Expert: CCR trebuie să demonstreze fără dubiu că finanţarea ilegală a lui Georgescu a condus la fraudarea alegerilor
Septimius Pârvu, coordonator de programe electorale la organizaţia Expert Forum şi specialist în bună guvernare, a venit cu o serie de precizări după ce în spaţiul public s-a lansat ideea că decizia Curţii Constituţionale de a anula alegerile prezidenţiale, pornind de la premisa că un candidat nu a declarat niciun ban în campanie, a fost una corectă.
"Tot citesc zilele astea că e foarte bine că CCR a anulat alegerile pornind de la premisa că un candidat nu a declarat niciun ban în campanie. Există numeroase condamnări pentru finanţare ilegală a campaniei - Adrian Năstase, campania lui Mircea Geoană, Senatorul Pui de la Dâmboviţa etc., care cu siguranţă au avut un impact asupra modului de desfăşurare a campaniei şi asupra alegătorilor. Şi nu s-a pus problema anulării alegerilor", a declarat Septimius Pârvu.
Potrivit expertului, cu privire la problema asta trebuie să avem un răspuns cât mai repede de la ANAF şi parchete pentru a înţelege cum s-a finanţat campania şi ar trebui să luăm măsuri suplimentare pentru controlul banilor în politică, una din problemele care devine tot mai vizibilă.
"Eu nu cred că s-a finanţat cu bani transferaţi în contul candidatului, ci cu finanţare indirectă, posibil cu cryptomonede şi posibil chiar din exterior - dar astea sunt speculaţii. Dar nu cred că este un motiv suficient pentru a anula alegerile. Mai mult, ar trebui legat de conceptul de fraudă şi de faptul că a modificat rezultatele alegerilor, ceea ce nu e foarte clar. Desigur că finanţarea ilegală a avut o influenţă în creşterea lui Georgescu, dar CCR trebuie să demonstreze fără dubiu că finanţarea ilegală a condus la fraudarea alegerilor. După cum ne-a zis şi Comisia de la Veneţia, acum trebuie să punem mâna pe lege şi să vedem dacă extindem motivele pentru care se poate solicita anularea alegerilor - dar şi asta e cu skepsis, trebuie formulat cu cap, pentru că nu vrem să ajungem să primim 2.000 de plângeri pentru orice bănuială minoră, fără impact", a adăugat Septimius Pârvu.