Fostul ministru al agriculturii Ioan Avram Mureşan a ajuns în arestul poliţiei judeţene Maramureş
alte articole
Fostul ministru al agriculturii Ioan Avram Mureşan s-a predat poliţiei luni după-amiază când i-a fost prezent mandatul de executare a pedepsei de şapte ani de închisoare, emis de instanţă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Gabriela Liahovici, a declarat pentru AGERPRES că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru fostul demnitar, emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ioan Avram Mureşan a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Maramureş şi nu s-a opus sau sustras punerii în executare a mandatului. În momentul care a coborât din maşina poliţiei, Mureşan afişa un aer degajat.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, luni, pe fostul ministru al agriculturii Ioan Avram Mureşan la şapte ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, deturnare de fonduri şi fals intelectual. Decizia instanţei este definitivă.