Fraţii Musulmani, pasnici dar radicali
Sunt forţa cea mai bine organizată din Egipt, patria lor de naştere. Au renunţat la violenţă, dar nu şi la crearea unui sistem islamic. Până la revoluţia din Egipt, Fraţii Musulmani - al-Ikhwan al-Muslimuns - sau simplu, Frăţia, erau pentru mulţi o societate secretă, extinsă în zeci de ţări şi care pleda pentru refacerea califatului din secolele VII şi VIII după Hristos. Lor li s-au atribuit primele revolte din Egipt, Algeria sau Sudan, iar din 'coasta' lor s-a născut mişcarea radicală palestiniană Hamas, care guvernează azi Făşia Gaza, notează luni ziarul ABC.
Frăţia se bucură de sprijinul monarhiei saudite care le-a facilitat cu milioane de 'petrodolari' intrarea în campusuri şi organizaţii din SUA şi Europa, unde predicatorii lor conduc sute de moschei. Tonul paşnic al teoreticienilor lor emigraţi în Occident contrastează cu realitatea. Arhitectul atacurilor de la 11 septembrie, Jalid Seij Mohamed, a mărturisit la interogatorii convertirea la jihad după aderarea sa Frăţia din Kuweit, la 16 ani, într-o tabără de vară. Sunt Fraţii Musulmani o mişcare radicală? 'Lupi în blană de oaie' cum spun unii analişti? Pe teren legal, nici SUA nici guvernele europene nu consideră Fraţia o mişcare teroristă. În sânul lor s-au născut unii lideri nesaudiţi ai Al-Qaeda, precum Al Zawahiri, şi radicalii palestinieni din Hamas. Dar Frăţia ca atare a optat pentru non-violenţă, deşi în interior coexistă sectoare mai mult sau mai puţin extremiste.
În Egipt şi Iordania, Fraţii Musulmani militează pentru instaurarea unui stat islamic şi introducerea Sharia. În general acceptă regulile jocului democraţiei occidentale, de aceea dacă sunt excluşi din procesul politic, sau marginalizaţi, devin o ameninţare. În Iordania sunt singurul partid politic legal. În Algeria participau la guvernarea autocratului Buteflika şi au marcat o ruptură clară cu islamiştii radicali din GIA şi FIS. În Egipt, protestele împotriva dictaturii au fost promovate de tineretul laic, dar ca structură mişcărilor laice sunt rămase în urmă. Frăţia este însă o maşinărie bine unsă care a pătruns în toate straturile societăţii egiptene, fiind prezenţi la sate şi oraşe, în universităţi şi sindicate. Controlează de asemenea Gamia Charia, cea mai mare asociaţie de binefacere islamică cu 450 de filiale, 6.000 de moschei şi 2 milioane de membri.
În 1987 cu Mubarak la preşedinţie, Fraţia a devenit principala forţă de opoziţie cu 37 de deputaţi. Scorul a fost mai bun la alegerile din 2005, când a obţinut 88 de mandate, a cincea parte din Parlament. Pentru unii procentul său de bază este de 20 la sută, în cazul unor alegeri libere în Egipt, o ţară cu o societate musulmană deschisă şi tolerantă care deţine şi 10 la sută din populaţie creştină. În Tunisia şi Egipt, revoltele populare împotriva dictaturilor laice s-au născut spontan în faţa disperării, penuriei economice şi arbitrarităţii autorităţilor. Niciuna nu a fost ghidată de o ideologie de factură islamistă, marxistă sau naţionalistă sau de un lider vizibil sau carismatic. Frăţia nu au fost chemată să desfiinţeze sistemul, dar va fi prezentă la făurirea unui nou model politic. Guvernele occidentale ştiu asta iar mulţi cer o lectură mai tolerantă a tezelor islamiste ale Frăţiei.
'Îşi merită şansa de a demonstra că sunt capabili să concureze cu alte forţe politice şi eventual să guverneze într-un sistem electoral pluralist', spune un expert occidental. În timp ce Obama şovăie cale să urmeze, unii nu văd cu ochi buni alternativa Frăţiei. Nu au evoluat ca în Turcia, unde Erdogan şi Gul s-au debarasat de vechea gardă antidemocratică. Aici Fraţia se confruntă cu o tensiune între sectorul antidemocratic şi a doua generaţie islamistă, nu se ştie cine va reuşi să se impună. Liderul Frăţiei Mohamed Badie, face parte din vechea şcoală. Este reticent la jocul partidelor şi vrea o accentuare a acţiunii sociale. Singurul lucru sigur azi în Frăţie este respingerea violenţei şi a terorismului. Dar şi interesul de a sabota tratatul de pace cu Israelul, conchide expertul.
