Gabriel Liiceanu: “Drama comunismului: o promisiune la pândă, o ameninţare la pândă”

Acum 22 de ani Crăciunul n-a mai fost cel pe care îl ştiam. N-a mai fost porţiunea aceea de tihnă magică cu miros de iarnă şi speranţă amară pe care încercam fiecare să ne-o decupăm dintr-o realitate strivitor de nefirească. N-a mai fost Crăciunul cu colinde ascultate pe frecvenţele bruiate ale Europei Libere..
Budapesta, UNGARIA: Omagiu adus la monumentul de marmura ridicat in memoria victimelor nazismului si comunismului, la muzeul numit "Casa terorii", in centrul comercial al Budapestei, 2 noiembrie 2006. (ATTILA KISBENEDEK / AFP / Getty Images)
L.M.
23.12.2011

Acum 22 de ani Crăciunul n-a mai fost cel pe care îl ştiam. N-a mai fost porţiunea aceea de tihnă magică cu miros de iarnă şi speranţă amară pe care încercam fiecare să ne-o decupăm dintr-o realitate strivitor de nefirească. N-a mai fost Crăciunul cu colinde ascultate pe frecvenţele bruiate ale Europei Libere şi cu Moş Gerilă impus în care oricum nu credeam, căci credeam în Moş Crăciunul bun şi interzis. N-a mai fost acea sărbătoare fără nume de care nu vorbeai dar în care credeai, în care orice obiect primit (găsit poate cu greu şi după cozi imense)- căpăta latura aceea mistică după care tânjeam.

Acum 22 de ani Crăciunul a fost altfel. Şi niciodată nu avea să mai fie ca până atunci. Dar pentru asta şi tot în mod nefiresc, au existat nişte jertfe. Credeam, cu marile speranţe de atunci, că vor fi suficiente aceste jertfe adăugate la cele din închisorile politice ca să se schimbe totul cu noi.

Astăzi vedem doar cât ne-am înşelat. Tot mai mulţi spun că va mai trebui să treacă încă pe atât pentru că ceea ce s-a distrus în mintea, deprinderile şi caracterul unei naţiuni nu se re-face uşor. E nevoie de luciditatea înţelegerii răului care s-a produs.

Dar care a fost de fapt răul care s-a produs? Câţiva oameni de cultură din România au încercat să găsească un răspuns în acest sens, prin răspunsurile date la întrebările puse de Epoch Times România.

Gabriel Liiceanu vorbea de curând de istoria lină a acelor ţări cu regimuri politice constante şi dădea exemplul Norvegiei sau al Suediei, care au avut o istorie “fără cutremure”, iar “oamenii au omogenitate caracterială”, în contrast cu istoria ţărilor din est, care au fost supuse unor cutremure repetate şi masive şi prin urmare este firesc “ca la acest teasc al istoriei să nu reziste multe fibre morale.”

“Problema cu regimurile acestea care trec de la extremă dreaptă la extremă stângă”, spunea Gabriel Liiceanu “este că scot tot ce-i mai urât în oameni şi că doar civilizaţiile line, care păstrează o pojghiţă a politeţii sociale sunt cele care nu dau spectacolul execrabil al căderilor, trădărilor, mizeriilor morale de tot felul.”

Comunismul, răspunde Gabriel Liiceanu, pentru Epoch Times, “a fost ucis ca realitate în câteva ţări, dar fantoma continuă să existe, plus că ea se poate întrupa oricând, pentru că avantajul comunismului când vine pe lume şi accede este că beneficiază de un capital de utopie extrem de cuceritor. Atunci când fluturi pe sub nasul oamenilor că toţi trebuie să fie egali, indiferent de efortul sau aportul pe care îl aduc în societate, această utopie poate să prindă realitate. Asta este drama comunismlui - este o promisiune la pândă, o ameninţare la pândă.”

“Atunci, a fost Iadul pe pământ”, a fost răspunsul Norei Iuga pentru Epoch Times România. “Nu aveam ce mânca, au fost ani în care nu mâncam carne decât de 2 ori pe an de Crăciun, de Paşte, cumpărată de la restaurant, cu bani grei.” Din punct de vedere editorial, a spus doamna Iuga, lucrurile funcţionau mai bine, dar “era cenzura care opera în cărţile noastre”.

“Mă duceam la editura “Cartea Românească” şi spuneam “aoleu, mă simt de parcă vin de la chiuretaj” pentru că dintr-o carte mi-au tăiat 40 de pagini, adică operau la sânge şi aiurea, absurd, scoteau lucruri pe care nu ştiai de ce le scoteau.

Ne construim utopii în care ne încăpăţânăm să credem pentru că ne satisfac iluziile de fericire egoistă.

Întrebată dacă am reuşit să depăşim acel vid de valori creat atunci prin extirparea credinţei, Nora Iuga a răspuns cu dezamăgire că “vidul de valori nu s-a îmbunătăţit în nici un fel. Intelectualii noştri, elita, s-a dovedit total neputincioasă. N-a făcut absolut nimic, nu s-a angajat nici politic, nici ca societate civilă, nici cultural, în nici un fel. Am o imensă speranţă că viitorul, adică tineretul, ne va salva.”

Adrian Munteanu, poetul care şi-a lansat de curând al şaptelea volum de sonete şi care n-a putut avea o activitate firească înainte de 89 din cauza “unei constrângeri pe care o simţeam din punct de vedere ideatic” a răspuns, pentru Epoch Times:

"[Răul cel mare a fost] cel al anulării dreptului de liberă exprimare. În acel moment ai îngrădit cu totul individul şi l-ai canalizat spre ceea ce îţi doreşti tu, sau spre ceea ce vrei să fie în asentiment cu falsele tale valori. Ori eu am simţit acest lucru din plin".

Pentru Radu Cârneci, răul făcut viza tot fiinţa profundă, era legat deasemnea de limitarea exprimării libere şi a comunicării normale.

“Eram undeva închişi ca între ziduri, ca într-un ghetou uriaş”, a răspuns poetul, pentru Epoch Times România. “ Din păcate şi astăzi există această mentalitate , mai ales a celor care sunt la conducere şi care vor să cenzureze noul, puterea noului, care va veni la generaţiile tinere, adică să fie învingătoare. Încă sunt foarte mulţi oameni puternici care gândesc retrograd, rămaşi în urmă cu felul de a fi, care ne fac rău".

“Să ştiţi că bătrânul pirat care a spus că în 25 de ani ne curăţăm de comunism, era deştept. Dar eu cred că ne trebuie, cel puţin o jumătate de secol”, a mai spus Radu Cârneci.

Lecţiile neînvăţate se tot repetă. Ne construim utopii în care ne încăpăţânăm să credem pentru că ne satisfac iluziile de fericire egoistă. Dar nu ştim să le punem în practică pentru că a pune în practică un vis frumos presupune o minte frumoasă, un caracter frumos. Acest lucru presupune nişte virtuţi. Presupune, de multe ori, să nu te mai gândeşti la tine deloc, să uiţi de tine în timp ce faci tot ce poţi pentru ca alţii să trăiască visul pe care tu doar îl vezi cu ochii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor