Genialul maestru al "luminii şi umbrei"- Caravaggio [video]

Pictura "Sacrificiul lui Isaac" a pictorului italian Caravaggio, deţinută de Galeria Uffizi din Florenţa (Wikipedia.com)
Epoch Times România
15.11.2018

Michelangelo Merisi da Caravaggio, unul dintre marii maeştri ai barocului, evidenţiază în lucrările sale, mai presus de toate, folosirea unei tehnici speciale - contrast de "lumină şi umbră” (clarobscur) -, fiind considerat unul dintre cei mai mari novatori din istoria artei.

Cele mai multe dintre lucrările lui Caravaggio sunt în ţara sa de origine, Italia. Câteva exemple sunt „Copil cu coş cu fructe”(Galleria Borghese, Roma), "Învierea lui Lazăr"(Muzeul Naţional, Messina), "Biciuirea lui Hristos(Muzeul Capodimonte, Napoli) sau "Bacchus”(Uffizi, Florenţa).

Caravaggio a primit comandă să decoreze capela Contarelli San Luigi dei Francesi şi capela Ceresi Danta Maria del Popolo din Roma. Pentru prima arealizat "Chemarea Sfântului Matei"şi "Martiriul Sfântului Matei”, iar pentru a doua capelă a lucrat "Crucificarea Sf .Petru” şi „Convertirea Sfântului Pavel”. Părăsind Italia găsim "Cena lui Emmaus” laGaleria Naţională din Londra, una dintre capodoperele sale; "Decapitarea lui San Juan Bautista”(Catedrala San Juan de Valletta, Malta), singura care poartă semnătura pictorului, sau "Coroana de spini” (Muzeul de Istorie a Artei din Viena), una dintre cele mai frumoase picturi ale sale.

Madridul găzduieştede asemenea câteva lucrările ale pictorului italian, printre care amintim "David victorios asupra lui Goliat”şi "Sfânta Ecaterina din Alexandria”, expusă în Muzeul Thyssen, în care se distinge naturalism şi realism, precum şi interpretarea de lumină şi volum. Pentru acest tablou a avut-o ca model pe renumita curtezană Fillide Melandroni.

La rândul său, Palatul Regal din Madrid expune "Salome cu capul lui Ioan Botezătorul”,una dintre cele mai bune lucrări din epoca finală a creaţiei lui Caravaggio, datorită coloritului cât şi a contrastului de lumini. Lucrări minunate ale celebrului pictor mai putem întâlni în Barcelona şi Toledo.

Michelangelo Merisi s-a născut la Milanola 18 iulie 1573şi nu după mult timp s-a mutat împreună cu familia în Caravaggio, (lângă Milano), oraş care l-a inspirat pentru numele său de artist. După ce a lucrat ca ucenic al pictorului Peterzano Simone, a început să se deplaseze pentru a cunoaşte moştenirea artistică şi culturală a oraşului său natal.

În 1592, Caravaggio s-a mutat la Roma, unde a lucrat în atelierul de pictură al lui Giuseppe Cesari, iar doi ani mai târziu a decis să plece şi să lucreze singur. Astfel, după ce a făcut mai multe tablouri religioase, ajunge să se transforme în cel mai faimos pictor al capitalei italiene. În 1604, a finalizat cel mai emoţionat dintre tablourile sale religioase “Coborârea în mormânt” aflat astăzi la Pinacoteca Vaticanului. În acelaşi spirit sunt şi “Fecioara cu copilul Isus” şi “Sfânta Ana”. Tot din această perioadă datează cel mai probabil şi “David ţinând capul tăiat al lui Goliat” care trece drept autoportretul artistului. Din anii care au precedat plecarea la Roma datează “Moartea Fecioarei”, de la Muzeul Luvru.

Totuşi, Caravaggio era cunoscut nu numai pentru tehnica sa originală, ci şi pentru diversele confruntări în care a fost implicat. În 1606, îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni, dar este rănit şi el foarte grav, iar după incident este nevoit să fugă din Roma. Evadează din închisoare, fuge la Napoli, urmează o viaţă de pribeag prin alte oraşe, unde îşi va lăsa capodoperele. Patru ani mai târziu, pe 18 iulie 1610moare în Porto Ércole din cauza malariei.

După moartea lui Caravaggio, influenţa operei sale s-a menţinut şi a inspirat mulţi alţi artişti mai ales datorită tehnicii speciale de clarobscur, a interpretării realismului psihologic şi a dramei pe care le transmit lucrările sale.

"Când nu există energie, nu există nicio culoare, nicio formă, nicio viaţă", a spus Caravaggio.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor