Raportul MCV: Candidaţii la procuror general şi şef al DNA să fie avizaţi de CSM, iar parlamentarilor anchetaţi penal să le fie ridicată imunitatea

Concluziile raportului despre evoluţia Justiţiei din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare au fost prezentate miercuri de către purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray. Conţinutul documentului urmează să aibă un puternic impact asupra procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen.
. (Photos.com)
Liviu Şerbănescu
30.01.2013

Concluziile raportului despre evoluţia Justiţiei din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare au fost prezentate miercuri de către purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray. Conţinutul documentului urmează să aibă un puternic impact asupra procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen.

În raportul MCV privind România, Comisia Europeană solicită ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetaţi penal să le fie ridicată imunitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray.

Oficialul european a apreciat că s-au făcut "ceva progrese" în acest domeniu, însă apar şi câteva probleme.

Mark Gray a explicat apoi că Statutul parlamentarilor trebuie adus "pe calea corectă", însă, în acelaşi timp, se discută şi despre un cod de conduită al parlamentarilor.

"În raport se precizează ca este nevoie de reglementări clare. (...) Avem încă nişte semne de întrebare. Aceste prime măsuri fac parte dintr-un pachet şi există îndoieli semnificative în legătură cu acest proces şi noi vom monitoriza cu multă atenţie", a afirmat Mark Gray.

România îndeplineşte condiţiile specifice pentru intrarea în Schengen, pe de altă parte, a a mai precizat Mark Gray, după prezentarea principalelor puncte din raportul MCV.

"Da, Comisia crede că România îndeplineşte condiţiile specifice de intrare în Schengen. Ar trebui să fim corecţi să spunem că totul a fot tratat ca un soi de exerciţiu. Acesta nu este un raport pe Schenghen, ci dor unul dintre obiectivele pe care România trebuie să le îndeplinească", a declarat Mark Gray.

Mark Gray a vorbit şi despre cât de important este că numărul candidaţilor dintre care se face selecţia să fie semnificativ şi ca apoi, nominalizările să obţină avizul pozitiv al CSM.

Raportul mai consemnează, în premieră, că unii reprezentanţi ai din mass-media hărţuiesc şi pun presiune pe oficiali-cheie şi pe judecători.

Concluziile raportului CE de miercuri vor avea urmări în procesul de intrare a ţării noastre în Schengen, după ce Olanda şi Germania au blocat în ultimele luni o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgăriei.

Cele două ţări anunţaseră că, pentru a accepta acest lucru, aşteaptă progrese în raportul MCV al Comisiei Europene.

Iată principalele concluzii ale raportului, prezentate de purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray:

- Este nevoie pentru stabilirea unor timpi reali de implementare a acestor reguli. Instituţiile-cheie, cum ar fi ANI, au continuat să se dezvolte. Avem însă o îngrijorare - în cazul DNA, acesta a continuat să rezolve cazuri de corupţie. În legătură cu spălarea de bani, au fost făcute progrese, dar este şi o îngrijorare aici în legătură cu lipsa unor statistici.

- Noul Guvern al României a avut o oportunitate excelentă să consolideze toate aceste lucruri, iar Comisia va monitoriza progresul şi va elabora un alt raport până la sfârşitul anului.

- Comisia crede că România îndeplineşte condiţiile specifice pentru aderarea la Schengen. Totul a fost tratat ca un soi de exerciţiu, raportul nu este pe Schengen, ci prezintă doar câteva dintre obiectivele pe care România trebuie să le îndeplinească.

- România se află într-o situaţie aparte, şi-a luat nişte angajamente în momentul aderării. Există un mecanism special care se aplică României şi Bulgăriei, iar Comisia va coopera în continuare pentru a se asigura că angajamentele sunt respectate.

- Există un sentiment de încredere, iar faptul că Ponta se întâlneşte cu Barroso, luni, este un exemplu bun al dialogului cu autorităţile române.

Avem mai multe cazuri în care oficiali-cheie, judecători şi nu numai, au fost intimidaţi, hărţuiţi prin mass-media. Preşedintele Barroso şi-a exprimat această îngrijorare în august. Şi Comisia de la Veneţia şi-a exprimat îngrijorarea. Există lucruri care au trecut linia roşie în mai multe cazuri, iar media a fost utilizată pentru a intimida anumite personaje.

- Este importat să transmitem mesajul că există un acord intern între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, care va spori, sperăm noi, sentimentul de stabilitate în sistemul politic din România.

- Am avut multe întâlniri cu miniştrii-cheie din România în ultimele luni şi asta arată că avem încredere în România.

- Consiliul a adoptat concluzii şi a precizat că, din punct de vedere tehnic, România şi Bulgaria sunt gata să intre în spaţiul Schengen. Nu ştiu ce o să se întâmple în viitor.

Judecători şi nu numai, au fost intimidaţi şi hărţuiţi prin mass-media

- Mass-media liberă şi pluralistă este extrem de importantă. În primul rând, importanţa fundamentală a presei libere. Am avut numeroşi jurnalişti care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la presiunile mediatice. În al doilea rând, avem mai multe cazuri, nu doar unul sau două, în care oficiali-cheie, judecători şi nu numai, au fost intimidaţi, hărţuiţi prin mass-media. Ştiţi că preşedintele Barroso şi-a exprimat această îngrijorare în august. Şi Comisia de la Veneţia şi-a exprimat îngrijorarea. Există lucruri care au trecut linia roşie în mai multe cazuri, iar media a fost utilizată pentru a intimida anumite personaje.

- Reclamaţiile au fost primite din partea unor organisme ca CCR, CSM, ÎCCJ şi trebuie analizată această problemă. Cred că se face şi o campanie politică, dar în mai multe cazuri, s-a întrecut limita.

- În ceea ce priveşte independenţa justiţiei, era de sperat ca până acum să fie un procuror general şi un şef al DNA în funcţie, iar asta nu s-a întâmplat.

- S-au înregistrat progrese, însă mai sunt multe de făcut.

Listă cu 11 puncte

Mecanismul de Cooperare şi Verificare - pe scurt MCV - a fost instituit odată cu aderarea României la UE, întrucât ţara noastră nu reuşise ca, până la momentul 1 ianuarie 2007, să rezolve toate problemele din sistemul judiciar.

Experţii europeni vin în România anual sau chiar de două ori pe an, pentru a culege date cu privire la respectarea statului de drept, la lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.

Din 2007 şi până în prezent, România a înregistrat mai multe progrese, iar printre cele mai lăudate instituţii au fost Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate şi Parchetul General.

În 2012 însă, situaţia a fost diferită, iar în raportul publicat în vara anului 2012, imediat după declanşarea procesului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, experţii Comisiei Europene au precizat că Parlamentul şi Guvernul nu respectă statul de drept.

Premierul Victor Ponta a primit atunci o listă cu 11 puncte pe care trebuia să le rezolve urgent.

Printre acestea se numără garantarea atribuţiilor Curţii Constituţionale, invitarea tuturor partidelor politice şi autorităţilor guvernamentale să respecte independenţa sistemului judiciar, numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor partide, dar şi abţinerea de la numirea în posturi de ministru a persoanelor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în materie de integritate sau o procedură transparentă pentru numirea şefilor parchetelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor