Expert: Nici nu ştii dacă să râzi sau să plângi. CNA, care nu e în stare să verifice 3-5 televiziuni, vrea să controleze Internetul

După ce nu a rezolvat nimic cu televiziunile, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) se ocupă acum şi de online, a atras atenţia Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică.
"Realitatea îl susţine pe Simion; România TV pe Ponta; şi Antena3 pe Antonescu. Acestea sunt cele mai vizionate televiziuni de ştiri. Susţinerea e pe faţă, cu laude pentru favorit si atacuri fără menajamente la adresa adversarilor. E suficient să urmăreşti emisiunile oricăreia dintre cele trei televiziuni să te lămureşti. Probabil că există o acoperire legală. Aparent, sunt invitaţi şi ceilalţi, doar că prin alte intervale orare, sau fără să vină efectiv. Promovarea politică e mascată ca 'opinia jurnaliştilor', dacă pot fi numiţi jurnalişti animatorii emisiunilor respective. O fi legal, dar nu e corect", a afirmat Ovidiu Voicu.
Expertul a remarcat că situaţia acesta e dintotdeauna şi convine de minune politicienilor.
"Atât timp cât pot face propriile aranjamente cu sulfuroşii patroni ai televiziunilor, partidele sunt mulţumite. Instituţia publică ce ar trebui să controleze situaţia, CNA, este politizată şi inutilă. Priveşte blând de ani de zile la derapajele politice ale televiziunilor, şi nu rezolvă nimic. Mai nou, CNA şi-a descoperit responsabilitatea de a controla conţinutul online. Face şedinţe în care analizează atent sesizări punctuale şi decide să elimine clipuri video de pe YouTube, Facebook sau TikTok. Nici nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Instituţia care nu e în stare să verifice 3-5 televiziuni vrea să controleze Internetul. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să facem ceva cu manipularea şi propaganda care invadează reţelele sociale. Da, e nevoie de acţiune. Nu ştiu să spun ce anume, dar măcar putem discuta asta", a declarat Ovidiu Voicu.