Ghinea, despre moartea disidentului Gheorghe Ursu: E prima dată când securişti din anii '80 ajung să fie judecaţi
alte articole
Fostul ministru (USR) al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a relatat joi, pe Facebook, cum s-a desfăşurat un termen din luna martie în procesul a doi securişti - Vasile Hodiş şi Marin Pîrvulescu -, în legătură cu moartea disidentului Gheorghe Ursu în 1985, în timpul anchetei.
“E prima dată când securişti din anii 80, din ăştia de trăiesc câteva mii printre noi, au pensii speciale şi au omorât oameni ajung să fie judecaţi, e important pentru copiii voştri ca oamenii Sistemului să ştie că nu vă pot omorî în bătaie fără să răspundă, la o adică”, a menţionat Ghinea.
În continuare, redăm integral postarea fostului ministru:
Am stat în bancă cu un securist acuzat de crime împotriva umanităţii - Episodul 2
Am mers în martie la un termen al procesului celor doi securişti acuzaţi că l-au omorât pe Gheorghe Ursu - Hodiş şi Pârvulescu. Aici puteţi citi relatarea de atunci:
Vă îndemn să vă luaţi câteva minute pentru a citi relatarea anterioară, pentru că descriu contextul, mizele şi personajele.
Bun, acum că aţi citit… Serios, nu trişaţi, e un proces cu miză importantă pentru copiii voştri: e prima dată când securişti din anii 80, din ăştia de trăiesc câteva mii printre noi, au pensii speciale şi au omorât oameni ajung să fie judecaţi, e important pentru copiii voştri ca oamenii Sistemului să ştie că nu vă pot omorî în bătaie fără să răspundă, la o adică. Nu o zic aşa într-o doară, ASTA E MIZA. Orice societate îşi face regulile prin precedente. Noi dăm pensii speciale şi imunitate la membrii unei organizaţii criminale care s-a numit “Securitate”, mutată apoi în actualele servicii secrete, fără nicio penitenţă, cu continuitate de cadre, de mentalitate şi de reguli. Acest proces este despre viitor.
Cum a fost la acest termen?
Ca data trecută, Pîrvulescu nu a venit, avocata a adus hârtie că e la azil. Hodiş a venit. Fix ca data trecută a spus că ţine musai să depună mărturie şi că are lucruri noi de spus faţă de instanţa precedentă. Apoi a spus că nu azi totuşi, că a fost la medic şi a avut o anestezie dimineaţă. Judecătoarea a devenit iritată, avocaţii au discutat, nu are nici hârtie de la vreun medic. Atmosferă penibilă gen “mi-a mâncat pisica tema”, dar musai vreau să zic ceva însă nici azi.
În mod bizar, procurorul acceptă amânarea. Avocaţii lui Andrei Ursu se opun, este o metodă evidentă de tergiversare. Completul respinge amânarea, motivând că au mai fost termene amânate pe motiv că nu e pregătit, că nu e nevoie să depună mărturie, a depus una amplă la instanţa de fond şi că poate depune observaţii scrise. Apoi declară sec închisă dezbaterea cazului şi anunţă trecerea la pledoariile finale.
Şoc la Hodiş şi avocaţii lor. Spun că nici ei nu erau pregătiţi. Se trece peste. Asist la pledoariile finale ale tuturor.
Ce e cu acuzaţia de crime împotriva umanităţii?
Acuzaţia simplă de crimă s-a prescris. Acest proces este încadrat în acuzaţia de crimă împotriva umanităţii. Aceasta este un tip de crimă comisă în mod sistematic şi organizat de un stat împotriva unei populaţii căzută sub autoritatea sa. Vine din dreptul internaţional şi se aplică statelor care au aderat la tratatele internaţionale care au urmat după procesele de la Nuremberg (inclusiv România lui Ceauşescu). Andrei Ursu a luptat pentru ca România să înceapă cazuri pe această procedură. Prima cerere către procuratură e din 2007. Iată, anul intrării în UE. E 9 mai, ziua Europei când e acest ultim termen.
Crima împotriva umanităţii nu se prescrie - tocmai pentru că vorbim de un tip de infracţiune organizată de stat şi care poate fi anchetată doar după căderea unui regim criminal. Cei condamnaţi anterior pentru uciderea lui Gheorghe Ursu, - miliţienii şi deţinuţii de drept comun care au urmat ordinele Securităţii au intrat pe acuzaţia de crimă, securiştii au fost protejaţi la acele procese de către SRI prin ascunderea dosarelor, până la prescriere.
Cele două naraţiuni
Miza acestui proces este dacă ofiţeri ai Securităţii care au coordonat şi executat pot fi condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii (l-au bătut şi personal pe Ursu, conform mărturiilor, dar nu asta e esenţa juridică, ci capacitatea lor de a organiza asasinarea).
În mărturiile finale ale procesului, se desprind cele două naraţiuni:
Naraţiunea Securităţii - un colectiv de oameni ai muncii de la un institut din Bucureşti au sesizat Securitatea că au un coleg vorbeşte de rău pe Ceauşescu. Chiar aşa zice avocatul lui Hodis: “Forţa colectivului de muncă este aceeaşi în fiecare societate. Colectivul a făcut acea sesizare”. Securitatea a făcut percheziţie şi hopaaa… a găsit 20 de dolari. Conform procedurii legale, a sesizat Miliţia. De acolo, gata, Securitatea nu a mai existat.
Hodiş vorbeşte în pledoaria sa finală (până la urmă s-a descurcat, cu anestezie sau nu) că el se ocupa de proceduri. Dezvolta proceduri la Securitate. Nici nu ştia cum arăta valuta, s-a mirat când a găsit. Atmosfera e absolut jenantă. Colectivul de oameni ai muncii a sesizat şi a fost despre 20 de dolari. Dar, staţi aşa, că era mai mult: 500 de franci, scrisoare bancară. Aici începe securistul slinos să se întrevadă de după pensionarul cu anestezia. 500 de franci, domle, ahaaaa! E absolut jegos când zice că Ursu a fost anchetat în stare de libertate, venea şi pleca. Pare aşa că venea să ia bătaia, se ducea la job, mai venea, mai lua, mai pleca.
Naraţiunea acuzării se vede limpede doar la avocaţii angajaţi de Andrei Ursu, pentru că reprezentantul statului, procurorul, citeşte jenant de pe o foaie şi e extrem de greu de urmărit. Confuz, plicticos, pare că s-a pomenit cu o chestie nasoală de făcut şi îl reţinem. Cei doi avocaţi ai lui Andrei Ursu sunt excepţionali şi explică coerent, cu patos: că Ursu a fost disident urmărit în urma scrisorii prin care anunţa Europa Liberă că Ceauşescu a oprit consolidarea clădirilor afectate de cutremur, că vorbim de un sistem represiv unde securiştii ascundeau crimele politice sub crime de drept comun (judecătoarea a admis anterior ca probă un articol din revista Securităţii unde se explică procedurile), că Gheorghe Ursu era unul dintre disidenţii căzuţi sub puterea sistemului represiv, ceea ce încadrează cazul la crime împotriva umanităţii, că implicarea celor doi poate fi urmărită prin declaraţii de martori, cu traseul exact al lui Ursu în închisoare. Nu mai insist pe detaliile cazului, aveţi aici o sinteză bună din 2016, când a început acest proces: https://moldova.europalibera.org/a/27895806.html.
De fapt, ce e remarcabil e că prin refuzul SRI de a permite anchetarea securiştilor pe acuzaţia de crimă simplă şi prin insistenţa incredibilă a lui Andrei Ursu, s-a deschis calea anchetării securiştilor şi a Securităţii prin procedurile aplicabile regimurilor criminale.
Anterior, au fost condamnaţi pe această procedură doar Vişinescu şi Fecior, securişti criminali din anii 50. Pârvulescu şi Hodiş sunt securişti din anii 80. Naraţiunea Securităţii, propagată până azi de Asociaţia rezerviştilor din Securitate şi SRI e că Securitatea din anii 80 era aia bună. O zice explicit la proces avocatul lui Hodiş.
Apropo, cadrele care ies din SRI stau împreună în aceeaşi asociaţie de rezervişti cu angajaţii organizaţiei criminale numită Securitate, asociaţia e condusă de Securişti vechi şi face deschis propagandă pro-Securitate. Recitiţi şi încercaţi să vă imaginaţi o frază că angajaţii serviciului de informaţii german se bat pe burtă aşa cu foştii nazişti. Da, de asta e nevoie de desecurizare, oamenii ăştia par că nici nu realizează ce fac şi de ce e greşit, nici măcar nu simt nevoia să se ascundă.
Acesta este primul proces cu securişti din anii 80 şi dacă am fi un stat modern democratic ar trebui să urmeze multe procese de crime împotriva umanităţii contra unor securişti. Cei care au bătut manifestanţii de la Braşov - legaţi de mâini şi picioare de calorifere, în timp ce le spuneau că le vor viola soţiile. Cei care l-au bătut pe Radu Filipescu şi alţi zeci de disidenţi mai puţin cunoscuţi. Cei care au internat oameni cu forţa în azile psihiatrice, o stigmă care rămâne.
Toţi securiştii şi miliţienii care au şantajat femei că le lasă să moară dacă nu spun cine le-au ajutat să avorteze. Toţi cei care ascultau convorbirile şi urmăreau populaţia trebuie să răspundă pentru participare în sistem. Românii au fost un popor tratat sălbatic de securişti până la final (şi după final, prin aducerea securiştilor la muncă de către Iliescu în ianuarie 1990). Aceşti oameni sunt printre noi, primesc pensii speciale şi trebuie să ştie că pot şi vor fi judecaţi pentru crime împotriva umanităţii. Doar aşa putem fi siguri că urmaşii lor nu vor face la fel dacă se schimbă regulile.
Statul român în acest proces
Bun, dar gata, uite statul român se mişcă, suntem protejaţi, nu?
De fapt, motivul pentru care mă agit cu acest subiect este tocmai acesta.
Peisajul arată aşa:
Procesul a început după sesizarea de la Andrei Ursu în 2007 abia în 2016. Reprezentanţii procuraturii pe care i-am văzut sunt jenanţi şi pare că sunt şi jenaţi că trebuie să facă asta.
Judecătoarea Mihaela Niţă care a judecat anterior la Curtea de Apel nu doar că i-a achitat pe cei doi securişti dar în motivarea hotărârii a preluat cu totul naraţiunea Securităţii. Azi, în România europeană, judecătoarea Niţă l-a asasinat moral pe Gheorghe Ursu, argumentând că putea merge prin alte ţări, deci nu era dizident (vedeţi episodul trecut pentru această logică mizerabilă şi cum pleca Ursu de fapt).
Apropo, singurul ziarist prezent la acest termen a fost Ionuţ Mureşan de la Ziare.com, care a scris acest articol, merită citit, are mai multe fragmente din decizia judecătoarei Niţă (https://ziare.com/.../augustin-lazăr-final-proces...). Uitaţi ce zice judecătoarea: “Prin exercitarea de violenţe psihice şi fizice faţă de o singură persoană (n.r. – Gheorghe Ursu), încarcerată în Arestul Miliţiei, persoană care ulterior a decedat, nu se poate aprecia că s-a cauzat o stare de pericol cu privire la existenţa şi securitatea tuturor cetăţenilor români”.
Deci omul e omorât dar dacă era unul singur nu înseamnă că era o problemă de sistem. Femeia ori e complet analfabetă faţă de istoria recentă a României şi nu are habar de dizidenţii bătuţi şi omorâţi, de muncitorii de la Braşov torturaţi, ori este securistă. Nu poţi să scrii aşa ceva azi într-o decizie a statului român. Ca să fie clar ce spun: Decizia aflată pe masă azi, oficială, a statului român, a justiţiei libere, independente şi europene, este nu doar că Hodiş şi Pârvulescu sunt achitaţi dar, prin argumentare, că în anii 80 nu a existat represiune în România. A murit unul singur, asta e!
Inculpaţii au cerut şi judecătoarea Niţă a acceptat ca statul român să devină parte în proces. Le era frică de despăgubiri, aşa că au cerut să plătească statul dacă e. Judecătoarea a admis asta. Aşa s-a trezit Ministerul de Interne parte în proces. Şi ce a făcut Ministerul de Interne, azi în 2023? A venit şi a zis că ce s-a întâmplat în 1985 este odios şi că statul îşi cere scuze şi garantează că nu se mai întâmplă? Ei aş. Doar MAI e condus de Bode, doctorand la SRI.
În mod şocant, jurista MAI a susţinut în pledoaria finală menţinerea deciziei anterioare, adică achitarea securiştilor. A adus şi argumente: e prea târziu, ce să mai decidem acum. O juristă tânără, posibil nenăscută în 1985, susţine acum, de ziua Europei, 9 mai 2023 achitarea securiştilor şi toată naraţiunea lor. Odios. Dacă Bode ar avea onoarea ar trebui să îşi dea demisia doar şi pentru asta. PNL, partid istoric, cu martiri în închisori, condus acum de chelnerii securiştilor.
În timpul procesului, îmi scrie o colegă de la USR. Legea noastră cu tăierea pensiilor speciale pentru securiştii condamnaţi pentru poliţie politică a fost la aviz, respinsă în Comisia pentru …. Drepturile Omului. Doar USR a votat pentru. Aşa l-am cunoscut pe Andrei Ursu personal, la depunerea acestui proiect de lege.
Verdictul final şi suprem în caz va fi anunţat pe 4 iulie. De ziua Americii, se hăhăie avocatul lui Hodiş. Sărim de la ziua Europei la ziua Americii. Senzaţia că statul român face scut în jurul călăilor îmi dă o stare de vomă.
După şedinţa de judecată, rămân iar cu Andrei Ursu în cafeneaua de lângă ÎCCJ, îl mai întreb detalii din caz. Nu suntem optimişti. A vrut să zică ceva la final, dar nu a fost lăsat. Nu e pe procedură. Îl întreb dacă merge la CEDO în caz de achitare. Îmi spune că nu ar vrea, că se gândeşte. La CEDO ei nu păţesc nimic, doar ar plăti statul român despăgubiri. Îmi spune că le-a promis braşovenilor bătuţi că îi ajută să depună plângeri similare. Ar fi nevoie de avocaţi, oamenii nu au bani.
Îi spun părerea mea: trebuie să meargă la CEDO. Acest proces ar trebui să fie primul din mai multe. Dacă statul român îi scapă nu e doar despre cei doi, e despre faptul că statul român admite că Securitatea a fost patrioată şi că nu a fost represiune. Gheorghe Ursu a fost un patriot care a încercat să salveze oameni continuând consolidările. Mâine dacă e un cutremur vor muri oameni pentru că securiştii au protejat decizia criminală a lui Ceauşescu. Dacă Curtea Supremă menţine decizia, statul român ar continua să fie criminal şi dacă CEDO e singura soluţie de continuare e obligat să meargă acolo, obligat moral.
După o jumătate de oră, îi sună telefonul. Este anunţat că i-a murit mama. Sorana Ursu, soţia lui Gheorghe Ursu. 98 de ani. Era conştientă şi aştepta dreptate. Avea 59 de ani când i-a fost omorât soţul. Securiştii i-au mai ţinut pe ea şi pe Andrei (atunci 27 ani) captivi în România încă un an. I-au lăsat să plece după ce rudele din America au făcut campanie de sesizare a autorităţilor de acolo, care au făcut un caz din soarta familiei rămase. Sorana Ursu a fost ziarist la radio pe teme culturale şi autoare de cărţi pentru copiii. Tatăl i-a fost ucis de regimul Antonescu, soţul de regimul Ceauşescu.
Dumnezeu să îi aducă liniştea!
