Ponta consideră Oltchim şi Hidroelectrica drept "bombe" economice
alte articole
Oltchim şi Hidroelectrica sunt "bombe" economice, iar Guvernul are obligaţia să le rezolve prin eliminarea corupţiei politice şi a avantajelor materiale de care beneficiază cei implicaţi în operaţiuni de fraudare a banilor publici, a afirmat premierul Victor Ponta. El a cerut să fie găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor moştenite.
"Trebuie să gestionăm toate problemele pe care le-am moştenit, inclusiv de natură economică. Ştiu situaţia foarte grea de la Oltchim, şi sper să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a găsi soluţii, şi situaţia de la Hidroelectrica. Am moştenit o mulţime de bombe şi este obligaţia şi dreptul nostru, în baza mandatului legitim pe care l-am primit în urmă cu zece zile, de a gestiona aceste situaţii dificile şi de a trece peste ele împreună, făcând însă ceea ce fostele guverne nu făceau: în primul rând să explicăm cum stă situaţia, în al doilea rând să avem o abordare profesionistă şi în al treilea rând să înlăturăm orice fel de interes economic, corupţie politică şi avantaje materiale pentru cei care se aflau implicaţi în acest tip de operaţiuni, de fraudare practic a intereselor publice şi a banului public", a afirmat Ponta. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a introdus o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru azi, când şedinţa a fost suspendată din cauza unui scandal la instanţă.