probleme. Si in Europa exista astfel de probleme, ca sa nu mai vorbim despre alegerile de anul acesta din Italia. Lenin sustinea ca prin minciuna si teroare comunismul putea fi aplicat la nivel mondial. Aceste trasaturi au fost si inca sunt aplicate in prezent. Vorbind despre teroare, de exemplu in Romania nu aveai curajul sa vorbesti unul cu celalalt. Dupa ce am fost eliberat si dupa ce m-am insurat, ieseam cu sotia afara din casa pentru a discuta deoarece imi era frica ca in casa ca as putea fi ascultat.

Reporterul: Unii detinuti folosesc tot felul de mecanisme pentru a reusi sa razbata prin anii detentiei. Unii scriu poezii, memoreaza poezii, fac sport, mediteaza la viata, se intorc spre spiritualitate, etc. Dumneavoastra ati avut vreun sistem mental bine organizat pentru a reusi sa supravietuiti?

Dr. Neamtu: Sa stiti ca puscariile erau universitati dupa parerea mea. Se lucra enorm ziua si noaptea. Eu am scris un dictionar care se afla la expozitia fostilor detinuti politici din Cluj. Am scris un dictionar englez-roman cu peste 3.000 de cuvinte. L-am scris in inchisoare. Pe o pagina de aproape 5 cm intrau cam 70 de cuvinte. Altii scriau poezii si romane pe panza, care erau mai apoi citite de catre noi. Aceste panze le coseam pe hainele pe care le purtam si asa au fost scoase carti si poezii din puscarie. Daca te prindea cu o bucata de hartie luai minim 7 zile de carcera sau primeai o bataie care te putea costa viata. Si cu toate acestea am reusit sa introducem si sa scoatem carti atunci cand eram mutati dintr-o puscarie in alta. Carcerele erau celule de exterminare. Erai tinut iarna fara geamuri si cu apa jos cate 10 - 20 de zile si mancare la 3 zile.

Reporterul: Cum v-ati simtit cand ati iesit din inchisoare si ati terminat cu acest calvar?

Dr. Neamtu: Cand am iesit am stiut ca intram intr-o societate comunista. La iesire au venit sa ne arate victoria comunismului si ca nu mai contam pentru ei si sa ne vedem de treaba. Era un capitan de la Ministerul de Interne de la Bucuresti. Ne-a permis sa punem intrebari. Am spus “Domnule sunt convis ca aceasta tinicheaua o sa o purtam toata viata si ca viitorul nostru este compromis.” L-am mai intrebat daca ne putem continua studiile. A spus, “Daca va vedeti de treaba nu are nimeni nimic cu voi. Daca cineva va impiedica in acest lucru sa veniti la Ministerul de Interne si sa ma cautati. Aveti tot dreptul sa va continuati studiile.”

Am facut cerere la Ministerul Invatamantului si ni s-a spus sa ne reabilitam prin munca si doar apoi sa depunem cerere pentru reinmatriculare in invatamant. Fratele meu si cu mine banuiam ca nu puteam fi acceptati din nou. Am hotarat sa candidez din nou la facultate. Fratele meu s-a angajat la Combinatul de Lemn din Gherla. In 1964 am intrat din nou in anul intai la medicina. Dormeam cate patru ore pe noapte. Am invatat si am intrat la facultate.

Reporterul: Nu vi s-a cerut sa va alaturati Partidului Comunist pentru a intra la scoala sau a lucra ca medic?

Dr. Neamtu: La admitere am scris ca am fost condamnat politic. Nu vroiam sa fiu acuzat de autoritati de inducere in eroare. Nimeni nu mi-a cerut in facultate sa fiu membru de partid. Dupa ce am terminat medicina si eram la specialitate, pofesoara de psihiatrie m-a intrebat de multe ori de ce nu intru in partid ca sa pot sa ma inscriu la doctorat, sa progresez. Toate examenele se dadeau la Bucuresti si acolo nu se mentiona ca doar membrii de partid se pot inscrie. La doctorat iti trebuia avizul partidului.

Reporterul: Dupa ce ati iesit din inchisoare ati ramas in vizorul Securitatii? Ati mai fost supus vreunei forme de tortura fizica sau psihica.

Dr. Neamtu: Noi cei care am fost inchisi eram deja instruiti si stiam ca eram urmariti, incat nu trebuia sa iti spuna nimeni nimic. De exemplu, mergeam la Bucuresti cu diferite probleme. Si vedeam un barbat care apare pe mai multe strazi dupa mine, ma uitam in oglinda la el, plecam pe alte strazi si dupa ceva timp ma uitam din nou si observam ca respectivul era in spatele meu.

Comunismul inca nu a pierit. Si in prezent ii vedem pe unii nostalgici care se manifesta. Chiar dupa revolutie au existat unele persoane care au spus ca vor sa introduca un comunism cu fata umana. Si asta se si vede astazi. Mentalitatea a ramas si acest lucru a tinut Romania pe loc. Multi nu au renuntat la mentalitatea comunista. In doar 15 ani nu se poate renunta complet la aceasta mentalitate. Trebuie sa vina tinerii care nu au fost infectati cu aceste notiuni comuniste. Ar trebui cel putin 50 de ani sa treaca. Inclusiv in Occident inca exista comunism. De exemplu in Italia ei spun ca comunismul lor este altfel, ca ei cred in Dumnezeu. Totusi doctrina marxist-leninista subliniaza ateismul. Atunci cum poti sa crezi in Dumnezeu si sa fii si comunist?

Sunt multe lucruri care nu se stiu si nu se doresc de multi a fi stiute in Romania. Si nu numai la noi in tara. In ceea ce priveste comunismul din China, oamenii de acolo ar trebui educati, sa li se spuna ce este comunismul si sa stie cu ce regim au de a face. Trebuie luptat acolo din interior.

Sunt putine cuvintele care pot descrie conditiile si ceea ce am trait in inchisorile comuniste. Am scris o carte, ‘De ce Doamne?’ si s-au gasit unii sa ma intrebe: “Domnule doctor, va cunosc de mult timp; cum ati putut sa exagerati in felul acesta?” Este greu sa descrii cum erai lasat in frig, cum erai batut cu cearceaful umed, cum traiai cu o pereche de ciorapi 6 ani de zile, cum mureau de frig si boli, cum erau subnutriti si lucrau de dimineata pana in seara in frig in delta iarna. Cum poti descrie aceste lucruri? Sunt unii asa zisi eroi care ne acuza ca exageram, ca nu suntem sinceri. Cine le da lor dreptul sa ne acuze? Cine le da autoritatea sa spuna ca exageram? Poate ar trebui ei sa incerce sa vada cum este sa traiesti in astfel de conditii. Multi care erau in suita lui Ceausescu au ajuns mari “eroi” si “anticomunisti” in 1989. Si ei ne acuza ca exageram si ne acuza ca fiind turnatori. Cine le da lor dreptul sa ne acuze de astfel de lucruri? Sau sa il acuze pe Coposu ca a fost turnator; el si-a pierdut vocea din cauza batailor si a trebuit sa invete din nou sa vorbeasca. Sunt acesti falsi eroi egali cu acei oameni care au fost impuscati la Gherla sau la margine de drum? E plina tara de morminte fara cruci. Nu se stie nici azi unde sunt ingropati cei impuscati in fosta Securitate de pe strada Republicii in Cluj.

Aceste lucruri trebuie spuse astfel incat tineretul sa vada ce este comunismul, sa vada ce crime a comis incat sa isi pazeasca spatele. Aceste lucruri nu se stiu despre comunism. Daca ar iesi la iveala ar cadea multe capete si ar iesi multe scandaluri. Presa in Romania inca nu este libera. De exemplu, am fost la un ziar ca sa publice un articol in care subliniam faptul ca comunismul nu a fost dorit in Romania si ca a fost importat de straini si nu de romani. Totusi au refuzat sa publice asa ceva. Unde e libertatea presei atunci? Cei care au in mana mass media pot scrie ce vor. Ati vazut “Memorialul Durerii”? Ati vazut sa il difuzeze la o ora decenta, de maxima audienta? Il dau dupa miezul noptii cand audienta e foarte scazuta. Ar trebui ca aceste suferinte ale romanilor sub comunism sa fie prezentate la ore de maxima audienta. Ar trebui ca presa sa ia atitudine.

Si cu aceste ultime cuvinte am incheiat si va multumesc pentru interviu.

Reporterul: Va multumesc si eu pentru timpul acordat.