Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, condamnat la închisoare într-un dosar pentru deturnare de fonduri

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri, condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare a fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, deturnare de fonduri şi fals intelectual.
. (Photos.com)
Epoch Times România
28.04.2011

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri, condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare a fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, deturnare de fonduri şi fals intelectual.

Decizia poate fi atacă cu recurs la Completul de cinci judecători al ÎCCJ.

Parchetul Naţional Anticorupţie (actualul DNA - n.r.) a început urmărirea penală împotriva lui Ioan Avram Mureşan la 12 septembrie 2003 pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, deturnare de fonduri şi fals intelectual.

Mureşan este acuzat că, alături de Ioan Enea Truţă (fost consilier în Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei) şi Silvia Căpitanu (fost director general al Direcţiei Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională din acelaşi minister), ar fi schimbat destinaţia Fondului de contrapartidă aferent împrumutului acordat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Guvernului României, folosind banii în alte scopuri decât cele prevăzute de lege şi provocând ministerului o pagubă de 29.507.688.963 de lei.

Potrivit procurorilor anticorupţie, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în faptul că Mureşan ar fi aprobat scoaterea din rezervele de stat a cantităţii de 5.000 de tone de ulei brut de floarea-soarelui şi ar fi pus-o la dispoziţia unei societăţi comerciale care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de împrumuturi din rezerva naţională.

În acelaşi dosar, Ioan Enea Truţă este judecat pentru deturnare de fonduri şi complicitate la luare de mită, Silvia Căpitanu - pentru deturnare de fonduri, iar fostul director general al Direcţiei Generale Economice şi Relaţii Bugetare din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei Dan Jiga - pentru luare de mită.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor