Hildegard de Bingen: O vizionară plină de armonie
alte articole
De la călugării budişti şi jainişti la misticii sufiţi, toate religiile recunosc trăsăturile comune ale sfinţeniei. Renunţarea de sine, răbdarea, umilinţa şi blândeţea sunt câteva dintre cele care ne vin în minte. În timpul Evului Mediu, civilizaţia europeană a întruchipat acest ideal prin statutul pe care îl acorda membrilor disciplinelor monastice. Pentru mentalitatea medievală, călugării şi călugăriţele îndeplineau un scop foarte practic: să realizeze opere de caritate şi să se roage pentru umanitate.
O figură reprezentativă în acest sens a fost Hildegard von Bingen. Surprinzător, scrierile ei nu îmbrăţişează dihotomia stereotipică ce pune în contrast asceta profundă, dar sumbră, cu hedonista veselă şi superficială. Pentru ea, viaţa nu era doar o simplă încercare de rezistenţă, ci o sursă de frumuseţe şi încântare.
Născută pentru a profeţi
Hildegard s-a născut în 1098 în Bermersheim, Germania, fiind cea mai tânără dintre cei 10 copii. Încă de la o vârstă fragedă, a fost supusă unor viziuni vii şi intense din punct de vedere emoţional. După cum a văzut mai târziu, Dumnezeu i le-a "imprimat" în suflet încă din pântecele mamei sale. La vârsta de 3 ani, ea a văzut "o lumină mare". Prima ei viziune articulată a venit la vârsta de 5 ani, când a prezis momentul exact în care se va naşte un viţel şi culoarea acestuia. În timp ce unele dintre viziuni erau atrăgătoare, cum ar fi cetăţi încrustate cu bijuterii, multe dintre ele erau bizare şi chiar înfiorătoare: fiare care scuipă foc sau femei însărcinate care purtau în pântece bărbaţi în toată firea.
Hildegard a fost un copil bolnăvicios care a devenit un adult bolnăvicios. Fragilitatea ei a fost văzută ca o dovadă în plus a naturii sale spirituale puternice. La vârsta de 8 ani, părinţii ei au trimis-o la mânăstirea Disibodenberg. Acolo a locuit cu o femeie pe nume Jutta, unde şi-a petrecut o mare parte din timp citind cărţi din bibliotecă.
Mânăstirea a atras mai multe călugăriţe şi în cele din urmă a ales-o pe Hildegard ca stareţă după moartea lui Jutta. De-a lungul primilor ani de viaţă, oamenii au fost în mod normal descurajaţi de viziunile ei tulburătoare, aşa că a început să le păstreze doar pentru ea. Însă după ce a devenit stareţă, a început să le scrie. În jurul anului 1151, a scos prima ei carte, "Scivias" sau "Cunoaşte calea", cu binecuvântarea Papei Eugeniu al III-lea. Scrisă pe o perioadă de 10 ani, ea include descrieri şi interpretări a 26 de viziuni despre creaţie, mântuire şi sfinţenie.
Hildegard a fost considerată o clarvăzătoare. A scris mai multe cărţi de înţelepciune şi de medicină populară, a compus muzică, a făcut turnee în Germania unde a ţinut predici şi a sfătuit lideri de rang înalt din biserică şi din stat. A atras mulţi adepţi şi a fondat o abaţie la Rupertsberg. Când aceasta a devenit la rândul ei prea mare, a fondat o alta la Eibingen. Construită în 1165, această ultimă structură există şi astăzi.
Bogăţia sufletească
Mânăstirea Disibodenberg, situată pe un sit între două râuri, era plină de vegetaţie. Chiar şi astăzi, ruinele sale emană atmosfera unui loc liniştit şi sfânt. Aceasta a inspirat un concept central care străbate toate scrierile lui Hildegard: "viriditas". Acesta înseamnă literalmente "verdeaţă" şi a fost adesea tradus prin "umezeală". Cu toate acestea, cuvântul are mai degrabă o conotaţie de abundenţă dătătoare de viaţă. Hildegard îl folosea pentru a descrie respiraţia divină prezentă în toate lucrurile bune, mari şi mici. Sfinţii întruchipează viriditas, în timp ce călugării şi călugăriţele leneşe nu o au. Este atât sursa virtuţii, cât şi un scop spre care novicii trebuie să se îndrepte.
"Sufletul este forţa vitală a trupului", scria ea, "aşa cum umiditatea [viriditas] este forţa vitală a unei plante. Umezeala face ca o plantă să crească şi să fie roditoare; la fel, sufletul permite corpului să se comporte aşa cum trebuie şi să fie virtuos". ("Cartea lucrărilor divine", 4.21)
Hildegard nu vedea lumea materială ca pe un simplu văl de lacrimi sau ca pe un leagăn al ispitelor, ci ca pe un loc frumos în care omul şi natura există în echilibru. Ea ne îndeamnă să ne folosim toate capacităţile - suflet, corp, emoţii şi minte - pentru a aprecia creaţia: "Înţelegi atât de puţin din ceea ce te înconjoară pentru că nu te foloseşti de ceea ce este în tine" ("Scivias", 1.2.29). Ea credea că înţelepciunea oferă oamenilor libertatea morală de a cultiva obiceiuri bune şi de a-şi găsi împlinirea într-un scop mai înalt: "Deşi sunt mici de statură, fiinţele umane sunt puternice în spirit. În timp ce picioarele lor sunt pe pământ, capetele lor pot atinge mari înălţimi spirituale" ("Physica", 761).
Ştiinţa întâlneşte credinţa
Cercetătorii moderni au diagnosticat-o pe Hildegard cu diverse afecţiuni medicale pentru a explica viziunile ei. Celebrul neurolog Oliver Sacks a făcut poate cea mai convingătoare identificare în cartea sa, "Migrena".
El s-a referit la un manuscris al "Scivias" scris aproape de sfârşitul vieţii lui Hildegard, în care viziunile ei ciudate sunt însoţite de ilustraţii la fel de ciudate. El a observat că desenele bazate pe descrierile ei - figuri care iradiază lumină şi care sunt aşezate pe linii concentrice, ondulate - sunt foarte asemănătoare cu un tip de migrenă care apare ca lumini strălucitoare pe un fundal întunecat. Experienţa lui Hildegard cu stelele care cad în mare, pe care ea a interpretat-o alegoric pentru a reprezenta căderea îngerilor rebeli din cer, este literalmente, în cuvintele lui Sack, "o ploaie de fosfene în tranzit prin câmpul vizual, trecerea lor fiind succedată de un scotom negativ".
Dar oare o astfel de raţiune respinge originea divină a viziunilor lui Hildegard? Sacks spune că nu. Tulburarea ei a schimbat întregul curs al vieţii sale şi i-a oferit "inspiraţia extatică" de a conduce, sfătui, vindeca pe alţii şi de a fi o forţă a binelui în lume. În ciuda originii lor fiziologice, experienţele ei mistice au fost autentice şi efectele lor au fost reale. Departe de a fi incompatibile, ştiinţa şi credinţa de fapt se întrepătrund.
Curaj şi canonizare
De-a lungul vieţii sale, Hildegard a dat dovadă de curaj în faţa supraveghetorilor care doreau să controleze statutul ei vizionar în interes propriu. Atunci când abaţia Disibodenberg s-a îmbogăţit datorită unui aflux de donaţii datorat prezenţei lui Hildegard acolo, abatele a refuzat iniţial să o lase să plece împreună cu măicuţele ei pentru a înfiinţa una nouă (cu alte cuvinte, îi lipsea "viriditas"). Când ea a persistat în ambiţia ei, el a incitat călugării să stârnească ostilitatea localnicilor. Acuzată de nebunie şi de falsificarea viziunilor sale, Hildegard s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Nu s-a mişcat şi nici nu a vorbit timp de săptămâni întregi. În cele din urmă, temându-se că va muri, abatele i-a îndeplinit cererea iar sănătatea ei a reînviat.
În alte ocazii, ea a rezolvat conflicte cu călugări autoritari, apelând la papă. În cele din urmă, a obţinut independenţa de a-şi conduce călugăriţele cu o supraveghere minimă. Exemplul său moral şi realizările sale i-au adus o admiraţie de neuitat, iar în 2012, "Profeta Rinului" a fost numită Doctor al Bisericii, fiind unul dintre cei 37 de teologi apreciaţi care au primit acest titlu. Căutătorii spirituali continuă să găsească încurajare cu privire la faptul că ea a îmbinat tărâmurile materiale cu cele imateriale.
În cartea sa "Cauze şi leacuri", Hildegard scria: "Când elementele din care este făcută lumea lucrează în armonie, solul este sănătos, copacii dau fructe din belşug, câmpurile dau recolte abundente şi toţi sunt fericiţi. Dar dacă elementele nu lucrează în armonie, atunci lumea se îmbolnăveşte. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fiinţele umane."
