Horia Georgescu (ANI): Se vede cu ochiul liber ce trust de presă duce o campanie de linşare mediatică

Agenţia Naţională de Integritate nu s-a plâns Comisiei Europene de presiuni din partea mass-media, însă singurul trust care desfăşoară o campanie de "linşare mediatică" este vizibil "cu ochiul liber" şi de la Bruxelles, a precizat vineri şeful ANI, Horia Georgescu.
Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.), sediul central (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
02.02.2013

Agenţia Naţională de Integritate nu s-a plâns Comisiei Europene de presiuni din partea mass-media, însă singurul trust care desfăşoară o campanie de "linşare mediatică" este vizibil "cu ochiul liber" şi de la Bruxelles, a precizat vineri şeful ANI, Horia Georgescu.

Horia Georgescu a fost întrebat la comisiile de buget dacă a făcut plângeri la CE privind presiuni din partea presei, apoi, imediat, preşedintele Comisiei, Radu Ruşanu, a precizat că nu acesta este subiectul audierii la buget.

După audierea din Comisii, şeful ANI a răspuns întrebărilor presei pe această temă:

"Nu trebuie susţinută ideea că toată presa face presiuni, există un singur trust de presă care desfăşoară campanii de linşări mediatice, dar aceste materiale sunt disponibile pe online sau prin alte mijloace de informare".

"Lucrurile acestea sunt vizibile cu ochiul liber, CE face monitorizarea exhaustivă a tot ce înseamnă materiale de presă în România (...) Nu am făcut nicio sesizare, s-au discutat aceste aspecte în plenul presiunii care se pune pe ANI prin aceste materiale. (...) Sunt discuţii tehnice instituţionale care şi-au urmat cursul normal. Nu ne-am plâns nimănui.lucrurile sunt clare aşa cum sunt reflectate în mass media", a mai declarat Georgescu.

În raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) publicat miercuri, Comisia Europeană a precizat că au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi îndoieli privind eficacitatea supravegherii desfăşurate de CNA, fiind necesară o revizuire a normelor pentru garantarea protecţiei instituţiilor.

Victor Ponta, către CE: Nici vorbă să îngrădim presa. Să nu fim cobai pentru Europa

Premierul Victor Ponta a declarat vineri seară că a rămas uimit de prevederile din raportul pe Justiţie referitoare la presă şi a anunţat că este exclus ca Guvernul să pregătească vreun proiect de lege privind presa. "Nici vorbă, ar fi un foarte mare pericol", a precizat Ponta.

"Nici vorba de un proiect de lege a presei. Ar fi un foarte mare pericol. Nu-ţi place un ziar, nu-l citeşti. Nu-ţi place un post, dai pe altul, dar să începem să facem legi, să stabilim care e TV bună, care e rea, cred că ar fi cea mai mare greşeală", a spus Ponta. "Există o lege audiovizualului după model european, voi fi de acord să fie schimbată numai în măsura în care schimbarea urmează nişte modele europene. Dacă aşa se face în Germania, Franţa, Marea Britanie, sunt de acord să facem şi noi, dar să facem o lege specială, asta nu voi fi niciodată de acord. N-aş vrea ca România să mai fie pe post de cobai pentru Europa", a declarat la Premierul Victor Ponta a declarat vineri seară că a rămas uimit de prevederile din raportul pe Justiţie referitoare la presă şi a anunţat că este exclus ca Guvernul să pregătească vreun proiect de lege privind presa. "Nici vorbă, ar fi un foarte mare pericol", a precizat Victor Ponta la Realitatea TV.

Lucrurile acestea sunt vizibile cu ochiul liber, CE face monitorizarea exhaustivă a tot ce înseamnă materiale de presă în România (...) Nu am făcut nicio sesizare, s-au discutat aceste aspecte în plenul presiunii care se pune pe ANI prin aceste materiale.

"Vom pune întrebări la PE pe această temă"

Prevederea din raportul MCV referitoare la presă este cea mai controversată şi, deşi limbajul folosit este unul diplomatic, se transmite de fapt că presa "trebuie îngrădită, controlată", a mai declarat şeful Guvernului.

"Am fost la fel de uimit ca şi dvs (...) N-am ştiut că într-un raport pe justiţia din România se va introduce ceva legat de presă, n-am crezut, am fost la fel de uimit. Europarlamentarii USL au luni prima sesiune, vor ridica problema raportului. Corina Creţu şi Renate Weber vor utiliza nişte instrumente ale PE pentru a pune întrebări pe această temă", a anunţat premierul.

Informaţiile privind presiunea pe care ar fi exercitat-o presa asupra unor instituţii sau judecători provin tot din România, a mai precizat Ponta, acuzând faptul că există în ţară o campanie de autodenigrare.

CE despre presă: În unele cazuri, a depăşit limita

La prezentarea raportului MCV, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a motivat miercuri faptul că documentul CE include trimiteri la presa din România.

"Am avut numeroşi jurnalişti care şi-au exprimat îngrijorări faţă de situaţia din România. Sunt numeroase cazuri acolo unde judecători au fost supuşi unor atacuri, hărţuieli, intimidări de către presă. Nu e o noutate. Preşedintele Băsescu a ridicat şi el această problemă. Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei au ridicat şi ele aceste probleme. Noi am primit reclamaţii de la Curtea Constituţională, Înalta Curte, printre altele. De aceea am ridicat această problemă, cred că există câteva cazuri în care s-a depăşit limita. Nevoia de presă liberă şi cazul în care presa este folosită pentru a intimida", a declarat Mark Gray.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor