Începe cursa nucleară în Orient. Rusia vârf de lance în construcţii

De la începutul acestui an guvernul rus a semnat acorduri majore de cooperare nucleară cu Arabia Saudită, Egipt şi Iordania, crescându-şi influenţa inclusiv în zone tradiţional aflate sub tutela Statelor Unite
Centrala nucleară de la Bushehr, Iran. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.08.2015

De la începutul acestui an guvernul rus a semnat acorduri majore de cooperare nucleară cu Arabia Saudită, Egipt şi Iordania, crescându-şi influenţa inclusiv în zone tradiţional aflate sub tutela Statelor Unite.

În iunie Russia a încheiat contracte de cooperare nucleară cu Arabia Saudită. De la începutul anilor 2000, Riadul a iniţiat un program de construire a cel puţin 16 centrale nucleare „comerciale”.

Saudiţii au semnat acorduri cu alte puteri nucleare, inclusiv SUA, Franţa, China şi Argentina, în vederea construirii acestor centrale.

După semnarea acordului cu Rusia, se aşteaptă ca Moscova să joace un rol major în construirea şi operarea centralelor nucleare saudite, care se află încă în faza de proiect.

Saudiţii au declarat că urmăresc construirea acestor centrale exclusiv pentru exportul de electricitate.

În februarie, Rusia şi Egiptul au ajuns la un acord preliminar, Moscova semnalând intenţia de a ajuta la construirea primei uzine nucleare a Egiptului. Acordul a fost anunţat în timpul vizitei lui Vladimir Putin la Cairo, ocazie cu care au fost strânse legăturile politice şi comerciale dintre cele două ţări.

Planurile actuale prevăd construirea uzinei nucleare în nordul ţării, în oraşul El Dabaa. Rusia, care are experienţă în construirea de centrale nucleare în Orient, s-a oferit să asigure cercetare în domeniul nuclear şi asistenţă părţii egiptene.

La scurt timp după aceea, Comisia pentru Energie Atomică din Iordania, împreună cu Rosatom, corporaţia rusă care patronează industria nucleară, au demarat construcţia primei uzine atomice iordaniene. Planurile actuale prevăd construirea a două reactoare de 1000 megavaţi, pe parcursul a 10 ani.

Deşi cele trei acorduri majore vor aduce Rusiei miliarde de dolari, analiştii consideră că unul dintre câştigurile Moscovei este intrarea în zone aflate sub influenţa SUA.

Cele trei ţări sunt sunite şi îngrijorate de noul program nuclear "civil" al vecinului lor şiit – Iranul.

Uzinele nucleare civile, precum cele obţinute de Iran cu ajutorul Rusiei, dar şi cele care vor fi construite în Arabia Saudită şi Iordania, pot fi lesne folosite pentru a acoperi crearea de bombe nucleare, cu ajutorul unui program care să îmbogăţească uraniu peste limitele folosite în industria civilă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor