Gruia Stoica dus la DNA cu cătuşe la mâini

Gruia Stoica, vedeta ratatei privatizări CFR, a fost adus, miercuri, cu cătuşe la mâini, la sediul central al DNA. Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR) este urmărit penal într-un dosar legat de o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Joi, Stoica va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Omul de afaceri Gruia Stoica. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
30.01.2014

Gruia Stoica, vedeta ratatei privatizări CFR, a fost adus, miercuri, cu cătuşe la mâini, la sediul central al DNA. Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR) este urmărit penal într-un dosar legat de o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Joi, Stoica va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Stoica este cercetat pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu. În acelaşi dosar este cercetat şi avocatul Doru Boştina, căruia Stoica i-ar fi dat trei milioane de euro, pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ va oferta CFR Marfă la licitaţie. Alte 25 de persoane au fost la audieri în acest dosar.

Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

"Există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei", informează un comunicat al DNA citat de Mediafax.

Valoarea contractului pentru transportul cărbunelui s-ar fi ridicat la 48 de milioane de euro.

Conform ziuanews.ro, asupra directorului general al CFR Marfă, Dragoş Alexandru Drăghici, s-au făcut presiuni foarte mari pentru ca CFR să piardă acest contract în favoarea firmei lui Gruia Stoica - Grup Feroviar Român. Drăghici ar fi fost dus de urgenţă, marţi noaptea, la Spitalul Elias din Capitală în urma unui atac cerebral. Potrivit informaţiilor deţinute de ZIUAnews, accidentul cerebral ar fi fost provocat de presiunile care s-au făcut în ultimele zile asupra sa de către oamenii din minister ai fostului ministru Relu Fenechiu.

Procurorii DNA au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia, pentru a verifica desfăşurarea licitaţiei pentru transportul pe cale ferată a cărbunelui de la Complexul Energetic Oltenia.

Gruia Stoica, căruia i s-ar fi trimis citaţie pentru audieri, a minţit că nu se află în Bucureşti, pentru a nu se prezenta la DNA, acesta fiind motivul pentru care el a fost ridicat, miercuri, în baza unui mandat de aducere şi luat cu cătuşe la mâini.

Reamintim că "anvergura" afacerilor lui Gruia Stoica a ajuns de notorietate naţională după ce a fost în centrul scandalului legat de privatizarea CFR Marfă.

Privatizarea CFR Marfă a fost declarată oficial un eşec pe 14 octombrie, dată la care statul ar fi trebuit să încaseze de la Gruia Stoica contravaloarea acţiunilor CFR. Plata nu a fost făcută, motivele invocate constând în lipsa avizului Consiliului Concurenţei şi faptul că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului.

Guvernul a încercat să privatizeze CFR printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

A fost cea de-a doua încercare de privatizare a CFR Marfă după ce, la prima încercare, toate ofertele au fost respinse pentru că erau incomplete, potrivit ministrului Transporturilor.

Licitaţia a fost puternic contestată de participanţi, care au acuzat Ministerul Transporturilor că a lucrat într-o manieră netransparentă, că a făcut schimbări "în timpul jocului", ştergând peste noapte datoriile CFR, introducând garanţii suplimentare etc. şi că lucrurile au fost manipulate de o asemenea manieră încât în cursa pentru CFR Marfă să rămână numai GFR, ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat.

După ce OmniTrax a fost descalificată şi Asocierea SC Transferoviar Grup SA & Donau Finantz GMBH s-a retras, GFR a fost declarat câştigătorul licitaţiei nemaiavând oricum niciun competitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor