Franţa acuză Rusia de intensificarea atacurilor cibernetice din ultimii ani şi arată cu degetul spre o unitate a GRU

Ministerul francez de Externe a acuzat, marţi, serviciile de informaţii militare ruse (GRU) de intensificarea atacurilor cibernetice împotriva ministerelor, firmelor de apărare şi grupurilor de reflecţie franceze din 2021, cu scopul de a destabiliza ţara, informează The Kyiv Independent.
Franţa a formulat acuzaţii împotriva unităţii APT28 a GRU — cunoscută şi sub numele de „Fancy Bear” — cu sediul în Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, a declarat ministerul într-un comunicat. Aceste acuzaţii nu sunt primele formulate de o ţară occidentală, dar este pentru prima dată când Franţa acuză Rusia, bazându-se pe propriile servicii de informaţii.
Potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale pentru Securitate Cibernetică din Franţa (ANSSI), ultimul atac APT28 a fost lansat în decembrie, iar în 2024, aproximativ 4.000 de atacuri cibernetice au fost atribuite "actorilor" ruşi, ceea ce reprezintă o creştere de 15% faţă de 2023.
Agenţia a adăugat că, în 2024, numărul atacurilor asupra ministerelor franceze, administraţiilor locale, companiilor de apărare, firmelor aerospaţiale, grupurilor de reflecţie şi organizaţiilor din sectorul financiar şi economic a crescut brusc.
Potrivit ANSSI, APT28 a încercat să obţină informaţii strategice de la organizaţii din Europa şi America de Nord.
„Aceste activităţi destabilizatoare sunt inacceptabile şi nedemne de un membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Alături de partenerii săi, Franţa este hotărâtă să utilizeze toate mijloacele de care dispune pentru a anticipa, descuraja şi răspunde la comportamentul răuvoitor al Rusiei în spaţiul cibernetic”, a declarat Ministerul de Externe.
Primele atacuri ale APT28 asupra Franţei au fost înregistrate în 2015, când TV5 Monde a fost scoasă din emisie din cauza unui atac cibernetic.
Ministerul a afirmat, de asemenea, că APT28 se află în spatele unui alt atac cibernetic din timpul alegerilor prezidenţiale franceze din 2017, când e-mailuri legate de partidul şi campania câştigătorului, Emmanuel Macron, au fost combinate şi amestecate cu dezinformare.
Guvernul francez a decis să facă publică această informaţie pentru a ţine publicul informat într-un moment de incertitudine în politică internă şi în contextul războiului rus din Ucraina, se arată în comunicatul ministerului.
Grupurile de hackeri ruşi s-au angajat în diverse forme de război cibernetic pe tot parcursul războiului pe scară largă, inclusiv atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, atacuri asupra infrastructurii civile din Europa şi interferenţe în alegerile străine.