Greu se mai vindecă rănile trecutului

În amintirea actorului Ovidiu Iuliu Moldovan

Românii numesc lumea noastră Lumea Albă. De aici plecăm pe Celălalt Tărâm. În Lumea Albă, marele actor Ovidiu Iuliu Moldovan nu a fost prea fericit. L-am cunoscut în ultimii ani ai vieţii, fără să ştiu că e grav bolnav. Dar, dacă nu am ştiut de boala lui, am încercat să-i alin o altă durere care-i măcina sufletul, anume neconsemnarea numelui tatălui său pe monumentele dedicate martirilor din al doilea război mondial.

Am fost atunci pe meleagurile natale ale artistului îndurerat, încercând, prin intermediul presei, să conving autorităţile locale să repare nedreptatea. N-am izbutit la vremea respectivă. Am păstrat cu evlavie interviul pe care i l-am luat lui Ovidiu Iuliu Moldovan în luna Mai a anului 2004, şi, întru pomenirea harului, dar şi a suferinţei lui, l-am transcris pentru cititorii noştri:

- Domnule Moldovan, nu aş fi bănuit că sunteţi personajul principal al unei tragedii reale, şi nu literare, ce v-a marcat toată viaţa. Vă rog să vă destăinuiţi, pe cât posibil, şi cititorilor noştri.

- Aş vrea să încep cu istoria unui monument. Este vorba despre ultima lucrare a marelui sculptor Ion Vlasiu, aşadar una cu caracter testamentar. Vlasiu s-a născut la Bistra, judeţul Mureş, şi a fost elevul lui Brâncuşi. Discuţiile privind acest monument au demarat înainte de 1989. Prin 1991-1992, cu toate drepturile de autor, finalizate la Uniunea Artiştilor Plastici, lucrarea era ca şi terminată, urmând să fie turnată în bronz şi să se finiseze. Macheta de gips fusese trimisă încă înainte de 1989 în comuna Sărmaşul de Câmpie, situată la 45 km de Cluj.

- De ce a fost trimisă tocmai în acea localitate?

- Pentru că Ion Vlasiu concepuse monumentul în amintirea românilor ucişi de horthyşti la Sărmaşul de Câmpie, în 8-16 septembrie 1944. Printre aceşti români se afla şi tatăl meu, Iuliu Moldovan, funcţionar la Finanţe. Iată de ce monumentul mă interesează în mod deosebit. Din nefericire, a avut şi are încă parte de un destin extrem de trist.

- Ce s-a întâmplat cu el?

- Cu prilejul evenimentelor din Decembrie 1989, macheta a fost căutată de extremiştii maghiari, pentru a fi distrusă. Atunci, românii au ascuns-o. Îmi pare rău, fiindcă nu am auzit niciodată de conflicte etnice între concetăţenii mei români şi maghiari. Extremiştii de care spuneam erau străini de ei. Eu nu am făcut niciodată egalitate între horthyşti şi poporul maghiar.

- Ce s-a întâmplat în septembrie 1944?

- Masacrul de la Sărmaşu a fost o răzbunare a horthyştilor, în perspectiva apropierii armatei române de graniţa vremelnică a Ardealului de Nord, fixată de Diktatul de la Viena. Culmea e că Sărmaşu rămăsese în teritoriul românesc, la 5 km de această frontieră. Horthyştii au forţat-o, i-au strâns pe românii pe care i-au prins şi i-au împuşcat. Cei care nu au fost împuşcaţi au fost deportaţi în Ungaria. Doar câţiva s-au mai întors acasă. Cei căutaţi de horthyşti erau, în general, mici funcţionari, preoţi şi învăţători. Pe locul unde au fost împuşcaţi nu există niciun monument, nici măcar o scândură de brad.

Până când nu m-am hotărât să o supun atenţiei mass-media, despre crima de la Sărmaşu nu s-a vorbit şi nici nu s-a scris nimic de la sfârşitul războiului încoace. S-a scris numai de exterminarea evreilor din Sărmaşu. Am toată compasiunea pentru acei evrei, care au fost puşi să-şi sape singuri gropile, nişte şanţuri de fapt, după care au fost împuşcaţi. Unii, care nu muriseră, au fost îngropaţi de vii!

- Cumplit!

- Oribil! În amintirea lor a fost ridicat un monument, aproape de satul Cămăraşu, pe dealul unde au fost ucişi. Supravieţuitorii evrei din Sărmaşu l-au numit Dealul Plângerii. Monumentul este frumos şi bine îngrijit. Românii ucişi tot atunci nu au niciun monument. Monumentul pe care l-a vrut Ion Vlasiu a fost în cele din urmă turnat în bronz, dar nu în întregime, cu un soclu foarte mic, şi a fost dezvelit cu prilejul declarării comunei Sărmaşu ca oraş. Nu am participat la dezvelire.

- De ce?

- Postamentul e meschin, iar monumentului, care reprezintă o femeie din bronz, îi lipseşte obeliscul pe care îl proiectase regretatul Ion Vlasiu. Din lipsă de bani, pe care nu i-am găsit nici pe vremea lui Ceauşescu, când mi-am pierdut timpul şi energia cu nenumărate audienţe la autorităţile de atunci. Le-am reluat după 1990, dar tot degeaba. Singurul care s-a implicat a fost colegul şi prietenul meu Ion Caramitru. A făcut gestul din echitate. Din nefericire, banii au fost gestionaţi de un artist din Târgu Mureş, căruia nici nu vreau să-i pomenesc numele. Acesta a turnat lucrarea, cu doar aproximativ 10% din sumă.

- Cine a montat monumentul de la Sărmaşu?

- Rectorul de atunci al Institutului de Arte Plastice, prestigiosul artist Mircea Spătaru, s-a oferit să facă soclul, deşi era obligaţia organelor locale. S-a făcut şi un deviz. Însă localnicii nu au bani. Au luat lucrarea, fără obelisc, fără soclu, şi la declararea Sărmaşului ca oraş au pus-o pe locul ales de Mircea Spătaru, într-un spaţiu deschis, aproape la nivelul soclului. E un lucru incorect, e o mutilare a operei autorului.

Prietenul meu, marele poet Ion Mircea, care, ca şi mine, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sărmaşu, a propus două titluri pentru opera lui Ion Vlasiu: ”Candelă pentru Golgota românească” şi ”Acatist pentru eroii neamului”. Mie îmi place mai mult primul. Dar, deocamdată, pe monument nu scrie nimic.

- Cum aşa?

- În oraş au apărut discuţii cu privire la inscripţii. S-a zvonit că evreii vor să pună şi numele martirilor lor pe monumentul nostru. Nu sunt de acord, pentru ca ei au monumentul lor, cu toţi evreii ucişi. Plus că numele acestora nu ar mai încăpea pe monumentul lui Vlasiu. Am înţeles că nici comunitatea evreiască nu ţine la această problemă. Eu am făcut toate eforturile pentru românii care au fost împuşcaţi ca nişte câini. A fost un act de răzbunare dement al horthyştilor.

Nu ştiu unde e mormântul tatălui meu, nici locul exact unde a fost împuşcat. Am căutat şi prin instituţii internaţionale, şi tot n-am aflat. Nu am unde mă duce ca să-i plâng amintirea şi să mă reculeg. Nu sunt patetic, nu fac politichie. Dar mă voi duce dincolo cu conştiinţa neîmpăcată.

- Vă împărtăşesc tristeţea şi dezamăgirea.

- Mulţumesc. De 25 de ani mă chinuiesc cu terminarea şi amplasarea acestui monument. Asupra lui s-a iscat un jeg de sabotaj, inadmisibil. Nu are judeţul Mureş câteva milioane de lei pentru această operă de artă? Nu mai vorbesc că ea ar putea interesa turiştii, fiind amplasată pe drumul naţional dinspre Bucureşti spre mari oraşe din Ardeal.

P. S. Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut la 1 Ianuarie 1942, în satul Vişinelu, comuna Sărmaşu, judeţul Cluj, astăzi în judeţul Mureş. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, din Bucureşti, în anul 1964, la clasa profesorilor Marţian Pop şi Octavian Cotescu.

De-a lungul a peste 40 de ani de carieră artistică, Ovidiu Iuliu Moldovan a strălucit nu doar pe scena diverselor teatre din ţară, dar şi în memorabile roluri cinematrografice sau în recitaluri de poezie. De altfel, se spune că el era cea mai cunoscută voce care a recitat Mihai Eminescu. A debutat la Teatrul Naţional Timişoara, unde a jucat în perioada 1965-1969. Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a început să joace din anul 1970. A fost foarte apreciat şi pentru interpretarea rolurilor pe care le-a deţinut în filme de televiziune.

De asemenea, Ovidiu Iuliu Moldovan a avut peste 60 de roluri în piese de teatru radiofonic. A fost unul dintre cei mai mari şi îndrăgiţi actori români moderni, având şi o voce inconfundabilă. În ultimii ani ai vieţii, a recitat, cu haru-i înnăscut, şi în emisiunea ”Curs întreg de poezie românească”, la Radio România Tineret, realizată de Ioana Diaconescu. A plecat pe Celălalt Tărâm, după o lungă şi grea suferinţă, la 12 martie 2008.

În ce priveşte ultima dorinţă a actorului, am primit de pe meleagurile sale natale următorul comunicat: ”La solicitarea dvs., înregistrată la Primăria Oraşului Sărmaşu cu nr. de mai sus, vă comunicăm faptul că pe Monumentul Eroilor din Vişinelu este înscris numele dlui Moldovan Iuliu, ucis în timpul celui de-al doilea război mondial.

Acest monument se află în faţa Şcolii Generale din Vişinelu, căreia, în luna august 2009, i s-a atribuit de către Consiliul Local Sărmaşu denumirea de Şcoala Generală ”Ovidiu Iuliu Moldovan” Vişinelu. Ataşat, vă transmitem şi câteva poze cu Monumentul Eroilor şi Şcoala Generală ”Ovidiu Iuliu Moldovan” Vişinelu”. Comunicatul este semnat de jr. Andrea Tornea, şef Birou Juridic, Relaţii cu Publicul, Patrimoniu şi Achiziţie.

Deocamdată, atât. Dar şi mai bine ar fi, pentru prestigiul cultural al Sărmaşului, ca tot acolo să fie organizat şi un muzeu ”Ovidiu Iuliu Moldovan”, cu obiecte ce i-au aparţinut marelui artist, cu filme, afişe şi fotografii, precum şi cu înregistrări ale vocii lui minunate.