Guvernul de la Chişinău lansează Bugetul +Plus de circa 8 miliarde de lei: Datorită sprijinului consistent al Uniunii Europene

Lei moldoveneşti (gov.md)
Maria Maevschi
07.04.2025

Guvernul de la Chişinău a aprobat, la finele săptămânii trecute, modificări la bugetul de stat pentru anul 2025, incluzând resursele financiare semnificative, de circa 8 miliarde de lei, din partea Uniunii Europene. Aceste fonduri vor aduce beneficii directe populaţiei şi vor fi folosite pentru reducerea costurilor energetice, dezvoltarea infrastructurii şi sprijinirea agenţilor economici, a menţionat prim-ministrul Dorin Recean.

Modificările la bugetul de stat pentru anul 2025 ţin de includerea în acesta a resurselor financiare oferite anterior de către UE în cadrul Programului de independenţă energetică şi rezilienţă pentru Republica Moldova, precum şi a pachetului de sprijin financiar din partea UE, pentru realizarea Planului de creştere economică pentru Republica Moldova.

Pentru sporirea rezilienţei energetice, sunt prevăzute 3,66 miliarde de lei. Din aceşti bani sunt acordate compensaţii gospodăriilor casnice şi agenţilor economici, iar autorităţile publice locale, de asemenea, vor beneficia de resurse pentru reducerea impactului majorării tarifelor la energia electrică. Totodată, vor fi implementate şi proiecte de eficienţă energetică, a anunţat Guvernul de la Chişinău.

În acelaşi timp, măsurile pentru realizarea Planului de creştere economică pentru Republica Moldova însumează 3,8 miliarde de lei. Cu câte 1 miliard de lei vor fi suplimentate Fondul rutier şi, respectiv, Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală, din care prioritar vor fi reabilitate drumuri locale.

Totodată, câte 200 de milioane de lei vor fi direcţionate în Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural; pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii; pentru renovarea şi dotarea blocurilor alimentare din şcoli.

Pentru asigurarea prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar vor fi alocate 300 de milioane de lei. De mijloace suplimentare va beneficia şi Fondul Naţional de Mediu – 100 de milioane de lei.

De asemenea, va fi susţinută restabilirea segmentului de la Văleni a liniei de cale ferată Cahul - Giurgiuleşti şi reparaţia liniei de cale ferată de la staţia Prut-2 (Cantemir) până la podul feroviar peste râul Prut, precum şi finalizarea proiectului de asigurare cu apă potabilă a satelor din raionul Hânceşti.

Într-o conferinţă de presă de prezentare a principalelor măsuri finanţate, prim-ministrul Dorin Recean a menţionat că Bugetul +Plus este cel mai mare pachet financiar alocat vreodată de Guvernul Republicii Moldova pentru investiţii şi creştere economică.

„Bugetul +Plus este gândit în aşa fel încât să asigure creştere economică şi să continue sprijinul populaţiei. Această alocare bugetară este posibilă doar datorită sprijinului prietenilor noştri: Uniunii Europene, ţărilor membre ale UE”, a precizat prim-ministrul Dorin Recean.

Preşedinta Maia Sandu a salutat alocarea celor 8 miliarde de lei de către Guvern pentru investiţii în sectorul energetic şi stimularea dezvoltării economice a ţării, punctând că „toate acestea devin posibile datorită sprijinului consistent al Uniunii Europene. Împreună, construim o Moldovă mai puternică şi mai dezvoltată şi este important să rămânem pe această cale”.

Amintim că despre acest proiect a vorbit şefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen în cadrul unei vizite la Chişinău înainte de alegerile prezidenţiale din toamna anului 2024, denumit simbolic - Planul de Creştere Economică.

„Vom investi 1,8 miliarde de euro în economia voastră în următorii trei ani şi vom concentra aceste investiţii pe domenii care vor genera creştere economică şi servicii publice. Vom renova şcoli, vom construi două noi spitale în Bălţi şi Cahul.

Vom investi în mai bune conexiuni în ţară dar şi cu vecinii, cum ar fi construcţia autostrăzii Iaşi-Chişinău-Odessa, vom construi poduri peste râul Prut. Vom investi de asemenea în interconectare energetică cu Uniunea Europeană”, a specificat atunci Ursula von der Leyen.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor