Instanţa a admis intrarea Hidroelectrica în insolvenţă
alte articole
Judecătorii au decis azi să admită deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul Hidroelectrica, dar soluţia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel. Decizia instanţei, luată la cererea conducerii Hidroelectrica, este însă executorie şi va trebui pusă în aplicare imediat.
Consiliul de Administraţie a decis să solicite intrarea în insolvenţă din cauza scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor. Cu toate acestea, contractele vor fi continuate "în condiţii de eficienţă, transparenţă şi legalitate". "Datorită secetei prelungite de la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012, care a avut ca efect diminuarea în 2011 a cifrei de afaceri a societăţii Hidrolectrica cu 10%, a pierderilor rezultate în urma diferenţelor de curs valutar şi a deprecierii monedei naţionale, a reducerii fluxurilor de numerar cu peste 27% în anul 2012, a creşterii datoriilor cu termen scadent de plată mai mare de 90 de zile la 470 milioane de lei, a pierderii financiare înregistrate (în 2011 de 121 milioane de lei şi pe primele cinci luni din 2012 de 112 milioane de lei) Hidroelctrica SA a hotărât în şedinţa Consiliului de Administraţie din 15 iunie 2012 să înainteze Tribunalului Bucureşti cererea de intrare în procedura generală a insolvenţei, în scopul reorganizării activităţii conform unui plan de reorganizare ce va fi aprobat în condiţiile Legii 85/2006, la finalizarea căruia societate să iasă din procedura insolvenţei şi să îşi continue activitatea comercială fără supravegherea autorităţii judecătoreşti", se arăta într-un comunicat semnat de către preşedintele Consiliului de Administraţie, Remus Vulpescu.