Hollande deţine "unele elemente" că Assad utilizează arme chimice şi în prezent
alte articole
Preşedintele Francois Hollande a declarat duminică, într-un interviu acordat postului de radio Europe1, că deţine "unele elemente" cu privire la utilizarea de către regimul sirian a unor arme chimice, însă nu dispune de "dovezi", relatează AFP.
"Dispunem de alte câteva elemente, dar nu am problele, aşa că nu vi le pot prezenta aici", i-a răspuns şeful statului francez unui jurnalist care l-a întrebat dacă este adevărat că preşedintele sirian Bashar al-Assad utilizează arme chimice şi în prezent.
"Ceea ce ştiu însă este că acest regim a demonstrat deja oroarea mijloacelor de care este capabil să se folosească şi refuzul total al oricărei tranziţii politice", a mai adăugat Francois Hollande.
Declaraţiile lui Hollande vin la doar o zi după ce viceministrul sirian de externe, Faycal Meqdad a criticat poziţia ostilă a Franţei faţă de ţara sa. "Nici o ţară, fie ea arabă, fie ea occidentală nu s-a comportat precum Franţa, ajutându-i şi antrenându-i pe faţă pe teroriştii sirieni", a afirmat Meqdad, conform unui articol publicat sâmbătă în cotidianul libanez al-Bana şi citat de french.irib.ir., adăugând că Franţa este singura ţară din lume care a echipat Israelul cu bomba nucleară."
Reamintim că, potrivit acordului cadru ruso-american agreat la finele septembrie 2013, în scopul evitării unei intervenţii militare americane în Siria, ca reacţie la un atac cu armele chimice împotriva populaţiei civile, Siria s-a angajat să-şi distrugă integral arsenalul de arme chimice până la finele lui iunie 2014. Regimul preşedintelui Assad, sprijinit de Rusia, a negat la vremea respectivă faptul că atacul, în urma căruia au murit sute de persoane, i-ar fi aparţinut, acuzându-i de folosirea armelor pe rebeli.
Conform Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), la data de 14 aprilie, Siria evacuase două treimi din arsenalul chimic de pe teritoriul său.
Între timp s-au mai raportat şi alte atacuri cu arme chimice în Siria. Astfel, în noaptea de 11 spre 12 aprilie a avut loc, conform serviciilor secrete americane, cel mai grav atac chimic lansat de regimul lui Assad, şi în care s-a estimat că au murit între 650-1.300 de persoane.