Hidrosind va înainta o cerere de opoziţie împotriva intrării în insolvenţă a Hidroelectrica

Anca Porutiu
20.06.2012

Sindicaliştii Hidrosind au anunţat că vor înainta o cerere de opoziţie împotriva intrării în insolvenţă a Hidroelectrica, în numele angajaţilor, şi vor să organizeze vineri pichetări la sediile companiei şi al Ministerului Economiei, a anunţat miercuri Hidrosind.

”Hidrosind va înainta cerere de opoziţie împotrivă intrării în insolvenţă, în numele salariaţilor Hidroelectrica, în calitatea acestora de creditori principali ai societăţii. Vom înainta plângeri penale împotrivă semnatarilor Hotărârii Consiliului de Administraţie din data de 15.06.2012 pentru abuz în serviciu şi subminarea economiei naţionale; plângeri penale vor fi înaintate şi împotrivă membrilor AGA care au respins iniţierea unor acţiuni în justiţie împotrivă deciziilor ANRE prin care Hidroelectrica vinde energie sub preţul de cost”, se arată într-un comunicat transmis de sindicatul angajaţilor Hidroelectrica.

De asemenea, Hidrosind a cerut aprobare pichetării, pe 22 iunie, a sediile Hidroelectrica (9.00-10: 00) şi a Ministerului Economiei (11.00-12.00) şi va analiză declanşarea grevei în instalaţiile Hidroelectrica.

”Cerem demisia Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica şi a Ministrului Economiei pentru gravele prejudicii aduse societăţii Hidroelectrica şi economiei României”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii sindicatului susţin că situaţia Hidroelectrica nu reclamă intrarea în insolvenţă, deoarece creanţele invocate în cererea formulată de Consiliul de Administraţie nu sunt de natură să inducă această stare.

”În şedinţa de la Tribunalul Bucureşti, Hidrosind, în calitate de acţionar indirect al Hidroelectrica prin acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea, a depus cerere de intervenţie împotrivă cererii de intrare în insolvenţă a societăţii înaintată de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica”, se mai spune în comunicat.

Cererea de intervenţie a fost respinsă.

Tribunalul Bucureşti, care a admis miercuri cererea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă, a aprobat ca administrator judiciar să fie firma Euro Insol, condusă de avocatul Remus Borza.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a declarat marţi că, prin cererea insolvenţei, se are în vedere doar o reorganizare a companiei şi nimic asociat cu falimentul sau cu vânzarea de active.

"Avem în vedere numai prevederile din legea 85/2006 referitoare la reorganizare. Nu avem în vedere nimic asociat cu falimentul, nu avem în vedere nimic asociat cu vânzarea de active, nu avem în vedere nimic asociat cu dimiuarea unor capacităţi de producţie şi nu avem în vedere nimic asociat cu speculaţii pe care am avut ocazia să le parcurg, că s-ar urmări naţionalizarea companiei, sau că s-ar urmări vânzarea companiei, sau că s-ar urmări în general orice altceva decât corectarea problemelor cu care această companie se confruntă, a căror existenţă este evidentă. Ce nu este evident acum este care sunt exact aceste probleme şi de aceea am cerut protecţia autorităţilor judiciare, implicarea unui administrator judiciar specializat în efectuarea procedurilor prevăzute de legea 85/2006 pe reorganizare, nu pe faliment, şi cu concursul creditorilor, al acţionarilor vom încerca să rezolvăm aceste probleme", a spus Remus Vulpescu.

El a declarat că, din punct de vedere al situaţiei financiare şi al rezultatelor obţinute, se poate vorbi de management dezastruos.

"Dacă ne uităm la situaţia financiară a societăţii este evident că ceva nu a funcţionat corect în activitatea Hidroelectrica până în prezent. Dacă ceva nu a funcţionat corect înseamnă că trebuie să ne uităm şi pe partea de furnizori şi pe partea de clienţi, poate că va trebui să ne uităm şi pe partea de personal, poate că va trebui să ne uităm şi pe partea de subunităţi, de sucursale. Este evident că o societate cu o valoare a activelor de peste un miliard de euro şi cu o cifră de afaceri de 800 milioane de euro în 2011, un an slab din punct de vedere hidroenergetic, dacă obţine contabil un milion de euro profit pentru că nu a fost provizionată în totalitate o creanţă neperformantă nu se poate numi o companie profitabilă. Este în realitate un dezastru de management", a mai declarat Remus Vulpescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor